Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este tot mai îngrijorată de numărul tinerilor care se droghează

Biserica Ortodoxă din Republica Moldova este tot mai îngrijorată de numărul tinerilor care se droghează şi, mai ales, de faptul că vârsta la care aceştia se apucă de consumul de droguri este din ce în ce mai mică, a declarat părintele Octavian Moşin, preot şi paroh al bisericii “Întâmpinarea Domnului” din cadrul Universităţii de Stat din Republica Moldova.

“Consumul drogurilor reprezintă, fără îndoială, un păcat, iar Biserica ar trebui să lupte împotriva acestui păcat prin cuvântul preoţilor săi”, deoarece “în activitatea preoţilor se află şi aceea de a-i face pe tineri să înţeleagă, de a-i face să conştientizeze pericolele la care se expun consumând droguri”, a mai spus părintele Octavian Moşin.

„Din pacate, aceasta este o cruntă realitate. Problema consumului de droguri este o problemă pe care încercăm să o rezolvăm, pentru că noi creştinii ortodocşi consideram că niciodată nu este prea târziu să ieşi din plasa acestui flagel extrem de periculos. Aceşti bieţi tineri, care au căzut în patima drogurilor, trebuie îndrumaţi spre calea cea dreaptă, iar îndemnul Bisericii este să apeleze la ajutorul comunităţilor parohiale de care aparţin, pentru că acolo vor găsi cu adevarat sprijin”, mai spune parintele  Octavian.

Părintele Octavian Moşin a menţionat că, în nici un caz, tinerii nu trebuie să creadă că vor fi excluşi pentru ceea ce au făcut, “ci dimpotrivă. În Biserica, ei vor putea găsi un refugiu. Nu trebuie să se simtă izolaţi, ci ajutaţi să iasă din acest impas, aceasta fiind practic reţeta care se practică cu succes în ţările vecine România şi Ucraina”.

Pentru Biserica Ortodoxă din Republica Moldova, “această tendinţă poate fi explicată prin faptul că, în Moldova, de mai multă vreme persistă o profundă criză morală şi spirituală izvorâtă din lipsa modelelor autentice, iar în lipsa acestor modele tinerii pot cădea în derizoriul existenţei”.

Filed in: Noutăţi, Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress