Pastoraţia tinerilor ca misiune a Bisericii

Temeiuri biblice și patristice pentru o abordare specifică a tineretului din perspectivă pastorală

Tinerii sunt percepuţi de cele mai multe ori, ca o prefigurare a viitorului unei societăți, iar calitățile și viciile acestora se constituie în „semne“ ale nivelului vieții religios-morale a adulților de peste ani. Cu toate acestea, generația tânără nu poate fi percepută și abordată doar din perspectiva a ceea ce urmează să devină. Cu alte cuvinte, tinerii nu reprezintă doar viitorul unei societăți, ci și prezentul acesteia și ca urmare a acestui fapt, solicită o atenție și o recunoaștere deplină a statutului lor de parteneri, în raport cu generațiile adulte.

Tema articolului de față are în vedere problematica pastorației tinerilor, a necesității redescoperirii sau cultivării unei abordări specifice a tineretului din perspectivă pastorală. În acest sens, în prima parte va fi dezbătut conceptul de pastorație a tinerilor, cu implicațiile, în principal la nivel teoretic pe care le presupune acest tip particular de misiune a Bisericii. În continuare, vor fi aduse în dezbatere temeiurile biblice ale pastorației tinerilor, fiind evidențiate mărturiile Sfintei Scripturi cu privire la tinerețe în general, sau la tineri, aceștia făcându-și simțită prezența în fiecare etapă a istoriei mântuirii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. În ultima parte vor fi evidențiate câteva mărturii din scrierile patristice, în special din opera Sf. Ioan Hrisostom și a Sf. Vasile cel Mare, cu privire la percepția și atitudinea acestora față de vârsta tinereții.

Având ca temei îndemnul Mântuitorului rostit către ucenici înainte de Înălțarea Sa la cer, „propovăduiți Evanghelia la toată făptura“ (Mc. 16, 15), Biserica adresează chemarea Sa mântuitoare tuturor oamenilor, indiferent de categoria socială, de neam, rasă, gen sau vârstă. Este evident faptul că și Mântuitorul Hristos, de-a lungul timpului petrecut în mijlocul ucenicilor Săi, a transmis aceeași învățătură pentru toți, tineri sau bătrâni, cuvântul Său fiind întotdeauna apreciat de ascultători ca „având putere multă“(Lc 4,32).
Încă din momentul întemeierii ei, Biserica a adresat lumii aceeași învățătură cu care Mântuitorul Hristos „sătura“ mulțimile însetate, doar că, după exemplul Sf. Apostol Pavel, a folosit o varietate bogată a formelor de expresie, „făcându-se tuturor toate, pentru a-i dobândi măcar pe unii“(I Cor 9,22). Însuși Apostolul neamurilor îl sfătuia pe tânărul său ucenic, Timotei, să nuanțeze sfaturile și atitudinile în funcție de cei cărora se adresează (I Tim cap. 5-6).
Luând ca temei învățătura Sfintei Scripturi și Tradiția Bisericii, Teologia și Practica Pastorală, împarte de obicei, mijloacele de pastorație, în două mari categorii: a) mijloace de pastorație individuală b); mijloace sau metode de pastorație colectivă. Necesitățile pastorale pe care le manifestă societatea actuală, în special în contextul diferențierii profesionale și de statut social, din rândul credincioșilor, impun, de asemenea, o nouă categorie, și anume, mijloacele de pastorație intermediară, adică cele care se adresează grupurilor de credincioși constituite în cadrul parohiei, pe bază de gen (bărbați și femei), vârstă (copii, tineri, adulți, bătrâni), profesie sau îndeletnicire (intelectuali, muncitori, agricultori, etc).
Dacă semnificația termenului pastorație are în vedere activitatea Bisericii în general, în cazul în care acest concept primește atributul tinerilor, el desemnează o preocupare relativ nouă a Teologiei și Practicii Pastorale. Originea etimologică a termenului de pastorație este, evident, latinescul pastor, care are ca echivalent în limba română cuvântul păstor, și care se referă la cel care îngrijește sau supraveghează o turmă. Mântuitorul Însuși S-a numit pe Sine „Păstor“(Ioan 10, 11), iar ulterior, Sfinții Apostoli au preluat termenii de turmă și păstor (I Pt 5,2-4) făcând referire la obștea credincioșilor, respectiv la conducătorii duhovnicești ai acestora. Pe baza acestor referiri biblice, termenul de păstor a fost preluat și utilizat atât în practica eclesială, cât și în terminologia teologică, reprezentând pe conducătorul religios care păzește, supraveghează, călăuzește spre Dumnezeu sufletele credincioșilor, aceștia împreună formând „turma“ Bisericii.
Totuși, termenul pastorație a apărut relativ recent în limba română și este utilizat pentru a desemna sintagma latină „cura animarum“ (germ. Seelsorge; engl. Pastoral care) care a fost preluată din limbajul laic roman și aplicată la realitățile vieții bisericești de către Sf. Grigorie cel Mare. Un teolog român contemporan definea conceptul de pastorație ca fiind un echivalent al expresiei „grija de parohie“, și sublinia deosebirea fundamentală dintre acesta și termenii prozelitism sau propagandă.
Statutul și rolul tinerilor în viața Bisericii, precum și importanța lor pentru viitorul acesteia au fost relevate în comunitățile creștine occidentale cu mai multe decenii în urmă, probabil și ca urmare a manifestațiilor prin care tinerii militau pentru recunoașterea lor ca membri deplini ai societății în care trăiesc și a intereselor și nevoilor lor specifice.
Datorită situației politice existente și a poziției regimului comunist față de Biserică și misiunea acesteia, în țările Europei de Est, majoritar ortodoxe, libertatea și posibilitatea de a se căuta și găsi soluții, mijloace și strategii pastoral-misionare cu care să se vină în întâmpinarea nevoilor specifice vârstei tinere au fost de fiecare dată îngrădite. În anul 1991, cu ocazia unei conferințe pe tema pastorației tinerilor, susținute la Moscova de către membrii unei delegații a Bisericii Ortodoxe din America, la deschiderea lucrărilor, arhiepiscopul Chiril, (director al departamentului de relații externe din cadrul Patriarhiei Moscovei) remarca: „În aprilie 1990, revigorarea operei caritabile, a educației religioase și a pastorației tinerilor, au redevenit posibile pentru Biserica Ortodoxă Rusă […]. Însă pastorația tinerilor nu fusese foarte dezvoltată nici înainte de Revoluția din 1917. De fapt, în afară de activitățile din seminariile și academiile teologice, nu a existat nici o altă formă de pastorație a tinerilor. De aceea, în această privință, nu putem vorbi propriu-zis de o „revigorare“. Pastorația tinerilor trebuie creată, nu revigorată […] Provocarea lansată de această conferință este aceea de a crea, pentru prima dată în cei 1003 ani de existență a Bisericii Ortodoxe din Rusia, o mișcare a tineretului – independentă, dacă este necesar – pentru Biserica noastră“ .
Așadar, odată cu redobândirea libertății religioase și de asociere, Bisericile din țările fostului bloc comunist, printre care și România, au fost și sunt încă nevoite să facă față unor probleme noi, care au impun o abordare adecvată contextului actual. Ca urmare a acestui fapt, transmiterea valorilor credinței și vieții creștine către generațiile tinere este pe cale de a deveni o preocupare serioasă a Bisericii, mai ales pe fondul unui proces accelerat de secularizare, promovat și susținut și de expansiunea științifică și tehnologică fără precedent, care caracterizează acest început de mileniu.
În privința temeiurilor pe care se fundamentează abordarea specifică din punct de vedere pastoral a problemelor credincioșilor tineri, acestea sunt în mare parte identice cu cele pe care se sprijină orice demers educațional promovat și susținut în cadrul societății, care are în vedere atât specificul trăsăturilor persoanei umane în parcurgerea etapelor de vârstă până la maturitate, dar și de dinamismul și dificultățile inerente acestor transformări. În acest sens, practica slujirii creștine confirmă faptul că „aceleași principii dătătoare de viață nu pot fi predicate după aceleași metode tuturor categoriilor de creștini“ .
Transformările caracteristice acestei etape din viața creștinilor necesită un sprijin real, eficient și consistent din partea Bisericii, sarcina de a ajuta tineretul să-și regăsească identitatea, credința și viața creștină, reprezentând o misiune nobilă a Bisericii din orice loc și timp. Această misiune poate fi dusă cu succes la bun sfârșit doar „printr-o legătură cât mai apropiată cu tinerii, ascultându-i, vorbind cu ei, acordându-le atenție, respectându-i; prin intermediul părinților, sfătuindu-i în permanență cum să reînnoade legăturile cu fii și fiicele lor și să-i îndrume spre Biserică; abordând teme de interes direct pentru tineri; instrucția religioasă trebuie să se realizeze în continuarea celei laice și sub directa îndrumare a preotului .
Într-o continuitate autentică a dinamicii vieții și spiritualității creștine, Biserica are vocația, în orice context social, și cu atât mai mult în prezent, de a face față provocărilor lansate de către societatea contemporană și mutațiilor pe care aceasta le-a suferit în urma progresului tehnologic, a industrializării excesive, a modificărilor caracteristicilor sociale, culturale și demografice, care au efecte directe asupra calității vieții creștine și implicit asupra Bisericii, trupul lui Hristos Cel răstignit și înviat.
Totuși, dintre toți membrii Bisericii, cei mai afectați de aceste transformări și cei mai direct vizați de ele, pe termen lung, sunt tinerii. Istoria a confirmat în nenumărate rânduri un fapt a cărui evidență se impune de la sine: de felul în care tinerii reușesc să conștientizeze, să interiorizeze și să trăiască anumite valori (în cazul de față, preponderent spirituale) depinde însăși perpetuarea valorilor respective, precum și caracterul lor funcțional și normativ pentru viitor. Îndeplinirea acestor sarcini misionare devine cu atât mai dificilă cu cât faptul de a transmite și „traduce“ mesajul Evangheliei într-un limbaj accesibil, atractiv și relevant pentru tineri, necesită pe lângă un efort susținut, consistență, perseverență și mai ales anumite calități înnăscute sau dobândite cu multă trudă și pasiune.
Comunitățile creștine în cadrul cărora se desfășoară o bogată și rodnică activitate pastorală pentru și împreună cu tinerii, au ajuns în urma unei experiențe de mai mulți ani la anumite principii teoretice a căror cunoaștere poate înlesni cu mult orice nouă inițiativă de a intra în contact cu tinerii și de a-i ajuta să descopere bogăția credinței și vieții creștine. Astfel, în urma unei experiențe acumulate de-a lungul mai multor ani, în cadrul departamentului pentru activități pastoral-misionare adresate tinerilor ortodocși din America, au fost definite o serie de dimensiuni, obiective și principii esențiale ale pastorației tinerilor. Astfel, au fost subliniate patru dimensiuni fundamentale ale pastorației tinerilor . Așadar, acest mod particular de realizare a pastorației:
• se adresează tinerilor,
• se realizează împreună cu tinerii,
• se realizează de către tineri,
• se realizează pentru tineri.
Pastorația tinerilor constituie răspunsul comunității creștine față de nevoile tinerilor și împărtășirea darurilor unice ale tinerilor către întreaga comunitate. Ea se adresează tinerilor atunci când comunitatea creștină în ansamblul ei își exercită rolul pastoral în a întâmpina nevoile tinerilor. Pastorația adresată tinerilor se bazează pe resursele și darurile comunității adulte, care oferă pentru creșterea spirituală a tinerilor oportunități de care aceștia au nevoie dar pe care nu le pot obține întotdeauna prin ei înșiși. De asemenea, pastorația tinerilor este realizată împreună cu tinerii, întrucât aceștia au împreună cu adulții o responsabilitate comună, aceea de a îndeplini misiunea Bisericii. Când tinerii au ocazia de a-și exercita responsabilitatea împreună cu adulții, se oferă o recunoaștere contribuției pe care aceștia o pot aduce la viața parohiei, familiei și comunității în general. Pastorația realizată împreună cu tinerii înseamnă a le da acestora oportunitatea de a participa într-un anume fel la viața comunității. Acest tip de pastorație este realizată de către tineri atunci când sunt implicați ei înșiși în activități dedicate slujirii celorlalți, în cazul de față a altor tineri. Participarea la programe de consiliere împotriva consumului de droguri și a alcoolismului, implicarea în activități pastorale inițiate de Biserică, constituie exemple de pastorație a tinerilor realizată chiar de tineri. În final, pastorația tinerilor este pentru tineri, prin aceea că adulții din Biserică, încearcă să interpreteze nevoile tinerilor și să pledeze în fața comunității pentru satisfacerea intereselor și problemelor legitime ale acestora. Adultul implicat în pastorația tinerilor are un acces special la punctele de vedere ale tinerilor și în general dispune de un nivel de credibilitate, influență și resurse care nu sunt disponibile tinerilor. Din acest motiv, astfel de adulți au o responsabilitate în plus, anume aceea de a vorbi în numele tinerilor și de a sensibiliza și motiva alți adulți cu privire la interesele și problemele tinerilor. Ei se pot implica și atrăgând atenția consiliilor parohiale sau eparhiale pentru inițierea de programe cu tinerii precum conferințe, grupuri de discuții, activități sociale, etc.

Tinerii și tinerețea în Sf. Scriptură

Sfânta Scriptură oferă numeroase exemple de tineri care au fost aleși de Dumnezeu pentru a contribui la realizarea planului Său de mântuire a lumii, precum și modele de raportare a adulților față de tineri, în special când li se transmite acestora cuvântul Evangheliei și credința Bisericii.
Vechiul Testament conține dispoziții clare cu privire la obligativitatea educării copiilor și tinerilor în spiritul legii și al tradiției poporului evreu. Prima îndatorire în ce privește educația copiilor revenea mamei (Pilde 1,8; 6,20). În cazul băieților, pe măsură ce aceștia creșteau, intervenea și tatăl, ambii părinți având îndatorirea de a da copiilor lor mai ales o profundă educație religios-morală (Ieșire 10,2; 12,26; 13,8; Deuteronom 4,9; 6,7; 32,7). „Scopul major al educației la vechii evrei era pe de o parte, învățarea Legii divine, iar pe de altă parte, supunerea față de această Lege în sensul aplicării ei la viața de zi cu zi.“ În Deuteronom 6, 6-7 citim: „ Cuvintele acestea (adică poruncile divine, n. n.) să le sădești în fiii tăi și să vorbești de ele când șezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci și te scoli, să le legi ca semn la mână și să le ai ca pe o tăbliță la fruntea ta“. Educația și instrucția religioasă trebuiau săvârșite încă de la o vârstă fragedă: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă; chiar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“ (Pilde 22,6).
În afară de părinți, un rol important în educația religios-morală a poporului revenea preoților și leviților. Preoții aveau îndatorirea „de a deosebi cele sfinte de cele nesfinte și cele curate de cele necurate și de a-i învăța pe fiii lui Israel toate legile pe care le-a poruncit Domnul prin Moise.“ (Lev 10, 10-11).
În Noul Testament, Sfintele Evanghelii îl prezintă în numeroase locuri pe Mântuitorul Hristos în compania tinerilor sau făcând referire la această vârstă.
Înainte de toate, trebuie amintit faptul că Însuși Mântuitorul Hristos Și-a îndeplinit misiunea de Mijlocitor către Tatăl (I Tim 2,5), în plină vârstă a tinereții, El începându-și activitatea mesianică, după mărturia Sfinților Evangheliști, când era „ca de treizeci de ani“(Lc 3,23).
Este semnificativ faptul că cele mai mari minuni săvârșite de către Mântuitorul Hristos, – cele trei învieri din morți – au fost săvârșite asupra tinerilor (fiica lui Iair – Mc 5,22-43; fiul văduvei din Nain – Lc 7,12-15), și prietenul Său Lazăr – In 11). Această rechemare la viață, adresată tinerilor, din partea Fiului lui Dumnezeu întrupat, poate fi interpretată ca un simbol al invitației permanente pe care Dumnezeu o lansează către cei tineri, pentru redescoperirea vieții întru El, pentru El și împreună cu El. De asemenea, aceeași invitație este valabilă pentru toți credincioșii, care au datoria de a-și redescoperi permanent tinerețea spiritului, cu dinamismul și entuziasmul caracteristic. În mod paradoxal, menținându-și și cultivându-și astfel de calități, bătrânii au șansa de a deveni la fel sau chiar mai tineri în spirit, decât înșiși tinerii, aceștia din urmă putând fi catalogați drept bătrâni atunci când se arată neglijenți față de ele. „Un tânăr care nu tinde la continuă depășire, un tânăr care duce o existență stătută, e mai degrabă un bătrân decât un tânăr. Tinerețea prin definiție tinde la mai mult, la o continuă ascensiune“ .
În același sens poate fi interpretat și îndemnul-chemare prin care Domnul Iisus îl readuce pe tânărul din Nain la viață: „Tinere ție îți zic, scoală-te!“. Semnificația acestui cuvânt este aceea a unui cuvânt de ordine, a unui reper, a unei lozinci program; sensul acesteia este: fii treaz, fă ceva, fii în acțiune, nu sta nelucrător; nu sta nelucrător pentru că ai energii de tânăr .
Devotamentul și fervoarea specifice tinereții au fost consemnate în sfintele Evanghelii, indirect, prin relatările despre tânărul înfășurat într-o pânză (Mc 14,51), care la scurt timp după prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, după ce toți ucenicii fugiseră (Mc 14,50) el totuși îl urma pe Domnul. De asemenea, este memorabil momentul încredințării de către Domnul Hristos a Maicii Sale către tânărul apostol Ioan (In 19,25-27), cel care din devotament față de Domnul, era de față atunci când El a fost răstignit, în ciuda pericolului de a fi prins de căpeteniile iudeilor.
Sfântul Marcu, relatând momentul întâlnirii dintre tânărul bogat și Mântuitorul Hristos 17,22), surprinde, spre deosebire de ceilalți evangheliști, un amănunt semnificativ : Mântuitorul „l-a privit cu drag“. Cei mai mulți interpreți pun acest amănunt pe seama faptului că acest tânăr era însuși autorul celei de-a doua Evanghelii, totuși este interesant faptul că tânărul, deși era la o vârstă care predispune la o viață degajată, lipsită de griji, mai ales el fiind și bogat, cu toate acestea a putut răspunde fără preget: Învățătorule, toate acestea (poruncile legii, n.n.) le-am păzit din tinerețile mele“ (Mc 10- 20). Felul în care decurge întrevederea din acest punct este semnificativă pentru fiecare tânăr și pentru fiecare creștin în general. Pentru că tânărul căuta desăvârșirea, Învățătorul a găsit Cuvânt și pentru această situație: crucea și urmarea necondiționată. Tânărul a plecat întristat, însă interesant de observat este atitudinea sa față de cuvintele Mântuitorului, pe care nu le-a dezaprobat, nici nu le-a negat, de unde putem deduce că atunci nu era în stadiul de a porni pe drum, dar ulterior, conform tradiției, a renunțat la averi, așa cum îi ceruse Domnul. Cuvântul tânărului „toate le-am plinit“ și gestul său de a fi plecat întristat reprezintă două repere valabile pentru viața multora dintre tinerii creștini: fiecare poate spune că ceva a împlinit și tot la fel se întristează pentru că multe alte lucruri bune au rămas nesăvârșite. Așadar, aceste două atitudini au rămas ca două jaloane pentru viața tinerilor creștini din toate timpurile .
Dinamica pastorației tinerilor este surprinsă într-un mod cu totul special, în relatarea despre cei doi ucenici în drum spre Emaus (Luca 24, 13-35). Când Iisus i-a întâlnit prima dată pe acești doi ucenici după moartea și învierea Sa, în drum spre satul Emaus, El i-a întrebat despre ce vorbeau în drumul lor cu atâta înflăcărare. El le-a ascultat cu atenție răspunsul despre evenimentele din Ierusalim, precum și confuzie și chiar incertitudinea în care se aflau. După ce au terminat, El le-a răspuns interpretând textele din Vechiul Testament despre Mesia și despre cele ce aveau să se întâmple. Ajungând la Emaus, ucenicii l-au convins pe Cel care le vorbise atât de convingător să rămână peste noapte în același sat, iar întâlnirea lor a culminat cu frângerea pâinii, când ucenicii au recunoscut în noul lor prieten pe Iisus Cel Înviat.
În același fel, pastorația tinerilor poate începe cu prezența efectivă în mijlocul tinerilor și dialogul cu aceștia, fapt ce le conferă speranță și încrederea de a pune întrebări. Ascultarea atentă a intereselor și preocupărilor specifice acestei vârste, permite celui care se ocupă de activitățile cu tinerii să înțeleagă mai profund nevoile și nivelul vieții spirituale a acestora. Doar după ce a ascultat mai întâi, coordonatorul de programe cu tinerii este capabil să ofere un răspuns, împărtășind tinerilor și împreună cu aceștia puncte de vedere, experiențe, valori, izvorâte dintr-o viață înrădăcinată în credință. Pe marginea reflecțiilor tinerilor despre lucrarea lui Dumnezeu în evenimentele din viața lor, se pot formula răspunsuri în lumina valorilor spirituale mărturisite și păstrate în și de către Biserică. Legătura creată prin aceste relații este consfințită în cadrul comunității, în special prin celebrarea Euharistică.
Pe baza modelului „Emaus“, pastorația tinerilor poate fi percepută drept misiunea Bisericii de a găsi căi adecvate de comunicare cu tinerii și de a le înfățișa prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume și în viața lor. Este un răspuns la felul în care Mântuitorul Hristos proceda, punând slujirea înaintea învățăturii și oamenii înaintea instituțiilor.
Sfânta Scriptură a Noului Testament face referire în multe rânduri la tineri, evidențiind în special aspectul dinamic, oarecum revoluționar al acestei vârste. Sfinții Apostoli și în general primii creștini sunt înfățișați ca fiind animați de un zel tineresc, de neoprit pentru opozanții noii religii creștine. Când Sf. Ap. Pavel și ucenicul său, Sila, au vestit cuvântul Evangheliei în Tesalonic, iudeii și mulțimile întărâtate de aceștia au protestat furtunos împotriva „celor care au tulburat toată lumea“ (F.Ap. 17,6) și care ajunseseră și în cetățile lor.
Sf. Apostol Petru acordă o atenție deosebită relației dintre tineri și adulți sau vârstnici, în Biserică. Este posibil ca, pe fondul diferențelor de perspectivă dintre generația adultă – conservatoare, și tinerii mai disponibili spre schimbare, să fi apărut și în comunitatea creștină căreia se adresează Sf. Petru, o serie de tensiuni. Încă din al doilea capitol al epistolei, Sf. Petru face referire la felul în care trebuie să se desfășoare relațiile dintre stăpâni și sclavi, soți și soții, (I Pt 2,18 – 3,7) îndemnând mai ales pe sclavi și pe soții să se comporte ca și creștini în îndeplinirea sarcinilor impuse de statutul lor social. Este demnă de remarcat și are valoare paradigmatică atitudinea Sf. Petru, care nu pledează pentru o înăbușire a entuziasmului tineresc, atât de necesar oricărei comunități creștine; apostolul îi sfătuiește însă pe cei mai tineri dintre slujitori, să se supună celorlalți frați întru slujire, mai ales acelora care sunt mai înțelepți și experimentați (I Petru 5,5).
Îndemnul Sf. Petru se aliniază sfaturilor prin care și ceilalți autori biblici, atrag atenția tinerilor dornici de afirmare și de originalitate, asupra pericolului slăbirii legăturii cu tradiția și al alterării comuniunii spirituale cu înaintașii sau contemporanii de vârstă mai înaintată, și implicit al autoexcluderii pe această cale de la izvorul unei vieții autentic creștine. Totodată, se atrage atenția și celor în vârstă să-i asculte pe tineri și să se comporte așa încât să merite într-adevăr stima pe care aceștia, împreună cu toți membrii Bisericii le-o acordă.
O imagine succintă și totuși consistentă a poziției tânărului în Biserică, se poate desprinde din epistolele Sfântului Apostol Pavel către Timotei. Ambele epistole sunt scrise din punctul de vedere al omului deja înaintat în vârstă și bogat în experiență, care se adresează ucenicului și prietenului său mai tânăr, a cărui credință și trăire creștină se datorează în bună parte celui dintâi. Aceasta reiese clar din modul de adresare utilizat de Sf. Pavel: „lui Timotei, adevărat fiu în credință“ (I Tim 1,2).
Transmiterea credinței pe această cale, de la o persoană mai în vârstă și experimentată, către un ucenic tânăr, dornic de cunoaștere și plin de abnegație, reprezintă paradigma clasică a zămislirii credinței și este o caracteristică esențială a primelor veacuri ale creștinismului. Epistolele către Timotei, îl înfățișează pe autorul acestora, Sf. Pavel, împărtășindu-i ucenicului său din credința și experiența sa, însă fără a-și face ucenicul dependent de el însuși, și fără a-l modela pe acesta după propriul său chip, ci conducându-l spre adevăratul Învățător, Hristos Domnul.
Astfel, Sfântul Apostol Pavel, adresându-se lui Timotei, îl îndemna să își îndeplinească sarcinile impuse de misiunea sacerdotală la care a fost chemat, cu devotament și fervoare, în așa fel încât nimeni să nu îl disprețuiască pentru vârsta sa tânără. (I Tim 4,12). Este semnificativ faptul că Apostolul Neamurilor arată respect și considerație pentru orice vârstă, fără a practica diferențieri și fără a minimaliza importanța vreuneia dintre etapele prin care o persoană trebuie să treacă în drumul firesc spre maturitate. El însuși afirmă: „când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat am părăsit cele ale copilului.“ (I Cor 12, 11)
În esență, mesajul său pentru Timotei este acela de a nu-și neglija harul care i-a fost împărtășit prin punerea mâinilor (hirotonia) mai-marilor preoților (I Tim 4,14). Autentic cunoscător al profunzimilor sufletului omenesc, Sf. Pavel nu pretinde de la ucenicul său o maturizare miraculoasă în viața duhovnicească, nici nu se așteaptă ca acesta să atingă desăvârșirea înstantaneu, ci-i recomandă să aplice în propria viață ceea ce propovăduiește, „făcându-se tuturor pildă cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția.“(I Tim, 4,12). În privința relațiilor dintre cei tineri și cei mai vârstă, Sf. Pavel îi scrie lui Timotei ca acestea să fie asemănătoare celor din familie, fapt care denotă semnificația și considerația pe care viața familială le dobândiseră în cadrul comunităților creștine.
Este evident că în viziunea Apostolului Neamurilor tinerețea nu este doar vârsta entuziasmului creator, a devotamentului sau a elanului misionar, chiar și pentru cei chemați la misiunea sacerdotală. În a doua epistolă adresată lui Timotei, cuvântul său devine mai tranșant atunci când își pune în gardă apropiatul colaborator cu privire la „poftele tinereților“, care nu menajează pe nimeni la această vârstă. Deși nu menționează care sunt aceste vicii, Sf. Pavel indică remediile prin care ele pot fi evitate sau vindecate și acestea sunt „dreptatea, credința, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Dumnezeu cu inimă curată.“ (II Tim 2, 22)

Tinerii și tinerețea în operele Sf. Părinți

După cum se știe, Biserica primară s-a confruntat, în activitatea ei de început, cu împrejurări și condiții deosebit de grele, fiind frământată de lupte și neajunsuri atât din interior, din cauza ereticilor care n-au întârziat să apară, cât și din exterior din partea iudeilor și a păgânilor. Din acest motiv, preocupările literar-creștine ale celor dintâi Părinți și scriitori bisericești, ca și a celor din secolele imediat următoare, s-au concentrat în special asupra învățăturilor de ordin practic, punându-se accentul pe ținuta morală a creștinilor, temele de doctrină rezumându-se la: Tainele de inițiere, Biserica, ierarhia bisericeasc .
Grija față de familia creștină și membrii acesteia, a fost o preocupare constantă a Părinților Bisericii primare. Între puținele sfaturi pe care ei le-au putut lăsa în scris din pricina condițiilor dificile în care-și desfășurau activitatea misionară, se regăsesc cele referitoare la soț, soție, copii, tineri și văduve. Așa, de pildă, Sf. Clement Romanul îndeamnă: „Să învățăm pe tineri învățătura fricii de Dumnezeu … Copiii noștri să aibă parte de creșterea cea întru Hristos; să învețe ce putere are smerenia înaintea lui Dumnezeu și ce poate dragostea curată în fața lui Dumnezeu; să învețe că bună și mare este frica de Dumnezeu și că mântuiește pe toți cei care trăiesc cu cuvioșie în Dumnezeu, cu cuget curat“ .
Aceleași îndemnuri adresează și Sfântul Policarp creștinilor din Filipi, cărora le spune: „La fel și tinerii să fie fără prihană în toate, înainte de orice îngrijindu-se de curăția lor și înfrânându-se de la orice lucru rău. Este bine să se abțină de la poftele cele din lume, că „orice poftă luptă împotriva duhului“ și că „nici desfrânații, nici adulterii, nici sodomiții nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu“ , nici cei ce fac lucruri nesocotite. De aceea tinerii trebuie să se îndepărteze de toate acestea, supunându-se preoților și diaconilor ca lui Dumnezeu și lui Hristos. Fecioarele trebuie să viețuiască fără de prihană și cu conștiința curată“ .
Păstrând tonalitatea Părinților apostolici în privința exigențelor morale cărora tinerii creștini trebuie să se supună, părinții și scriitorii bisericești din secolele IV și V atrag atenția în special asupra sensului și importanței curăției morale a tinerilor, aceștia fiind vizați cu precădere de laxismul moravurilor culturii greco-romane.
În acest scop, Sfântul Ioan Hrisostom îndeamnă ca educația să înceapă a se realiza din vreme, formându-se copilului deprinderea cu cele bune. „Tinerețea – zice Sfântul Părinte – este sălbatică, având nevoie de mulți priveghetori, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulți hrănitori […]. Tinerețea este ca un cal sălbatic, ca o fiară sălbatică, și dacă de la început și din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune niște hotare bune, după aceea nu vom avea nevoie de multe osteneli, ci obișnuința va fi ca o lege. Să nu-i lăsăm să facă ceva din cele plăcute și vătămătoare, și nici să le facem ca unor copii totdeauna pe plac, ci mai ales să-i ținem totdeauna în întreaga înțelepciune și cumpătare, fiindcă abuzul în această privință pierde tinerimea mai mult decât orice“ .
Îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur de a-i ajuta pe tineri să își păstreze curăția sufletească și trupească, se adresează mai ales părinților, care au datoria de a-i îndemna pe fiii și fiicele lor să se căsătorească degrabă, pentru a evita acele legături între tineri care ar putea duce la păcatul desfrânării. „Să nu lăsăm tinerii de capul lor, ci, cunoscând văpaia cuptorului (poftei), să ne străduim să-i căsătorim potrivit legii lui Dumnezeu, înainte de a se tăvăli în desfrânări, ca să-și păstreze castitatea și să nu se pângărească de desfrânare. Căsătoria să le dea îndestulător ajutor ca să-și poată potoli și săltările trupului și să scape de osândă“ .
Totuși, în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur, nu numai părinții, ci și tinerii înșiși sunt răspunzători de curăția lor trupească. „Poate că dacă nu ar fi fost mai de demult, sau nu ar fi chiar și astăzi foarte mulți tineri care trăiesc cu înțelepciune și neprihăniți, poate că atunci, ați avea cuvânt de îndreptățire; însă când sunt, ce veți zice? Că n-ați putut stăpâni văpaia poftelor? Însă vă acuză cei ce au putut, și care aveau aceeași fire ca și voi“ .
Un alt promotor fervent al educației copiilor și tinerilor în spiritul credinței și trăirii creștine, care a marcat prin puternica sa personalitate viața Bisericii din secolul IV, este Sfântul Vasile cel Mare. Deși nu a scris o operă specială dedicată educației copiilor, totuși, el face dese referiri la preocuparea pe care trebuie să o aibă familia și Biserica față de creșterea acestora .
El pornește de la concepția că „orice om care iubește pe Dumnezeu are în mod firesc înclinarea spre studiu“ , iar educația religioasă trebuie să înceapă de la vârsta cea mai fragedă, întrucât „nu mic este folosul sădirii în sufletele tinerilor o oarecare înrudire cu virtutea, pentru că din pricina frăgezimii vârstei, astfel de învățături se înfing adânc și rămân pentru totdeauna“ . Pentru Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, valorile cunoașterii și formării tinerelor vlăstare, ori de unde ar proveni ele, fie din „admirația pentru lucrurile din natură“, fie din Sfânta Scriptură sau chiar din literatura păgână sunt vrednice de a fi luate în seamă, dacă se atinge scopul major: deprinderea „științei de a înțelege pe Dumnezeu“ .
Necesitatea educării copiilor și tinerilor în spirit creștin, precum și responsabilitatea părinților în acest sens, reprezintă un subiect des abordat și în operele altor părinți și scriitori Bisericești, precum Clement Alexandrinul sau Sf. Ioan Gură de Aur. În scrierile Sf. Vasile Cel Mare însă, această problemă se reflectă într-un mod cu totul particular.
Fiind recunoscut pentru calitățile sale organizatorice remarcabile, arhiepiscopul capadocian propune un model de „program pastoral“ adresat în special tinerilor, prin care aceștia erau primiți în preajma Bisericii sau în spații special amenajate în cadrul comunităților monahale, pentru a primi o educație autentic creștină, dar și a aplica în mod concret parte din cunoștințele astfel dobândite. Tinerii puteau fi primiți chiar și din fragedă copilărie, dacă erau aduși de părinții lor și dacă erau de față mai mulți martori, pentru a nu se da prilej cuiva să acuze Biserica. În mănăstire, copiii trăiau separat de restul fraților, fiind totodată împărțiți după sexul lor . Numai rugăciunile zilnice și munca în ateliere se săvârșeau împreună cu frații. Separarea de restul fraților avea o motivație educațională dar și una practică, deoarece somnul, privegherea, calitatea hranei și alte exerciții trebuiau să fie corespunzătoare vârstei. Studiul se desfășura pe baza unei programe, de unde nu lipsea Sfânta Scriptură cu istoriile, numele, povestirile și sentințele ei, care înlocuiau povestirile din mitologia greacă. Pentru strădanie lor și răspunsurile bune, copiii primeau premii, căutându-se însă a nu li se stimula mândria, ci interesul față de învățătură. Pentru atitudini și fapte necorespunzătoare, ei erau pedepsiți, însă nu cu severitate, ci urmărindu-se permanent îndreptarea lor .
Grija pentru realizarea în bune condiții a unei solide educații creștine a tinerilor, precum și modul concret de realizare a acesteia, fac din Sfântul Vasile cel Mare un adevărat precursor al învățământului modern, dar mai ales al metodelor de pastorație a tinerilor pe care și Bisericile din prezent, de multe ori serios afectate de procesul de secularizare, sunt nevoite a le reconsidera și reactualiza, pentru a preîntâmpina și stopa fenomenul depărtării și înstrăinării tinerilor de Biserică și de modul creștin de gândire și viață.

Concluzii:

Ca mod particular de realizare a misiunii Bisericii, pastorația tinerilor constituie misiunea Bisericii de a găsi căi adecvate de comunicare cu tinerii și de a le înfățișa prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume și în viața lor. Deși textul Evangheliei este unul și același, indiferent de contextul în care este propovăduit, totuși, din rațiuni misionare și pastorale, care vizează în primul rând rodirea mesajului creștin în viața credincioșilor, s-a reliefat încă din primele veacuri ale creștinismului o diferențiere a modului de expunere a cuvântului lui Dumnezeu, în funcție de cei cărora acest cuvânt li se adresează. În prezent, configurarea unei „strategii misionare“ diferențiate după astfel de criterii, reprezintă o misiune și o sarcină prioritară atât la nivelul reflecției teologice, cât mai ales în planul concret al practicii pastorale cotidiene. Fundamentarea teoretică și practică a pastorației tinerilor, ca parte componentă a misiunii Bisericii, impune însă o redescoperire a semnificației tinereții în izvoarele Revelației, precum și în activitatea pastoral-misionară a Bisericii de-a lungul veacurilor. Acordând atenție tineretului, practica pastorală se înnoiește pe sine, astfel încât pastorația tinerilor devine dintr-o sarcină a misiunii Bisericii, o șansă a proprieri sale întinerii și revigorări spirituale.

Bibliografie:

Pr. Prof. Ene Braniște, Mijloace și metode de lucru în activitatea pastorală a preoțimii de azi, „B.O.R.“, nr. 1-2, 1981, p.47
Nicolae Brânzeu, Păstorul și turma (Hodegetica), Lugoj, 1930, p. 25
Pr. Prof. Ion Bria, Liturghia după Liturghie, Ed. Athena, 1996, p. 96
Fr. John Matusiak, A Vision Of Youth Ministry, expunere susținută cu ocazia primei Conferințe Naționale a Tineretului din Patriarhia Moscovei (februarie 1991) www. oca.org
Dr. Grigorie Comșa, Tineretul României, Arad, 1933, p.10
Nicolae Brânzeu, op.cit., p.283
cf. Fr. Michael Anderson, Our youth need you, www.oca.org
Cos Davis, „Education in Bible Times“, în Holman Dictionary, Nashville, Tenessee, 1991, p. 397 apud Pr. Conf. Dr. Petre Semen, „Familia și importanța ei în Vechiul Testament“, în vol. Familia creștină azi, TRINITAS, Iași, 1995
Pr. Dumitru Stăniloae, Ascetica și Mistica Ortodoxă, vol. I, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1993, p. 141
Pr. Teofil Părăian, Pentru cealaltă vreme a vieții noastre, Sibiu, 2002, p. 94
Ibidem, p. 96
The interpreter“s Bible – a commentary in twelve volumes, Abingdon Press, Nashville, 1989, p. 152
ibidem, p. 434
cf. Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, vol. I, IBM, București, 1984, pp. 72-79.
Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), XXI, 6-8, în vol. Scrierile Părinților Apostolici, trad., note și indici de Pr. D. Fecioru, PSB I, IBMBOR, București, 1979, p. 188
I Pt 2, 11
I Cor 6, 9-10
Sf. Policarp al Smirnei, Epistola către Filipeni, V, 3, în vol. cit., p. 210
Sf. Ioan Gură de Aur, Om. I Tim, IX, PG, LXII, p. 546 apud Pr. Constatin Mihoc, Taina Căsătoriei și Familia creștină, Ed. Teofania, 2002, p. 70,
Om. Fac (II), LIX, III, PG LIV, p. 519, apud ibidem, p. 71
Om. I Tes, V, PG LXII, p. 427 apud ibidem, p. 71
Sfântul Vasile cel Mare se ocupă de educația copiilor și a tinerilor, în special în lucrările: Regulile Mari; Regulile Mici; Reguli Morale și Omilia către tineri; aceasta din urmă a fost socotită de către unii autori ca „un adevărat testament al experienței sale pedagogice“ (cf. Prof. Constantin Pavel, Atitudinea Sf. Vasile cel Mare față de cultura și filozofia păgână , în vol. Sfântul Vasile cel Mare, 1600 de ani de la săvârșirea sa, IBM, București, 1937, p. 312-329)
Sfântul Vasile cel Mare, Epist. CCXCIV, PG, XXXII, 1037, apud Pr. Constantin Mihoc, op. cit. p. 159
Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, vol I Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p. 570
Sfântul Vasile cel Mare Om. Hex, I, X, PSB, p. 75
Fetițele erau încredințate surorilor, fiind vorba de mănăstiri mixte. În Epistola 199 Sfântul Vasile stabilește vârsta de la care copiii puteau lua parte la viața comunității: 16 sau 17 ani.
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, 15, I-IV, apud Pr. Constantin Mihoc, op. cit. p 161

material de Ionuț Bursuc.

Filed in: Activităţi ASCO, Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress