Tinerii ortodocşi din Moldova vor să facă misiune

Miercuri, 13 mai 2011, un grup de tineri şi studenţi teologi din Chişinău au organizat un atelier de lucru pe probleme de Sectologie şi Misiologie, la care au fost invitaţi următorii teologi:

protoiereul Octavian Moşin, responsabil de misiunea cu tinerii în Mitropolia Moldovei;

ieromonahul Petru Pruteanu, misionar şi protagonist al unor dezbateri teologice cu neoprotestanţii;

dl Mihai Constandache, specialist în Studiul Vechiului Testament şi Istoria Bisericii.

Organizatorii i-au rugat pe invitaţi să vorbească despre strategiile misionare şi lucrarea apologetică pe care aceştia ar putea-o desfăşura acum, în calitate de laici şi, eventual, mai târziu ca preoţi.

Prezentarea a fost începută de părintele Petru Pruteanu, care a vorbit pe larg despre următoarele aspecte:

– cultura şi personalitatea misionarului, precum şi aprecierea personalităţii interlocutorului de o altă confesiune sau religie;

– modul de a purta o discuţie cu eterodocşii, arta comunicării şi dezbaterilor;

– ţinerea discuţiei sau a subiectului propus în plan strict teologic, cu argumente clare şi verificabile, şi neadmiterea trecerii discuţiei în plan subiectiv şi critic la adresa clericilor sau credincioşilor;

– pregătirea teologică şi interdisciplinară a misionarilor ortodocşi, în special în domeniul biblic, istoric şi filologic, accentuându-se importanţa cunoaşterii măcar elementare a limbii greceşti a Noului Testament, dar mai ales a istoriei Bisericii şi a confesiunilor şi religiilor eterodoxe;

– sistematizarea subiectelor şi conţinutului discuţiilor cu eterodocşii, printr-o pregătire specială a fiecărui subiect în funcţie de interlocutor.

Părintele Octavian Moşin a vorbit despre cultura comunicării dintre ortodocşi şi eterodocşi, şi importanţa predicării nu doar prin cuvânt, ci şi prin faptă şi atidudine. De asemenea, părintele a atras atenţia asupra faptului că în conflictele interconfesionale şi interreligioase care pot apărea, trebuie să ştim legislaţia şi să ne adresăm organelor abilitate, dar să nu recurgem la forţă sau intimidare, pentru că astfel de atitudini nu sunt evanghelice şi ar putea chiar duce la deschiderea unor dosare penale pe care ortodocşii le-ar putea pierde în instanţe. În cele din urmă, părintele i-a îndemnat pe tineri să culeagă tot cei mai bun de pe internet, unde sunt diferite informaţii utile în pregătirea unui misionar.

Teologul Mihai Constandache a vorbit despre importanţa studiului Vechiului Testament atât din punct de vedere teologic, cât şi cultural-arheologic, mai ales atunci când avem discuţii cu „Martorii lui Iehova” şi „Adventişii de Ziua a Şaptea”, care pun un accent deosebit pe Legea Veche. De asemenea dl Constandache a vorbit despre contextualizarea mesajului biblic şi practica eterodoxă a scoaterii din context a versetelor biblice. Cunoaşterea limbilor clasice, dar chiar şi a celor moderne, ne poate ajuta în compararea textelor biblice şi găsirea sensului corect al textului, care poate fi umbrit în traducerile noastre, dintre care cea ortodoxă este mai bună, dar nu perfectă.

Întâlnirea s-a încheiat cu diferite întrebări din partea organizatorilor, la care au răspuns toţi cei trei invitaţi. Tinerii şi-au manifestat dorinţa de a mai organiza astfel de întâlniri, inclusiv prin lecţii tematice şi sistematice care să-i ajute în formarea lor ca misionari.

sursa: blogul părintelui Petru Pruteanu.

Filed in: Activităţi ASCO

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress