Concubinajul sau dragostea neasumata

Asistam, din pacate, mai ales in randul tinerilor, la o relativizare a Tainei Casatoriei. Opinia potrivit careia dragostea nu se intemeiaza pe un document (casatoria civila) si nici pe primirea binecuvantarii lui Dumnezeu (casatoria religioasa) este tot mai des intalnita. Concubinajul insa, nu face decat sa exprime pe de-o parte, relativizarea relatiei de dragoste, iar pe de alta, neasumarea responsabilitatilor vietii de familie.

“Iubeste si fa ce vrei!”

Concubinajul ar putea fi inteles – in mod gresit insa – ca rezultat al unei cunoscute maxime a Fericitului Augustin: “Iubeste si fa ce vrei!”. In realitate, Fericitul Augustin cand a rostit aceste cuvinte, cu siguranta nu a indemnat la neoranduiala sau dezmat. Nu intamplator, a pus inainte de toate  cuvantul “iubeste”. Acel “fa ce vrei” este conditionat, asadar, de iubire. Iar iubirea la care face referire Fericitul Augustin este cea in Hristos, acea iubire desavarsita si, desigur, reponsabila, pe care o aflam in Biserica. Numai iubirea in Hristos ne reda adevarata libertate, aceea de a voi si savarsi numai binele.

Hristos, Mirele Bisericii

Omul nu poate iubi in chip desavarsit cu de la sine putere. Din acest motiv, este intrucatva absurd sa vorbesti de iubire la nivel uman, fara a te raporta la Dumnezeu, care ni S-a facut cunoscut ca Iubire, sau, mai exact la Sfanta Treime, “structura supremei iubiri”. In Persoana lui Hristos intrupat am ajuns la cunostinta faptului ca si omul poate iubi dumnezeieste.

Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana unirea Fiului lui Dumnezeu cu firea umana cu cea a unirii unui sot cu o desfranata. Sfantul spune: “Care sot si-ar lua pentru el o desfranata?!” Si, in continuare, arata cum Fiul lui Dumnezeu nu se scarbeste de firea umana cazuta in toate pacatele si murdarita pana peste cap, in a o lua drept sotie, in a deveni una cu ea. Hristos a restaurat firea, a “ridicat-o la slava cea dintai”, devenind astfel Mire al Bisericii.

Provocarea in casatorie, pentru fiecare dintre soti, consta tocmai in faptul ca acestia isi asuma in mod liber vocatia de a exprima in cadrul familiei intemeiate de ei, relatia de taina dintre Hristos si Biserica Sa. De aici, ar trebui sa constientizam ce chemare inalta reprezinta Sfanta Taina a Casatoriei, in timp ce concubinajul, nu numai ca exprima o stare nefireasca, ci si una decazuta din punct de vedere moral.

Concubinajul nu este o alternativa la Taina Nuntii

Este gresit sa vedem in concubinaj o alternativa, chiar si de compromis, la Taina Nuntii. Singurele alternative raman monahismul si celibatul. Tocmai din acest motiv concubinajul se afla sub incidenta canoanelor bisericesti. Potrivit acestora, “cel ce traieste in concubinaj nu poate fi primit, la Sfintele Taine, nu i se poate primi darurile la biserica. De asemenea, concubinii nu pot fi nasi la cununie si botez” (Pravila bisericeasca – V. Casat. a III).

Exista o diferenta extrem de nuantata intre viata de cuplu si viata de familie. Cuplul ramane o monada inchisa, refuzand binecuvantarea lui Dumnezeu. Membrii cuplului isi sunt suficienti lorusi. Familia se intemeiaza tocmai pe deschiderea fata de relatia cu Dumnezeu. Familia, in Biserica, este rod al comuniunii membrilor ei cu Dumnezeu.

Acest fapt se observa cu usurinta din cuprinsul rugaciunilor pe care preotul le rosteste in cadrul Logodnei si al Tainei Cununiei. Inca din timpul Logodnei preotul se roaga lui Dumnezeu sa-i uneasca “ pe ei cu sfanta unire … Intareste logodna lor in credinta, intelegere, in adevar si in dragoste”.

Preotul se roaga lui Dumnezeu apoi, in Taina Nuntii, sa-i binecuvinteze pe miri precum pe Avraam si pe Sara, pe Isaac si pe Rebeca, pe Iacov si pe toti patriarhii, pe Iosif si Asineta, pe Moise si pe Semfora, pe Ioachim si Ana, pe Zaharia si Elisabeta. Iata cum numele mirilor se alatura acestor nume sfinte ale Vechiului Testament. Motivul pentru care se face aceasta asociere il aflam tot dintr-o rugaciune din timpul Cununiei: “precum acolo, si aici, fiind de fata cu ajutorul Tau cel nevazut, binecuvinteaza nunta aceasta.”

Concubinajul, neasumarea voturilor casatoriei

Casatoria si monahismul sunt cele doua cai de aleasa vietuire, binecuvantate de Dumnezeu. Pentru fiecare din ele exista o vocatie anume. Atunci cand luam decizia de a pasi pe una din ele urmam, asadar, unei chemari interioare. Trebuie sa recunoastem ca niciuna din cai nu este lipsita de renuntari, angajamente, responsabilitati. Totodata, nu trebuie sa dam inapoi de la a urma uneia, din cauza acestor obstacole firesti pe care urmeaza sa le intalnim.

Suntem insa obisnuiti sa vorbim in mod curent mai mult despre voturile monahale. Prin depunerea acestora, calugarul se incredinteaza unei vieti traite in ascultare, feciorie si saracie. Astfel, el se face pe sine, pentru intreaga-i viata, dar lui Dumnezeu. Insa, nici Taina Casatoriei nu este lipsita de voturi.

Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in ascultare, mirilor in Taina Nuntii, li se spune :”Supuneti-va unul altuia intru frica lui Hristos. Femeile sa se supuna barbatului lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este.” Efes. (5; 20-23)

Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in feciorie, mirilor li se fagaduieste nasterea de prunci: “Da-le lor roada pantecelui, prunci buni si buna intelegere sufleteasca si trupeasca.”

Daca monahul fagaduieste o viata petrecuta in saracie, mirilor li se fagaduiesc “roadele pamantului, ca, toata indestularea avand, sa sporeasca spre tot lucrul bun si bineplacut Tie”[…] “Si le da lor din roua cerului de sus si din belsugul pamantului. Umple casele lor de grau, de vin, de untdelemn si de toata bunatatea, ca sa dea si celor lipsiti.”

Monahul renunta la lume prin randuiala intrarii in monahism, pentru ca mirii sa o primeasca pe aceasta prin Taina Cununiei. Toti insa o fac pentru, si in numele lui Dumnezeu. Acest fapt al raportului dintre monahism si casatorie este exprimat intr-un mod evident si in cuvintele Sfantului Apostol Pavel in Epistola catre Romani: “Daca traim, pentru Domnul traim (mirenii), si daca murim, pentru Domnul murim (monahii). Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem.” (Romani 14, 7-8) In timp ce monahii mor lumii iar mirii “traiesc lumii”, pentru a trai lui Dumnezeu, cei ce vietuiesc in concubinaj, raman pe dinafara. Nu traiesc, nici nu mor, lumii, pentru a  trai lui Dumnezeu.

Biserica a stiut dintr-nceput ca aceasta cale a vietii de familie nu este una usoara. Tocmai de aceea in Taina Casatoriei se cere de la Dumnezeu sprijin si ajutor in toate incercarile pe care mirii le vor intampina pe parcurs. Intr-una din rugaciuni se rosteste astfel: “Pazeste-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ai pazit pe Noe in corabie. Pazeste-i pe dansii, Doamne, Dumnezeul nostru, precum ai pazit pe Iona in pantecele chitului. Pazeste-i pe dansii, Doamne, precum ai pazit de foc pe sfintii trei tineri, trimitandu-le lor roua din cer. Si sa vina peste dansii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena, cand a aflat cinstita Cruce.”

Cei ce traiesc in concubinaj, nu numai ca nu cauta Crucea lui Hristos, dar si fug de ea. In acest fel, ei insisi se lipsesc de aceasta bucurie a dragostei jertfelnice. De aceea, concubinajul este un mod de viata nedeplin, cu o bucurie limitata la cele lumesti.

Concubinajul se intemeiaza pe neasumarea voturilor casatoriei, despre care aflam dintr-una din ultimele rugaciuni rostite in cadrul Tainei Cununiei: “Iata fiilor duhovnicesti, prin punerea mainilor pe Sfanta Evanghelie si pe Sfanta Cruce, ati savarsit juramant inaintea sfantului altar ca veti pazi legatura dragostei si a unirii intre voi pana la mormant, curata, neintrerupta, dreapta si cinstita, si ca nu va veti abate de la datoriile voastre nici unul, nici altul, urmand ce este placut lui Dumnezeu si oamenilor.” Asa se face ca cei ce traiesc in concubinaj, sfarsesc insa regretabil, prin a urma ceea ce este neplacut lui Dumnezeu si oamenilor.

Biserica Ortodoxa nu este retrograda atunci cand nu accepta concubinajul. Menirea ei este sa cheme omul la desavarsire. In Taina Cununiei, cuplul este chemat sa devina familie, adica dintr-un element inchis, sa devina eveniment de comuniune. Pentru acest lucru avem insa nevoie de credinta ca Hristos poate si astazi, ca si la nunta din Cana Galileii, sa transforme apa in vin, adica dragostea noastra slaba si nestatornica, in dragoste tare si neclintita.

(Radu Alexandru – Sursa: Crestinortodox)

Filed in: Despre concubinaj, Articole de la tineri

Articole relevante:

Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc) Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)
Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori” Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2492 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress