Tinerii jurnaliști antrenați în promovarea valorilor spirituale

Șase studenți și masteranzi însoțiți de domnii profesori Andrei Dumbrăveanu și Vasile Malanețchi, din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, au primit miercuri, 3 august, binecuvântarea preotului pentru a se îndrepta la tabăra de vară cu genericul “Școală de Jurnalism pentru Patrimoniu”.

Părintele Maxim Radu-Tataru, cel care a oficiat rugăciunea la biserica universitară “Întâmpinarea Domnului”, a urat participanților la proiect forță creatoare pentru a atinge scopul propus – cel de a promova valorile noastre istorice, spirituale și bogatul patrimoniu natural. Tabăra a început printr-un popas la Mănăstirea Frumoasa, situată în codrii Călăraşilor, unde timp de 5 zile studenţii la jurnalism, masteranzii şi redactorii au luat cunoștință de specificul vieţii monahale și aportul social al mănăstirii contemporane în spiritualizarea societăţii.
În seara zilei de trei august a avut loc o primă întâlnire cu Arhimandritul Ambrozie (Munteanu), duhovnicul mănăstirii, şi cu Egumena Benedicta (Mura), stareţa aşezământului monahal. Dialogul a fost marcat de un schimb fructuos de opinii, urmat de întrebări şi răspunsuri pe marginea problemelor ce preocupă societatea, în special tânăra generaţie.
În data de 4 august, participanţii la tabără s-au întâlnit cu Protoiereul Octavian Moşin, parohul bisericii “Întâmpinarea Domnului”, arhitectul Eugen Bâzgu, expert pentru patrimoniu în cadrul Ministerului Culturii, sculptorul Valentin Vârtosu şi Svetlana Lazăr, preşedintele Asociaţiei pentru Turism Ecologic și Rural.
Între 7 și11 august participanţii s-au aflat la şantierul arheologic din satul Stolniceni, raionul Hâncești, unde a fost atestată o cetăţuie tiragetică din secolele V-III înainte de Hristos. Aici se desfăşoară săpături sub conducerea arheologului Tudor Arnăut de la Universitatea de Stat din Moldova, iar echipa din cadrul taberei s-a alăturat două zile la lucrările de pe şantier, după care și-a continuat itinerarul în codrii Tigheciului şi în rezervaţia naturală “Prutul de Jos”, raionul Cahul.
În general, programul taberei este axat pe o simbioză a elementelor de teorie şi practică, beneficiari fiind tinerii jurnalişti care se specializează în abordarea tematicii de cultură, spiritualitate şi protecţie a mediului natural. În tabără sunt prezenţi jurnalişti de mediu din Republica Moldova şi România. Tabăra va activa până la 19 august, în această perioadă aceasta fiind deschisă pe toate sectoarele pentru ziariştii cointeresaţi.
La 12 august tinerii ziarişti vor trece Prutul pentru a-şi continua documentarea pe teren
în judeţul Brăila, preconizându-se vizitarea câtorva mănăstiri și biserici din zonă. Tabăra este organizată de Facultatea de Jurnalism și Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Asociaţiile obşteşti “Ave Natura” (Chişinău), “Livada” (Brăila), “Pro Democraţia – Club Brăila” şi Direcţia Judeţeană Brăila pentru Cultură şi Patrimoniu. Un aport deosebit în procesul de organizare l-a avut și Prot. Octavian Moșin, care a facilitat accesul tinerilor jurnaliști la locurile sfinte din țara noastră. De menționat că acest proiect este unic în felul său deoarece încearcă să cuprindă în sine atât elemente de cercetare laică, cât și de apropiere și de pomovare a locurilor cu o semnificație deosebită pentru credința și spiritualitatea poporului nostru.

Sursa: Altarul Credinţei, Anul XI, Nr. 14, 11 august 2011

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc) Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)
Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori” Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2900 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress