George Coşbuc – 145 ani de la naştere

George Coşbuc se naşte la 20 septembrie 1866 la Hordou-Năsăud (astăzi localitatea Coşbuc), fiind al şaptelea dintre cei 14 copii ai preotului Sebastian şi al preotesei Maria.
Copilăria şi-o petrece într-o aşezare sătească cu un folclor bogat şi cu o natură palpitantă, aspecte care îi vor influenţa opera de mai târziu. Învaţă a citi încă de la vârsta de 5 ani.

Între anii 1873-1876, copilul Coşbuc urmează cursurile primare la diferite şcoli. O importanţă deosebită în formarea intelectuală a poetului au avut-o anii de liceu petrecuţi la Năsăud, unde i se cultivează o deosebită dragoste pentru cultură şi i se oferă cunoştinţe temeinice în ceea ce primeşte literatura română şi cea universală. Aici este membru activ al Societăţii de lectură Virtus Romana Rediviva.
Refuză să se înscrie la Seminarul greco-catolic din Gherla, pledând pentru Facultatea de Litere şi Filozofie de la Cluj. Continuă să scrie poezii şi îşi face debutul literar cu „Filozofia şi Plugarii” la gazeta „Tribuna” din Sibiu, condusă de Ioan Slavici. Graţie colaborării fructuoase la acest ziar, devine foarte cunoscut în Transnistria.
În anul 1889 apare poemul „Nunta Zamfirei”, un poem-spectacol admirabil, care l-a impresionat chiar şi pe Titu Maiorescu. Cu „Nunta Zamfirei” G. Coşbuc s-a impus definitiv în atenţia cititorilor şi a criticilor.
În 1893 Coşbuc publică prima culegere de poezii originale prin volumul „Balade şi idile”, iar în 1896 iese de sub tipar cartea „Fire de tort”. Tot în această perioadă se căsătorise cu Elena, având binecuvântarea părinţilor. Se naşte singurul băiat al scriitorului, Alexandru.
G. Coşbuc a fost şi un excepţional traducător. Din perioada studiilor gimnaziului de la Năsăud, poetul şi-a manifestat pasiunea pentru literatura clasică greco-latină şi pentru valorile literaturii universale. A prezentat în limba română sensurile fundamentale ale poeziei homerice. Versiunea sa este o transcriere fidelă, de o rară expresivitate şi fluiditate. A tradus din opera lui Vergiliu şi anume „Bucolicele” şi „Georgicele”. Un mare efort creator l-a constituit traducerea „Eneidei”, încununată cu Marele Premiu al Academiei „Năsturel” (1897). În „Antologia sanscrită” G. Coşbuc a tradus fragmentar părţile cele mai reprezentative ale literaturii de meditaţie indiană. Un rol important în activitatea de traducător al lui G. Coşbuc îl are tălmăcirea „Divinei Comedii”. A învăţat singur limba italiană, lucrând asupra traducerii mai mult de cincisprezece ani.
Anul 1915 marchează tragic existenţa poetului, deoarece în urma unui accident de automobil îi moare unicul fiu Alexandru.
În anul 1916 este ales membru al Academiei Române.
Creaţia poetică coşbuciană este deosebită. Regăsim în opera sa natura, muncile câmpeneşti, datinile ataşate marilor momente ale existenţei, revolta ţăranului, experienţa tragică a războiului, momente din istoria poporului român:

Trei, Doamne, şi toţi trei

Avea şi dânsul trei feciori,
Şi i-au plecat toţi trei deodată
La tabără, sărmanul tată!
Ce griji pe dânsul, ce fiori,
Când se gândea că-i greu războiul,
N-ai timp să simţi că mori.

Şi luni trecut-au după luni
Şi-a fost de veste lumea plină,
Că steagul turcului se-nchină;
Şi mândrii codrului păuni,
Românii-au isprăvit războiul,
Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat
Poruncă să se-ntoarcă-n ţară
Toţi cei plecaţi de astă-vară
Şi rând pe rând veneau în sat
Şi ieri şi astăzi câte unul
Din cei care-au plecat.

Şi-ai lui întârziau! Plângând
De drag că are să-i revadă,
Sta ziua-n prag, ieşea pe stradă
Cu ochii zarea măsurând,
Şi nu veneau! Şi dintr-o vreme
Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea,
Pe cât creştea de rece gândul.
El a-ntrebat pe toţi d-a rândul,
Dar nimeni ştire nu-i ştia.
El pleacă-n urmă la cazarmă
Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag.
Ce-mi face Radu? el întreabă,
De Radu-i este mai cu grabă,
Că Radu-i este cel mai drag.
E mort! El a căzut la Plevna
În cel dintâi şirag!

O, bietul om! De mult simţea
Că Radu-i dus de pe-astă lume,
Dar astăzi, când ştia anume,
El sta năuc şi nu credea.
Să-i moară Radu! Acest lucru
El nu-l înţelegea.

Blăstem pe tine, braţ duşman!
Dar George-al nostru cum o duce?
Sub glie, taică, şi sub cruce,
Lovit în piept d-un iatagan!
Dar bietul Mircea? Mort şi Mircea
Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt;
Cu fruntea-n piept, ca o statuie,
Ca un Cristos bătut în cuie,
Ţinea privirile-n pământ,
Părea că vede dinainte-i
Trei morţi într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beţi
El a plecat, gemând p-afară,
Şi-mpleticindu-se pe scară,
Chema pe nume pe băieţi,
Şi se proptea de slab, sărmanul,
Cu mâna de păreţi.

Nu se simţea de-i mort ori treaz,
N-avea puteri să se simţească;
El trebuia să s-odihnească
Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz
S-a pus, înmormântând în palme-i
Slăbitul său obraz.

Şi-a stat aşa, pierdut şi dus.
Era-n amiazi şi-n miez de vară
Şi soarele-a scăzut spre seară,
Şi-n urmă soarele-a apus,
Iar bietul om sta tot acolo
Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbaţi, treceau femei,
Şi uruiau trăsuri pe stradă,
Soldaţi treceau făcând paradă,
Şi-atunci, deştept, privi la ei
Şi-şi duse pumnii strâns pe tâmple:
Trei, Doamne, şi toţi trei!

De asemenea, G. Coşbuc a conştientizat profund rolul poetul în destinul neamului, implicându-se activ în evenimentele istorice ale timpului. Refuzând să lupte pentru Imperiul Austro-Ungar, este declarat dezertor şi nu poate merge nici la înmormântarea părinţilor.

Poetul

Sunt suflet în sufletul neamului meu
Si-i cânt bucuria si-amarul –
În ranele tale durutul sunt eu,
Si-otrava deodata cu tine o beu
Când soarta-ti întinde paharul.
Si-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci,
Rabda-vom pironul aceleiasi cruci
Unindu-ne steagul si larul,
Si-altarul sperantei oriunde-o sa-l duci,
Acolo-mi voi duce altarul.

Sunt inima-n inima neamului meu
Si-i cânt si iubirea, si ura –
Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu,
Vointa mi-e una, ca-i una mereu
În toate-ale noastre masura.
Izvor esti si tinta a totul ce cânt –
Iar daca vrodat-as grai vrun cuvânt
Cum nu-ti glasuieste scriptura,
Ai fulgere-n cer, Tu cel mare si sfânt,
Si-nchide-mi cu fulgerul gura!

Ce-s unora lucruri a toate mai sus,
Par altora lucruri desarte.
Dar stie Acel ce compasul si-a pus,
Pe marginea lumii-ntre viata si-apus,
De-i alb ori e negru ce-mparte!
Iar tu mi-esti în suflet, si-n suflet ti-s eu,
Si secoli-nchid-ori deschida cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ti-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!

Se stinge din viaţă la numai 51 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Bellu, lângă fiul său Alexandru şi în vecinătatea marilor scriitori M.Eminescu, I.L.Caragiale ş.a.

În opera sa G. Coşbuc a reprezentat psihologia etnică, atitudinea în faţa vieţii şi a morţii, creând o operă de a sensibilitate unică.

Filed in: Comemorări

Articole relevante:

Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc) Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)
Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori” Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress