Expoziţie de icoane vechi la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „ARTICO”

Miercuri, 26 octombrie, la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret „ARTICO” din Chişinău a fost deschisă expoziţia de icoane, imagini ale bisericilor şi monedelor din perioada lui Ştefan cel Mare. La eveniment au fost invitaţi membrii reprezentanţelor diplomatice, specialişti în domeniu, etc. Luând în consideraţie şi dimensiunea spirituală a evenimentului care pune la dispoziţia publicului larg deosebite comori spirituale ale înaintaşilor noştri, la deschiderea expoziţiei a fost prezent şi Prot. Nicolae Ciobanu, Consilier Cultural al Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove care a prezentat distinsei adunări mesajul Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir care a salutat deschiderea expoziţiei, calificând-o ca un eveniment special şi necesar prin intermediul căruia vizitatorii vor avea posibilitatea să se apropie şi mai mult de origini şi să observe continuitatea seculară a culturii creştine caracteristice neamului nostru.

Părintele Nicolae a venit şi cu un mesaj personal, mulţumind organizatorilor pentru că au făcut posibilă organizarea acestei expoziţii anume într-un centru dedicat copiilor şi tinerilor, deoarece astfel generaţia în creştere va avea o posibilitate în plus de a-şi îmbogăţi bagajul de cunoştinţă atât în domeniul istoriei cât şi a artei iconografice.

Deschiderea festivă a continuat cu un recital al ansamblurilor folclorice de copii.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni
Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii
Slujbă arhierească la capela USM Slujbă arhierească la capela USM
Tabăra de la Mănăstirea Curchi:”Dumnezeu are un singur gând permanent cu noi toți: să ne unească” Tabăra de la Mănăstirea Curchi:”Dumnezeu are un singur gând permanent cu noi toți: să ne unească”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress