Feodor Mihailovici Dostoievski – “De pe dealurile bucuriilor, în văile necazurilor”

Se împlinesc 190 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai reprezentativi şi importanţi scriitori ruşi de talie mondială Feodor Mihailovici  Dostoievski.

Se naşte la 30 octombrie ((s.n. 11 noiembrie) 1821, fiind cel de-al doilea copil din cei şapte al soţilor Mihail şi Maria Dostoievski, însă durata familiei împlinte este destul de scurtă o dată cu decesul mamei sale în anul 1837.

Tânărul Feodor, urmează studiile împreună cu fratele său la Şcoala Principală de Inginerie  (Academia Tehnică Militară)  din Sankt-Petersburg, care l-a ajutat pe viitorul scriitor să primească o educaţie de calitate în inginerie, dar de asemenea, oportunitatea de a continua dezvoltarea culturală. Vestea uciderii tatălui  un chirurg militar în retragere în 1839 nu-l opreşte pe tânăul Feodor de a pune în valoare luminile nădejdii, a dragostei şi a credinţei în Dumnezeu şi oameni.

La scurt timp după publicarea romanului “Nopţi Albe” scriitorul, a fost arestat în (1849) pentru  activități antistatale împotriva Ţarului Nicolae I,  iar pe 16 noiembrie în acelaş an este condamnat la moarte prin împuşcare. În ultimul moment condamnatului îi este anunţată graţierea, însă  este condamnat la muncă silnică în închisoarea dinOmsk, unde îşi va ispăşi pedeapsa în folosul comunitar, prin muncă zilnică timp de 4 ani (1850- 1854)

În perioada următoare  Dostoievski a fost eliberat şi trimis ca soldat în al şaptea batalion de luptă dinSiberiatimp în care studiază profund Sfânta Scriptură. Tot în această perioadă o cunoaşte pe Maria Dmitrievna Isaeva  cu care se va căsători în  1857.

Perioada de închisoare şi a serviciului militar a fost un punct de cotitură în viaţa lui Dostoievski: de la “indecis în viaţă” la “căutător de adevăr în om”, el a devenit un om profund religios, idealul căruia pentru restul vieţii a fost, Hristos.

Astfel după patru ani în katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine laPetersburgși își reia activitatea literară.

Cu toate convingerile sale  liberale, conservatore şi religioase,  a suferit de patima jocului și de pe urma efectelor acesteia.

In 1864 soţia sa moare, eveniment care îl lasă puternic afectat, iar la scurt timp işi pierde şi fratele, care îi era foarte drag.

În 1867 interprinde o călătorie în Occident unde o cunoaşte pe Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă cu care se va căsători . În ultimii ani de viață, Feodor Dostoievski a trăit în stațiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (9 februarie) 1881 și este îngropat în cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Caracterul religios al operei lui Dostoievski:

Ideile care stau la baza marilor romane ale lui Dostoievski, pornesc de la parabolele evanghelice.

Pin mesajul religios lăsat în operele sale el este considerat un vestitor al revoluţiei spirituale în om. În mintea cititorului din operele marelui scriitor apare o mare bucurie, o uriaşă eliberare a sufletului. Este bucuria prin suferinţă, este calea creştină în care autorul scoate în relief adâncimile omului şi anume credinţa. Prin intermediul lui Domnezeu-Omul , personalitatea umană poate fi redată vieţii. El dizvăluie pe Hristos în adâncul omului prin suferinţă şi prin libertate. Religia lui Dostoievski este opusă tipului autoritar de religiozitate, fiindcă se consideră că nu a învins niciodată până la capăt contradicţiile, însă a rămas pe cale.

Întreaga sa operă este un dialog cu Dumnezeu, o luptă a sufletului său zbuciumat de boală şi necazuri.

Lumea din opera lui Dostoievski este reflexul întregii lui stări sufleteşti. Sufletul său se prelungeşte într-al eroilor săi, prin destinul eroilor, Dostoievski îşi povesteşte propriul destin, prin îndoielile lor- propriile îndoieli, prin dedublările lor- propriile dedublări, prin experienţa criminală – tainicile crime ale prorpiului spirit.

Pentru el, creştinismul este religia libertăţii şi a iubirii, în care duhul o prelungeşte înspre adâncul şi setea fiinţei lăuntrice a sufletului. Pentru el omul este un microcosmos, centrul existenţei în jurul căruia se învârt toate. A rezolva problema omului înseamnă a rezolva problema lui Dumnezeu, iar rezolvarea înseamnă încredinţarea destinului omului lui Dumnezeu-Omul- Hristos. O astfel de conştiinţă exclusivă antropologică este posibilă doar în lumea creştină.

În viaţa omului elementul cel mai important este duhul, singurul care merită a fi cercetat. Sufletul conţine lumini şi umbre, în cele mai adânci unghere ale duhului omului licăresc scântei luminoase sub formă de iubire.

Câteva fragmente ziditoare: 

Stareţul Zosima  din („Fraţii Karamazov“) spune: “ suntem plante ale căror seminţe Dumnezeu le-a luat din altă lume şi le-a sădit aici, în grădina aceasta a Lui, în care suntem noi şi trăim. Când inima omului rupe contactul cu cealaltă lume din care noi venim apar toate anomaliile, inclusiv durerea şi moartea. Dar când prin practicarea virtuţilor se deschid ochii noştri lăuntrici, atunci toate se fac clare, toate capătă un sens, o frumuseţe. Şi tot el spune că dragostea trebuie să ştim cum să o dobândim, căci ea cu anevoie se câştigă, se cumpără cu preţ scump, cu o muncă îndelungată şi după o lungă durată de practică zilnică, pentru că nu trebuie să iubim numai pentru o clipă întâmplătoare, ci pentru totdeauna”(…).

Iar despre suferinţă spune: “Primeşte suferinţa fără să cârteşti, şi inima ta se va îmbuna, şi vei înţelege că numai tu porţi cu adevărat păcatul, de vreme ce, ca unul ce ai rămas neprihănit, aveai îndatorirea să luminezi calea celor rătăciţi şi nu ai facut-o (…)”.

Despre rugăciune: “Când rămâi singur roagă-te lui Dumnezeu şi cu dragă inimă să te aşterni la pământ şi să-l săruţi… Iubeşte pe toţi şi pe toate şi inima ta să fie răpită cu slavă prin rugăciune. . Iubind făptura lui Dumnezeu vei suferi pentru ea, făcându-te asemenea lui Hristos (…)”.

Dostoievski a căutat toată viaţa lui, cu pasiune, să-l descifreze pe om şi la sfârşit el a ştiut să citească în om numele lui Hristos. El aparţine acelor scriitori care au reuşit să se dizvăluie pe sine în creaţia lui. In operele sale se oglindesc toate contradicţiile spiritului (duhului), toate profunzimile  sale fără sfârşit. El nu tăinuieşte nimic, şi de aceea a reuşit să facă descoperiri uimitoare despre om.

Din operele lui Dostoievski:

 Un material de: Pr. Radu-Tataru Maxim

Filed in: Comemorări

Articole relevante:

Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni
Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii
Slujbă arhierească la capela USM Slujbă arhierească la capela USM
Tabăra de la Mănăstirea Curchi:”Dumnezeu are un singur gând permanent cu noi toți: să ne unească” Tabăra de la Mănăstirea Curchi:”Dumnezeu are un singur gând permanent cu noi toți: să ne unească”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress