Cum trebuie sa privim postul?

Mai intai de toate, postul inseamna abtinere de la mancare, iar pentru cei mai multi dintre noi la acest aspect se si limiteaza. Insa postul nu este doar o infranare a pantecelui, adica nu are doar un aspect material, ci are si un aspect spiritual.  

“De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal.

Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma “dupa asemenarea cu Dumnezeu” (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.

Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: “Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra” (Facerea 1,29) si “Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!” (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este premisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata.

Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala – dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu – “in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul” (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: “Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana … ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului” (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: “Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4,4).

Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale.

Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: “De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: “Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta”.

De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit.”

Sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro/

Filed in: Despre post

Articole relevante:

Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM
Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea) Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea)

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 3212 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress