Libertatea omului este dar de la Dumnezeu

Omul a fost creat să fie liber. A primit la facerea sa două daruri divine inestimabile: conştiinţa şi libertatea. Conştiinţa i-a fost dată pentru a-şi înţelege menirea în lume şi a se dezvolta corect, păstrându-şi nezdruncinată armonia trupului şi sufletului, iar libertatea – pentru a trăi  bucuria supremă şi veşnică a comuniunii cu Dumnezeu, întru împlinirea sa spirituală. Aceste două daruri exprimă principiul existenţial al omului şi îi determină esenţa umană. Sunt inseparabile de statutul său originar prin care a fost definit.

Cu toate acestea, de când există pe pământ, omul nu a trăit niciodată libertatea, decât în cazurile când a dobândit-o de unul singur. S-a făcut liber numai conştientizând efortul pe care trebuie să-l depună în acest sens. Pentru că libertatea nu i s-a dat într-o formă desăvârşită, ci doar ca posibilitate de a o valorifica. Încă de la apariţia sa pe pământ, omul a avut autonomie absolută ca să-şi formeze şi să-şi trăiască libertatea în aspectele şi conţinutul pe care le doreşte.
Fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi fiind de la bun început om, dar nu o fiinţă în devenire, Adam avea libertatea în sine.
Starea sa normală era însăşi libertatea, premisa vieţii veşnice. Urma doar să-şi consolideze înalta stare, s-o materializeze potrivit individualităţii şi naturii sale. Iar pentru a fi protejat şi sigur de evoluţia şi afirmarea libertăţii, a avut întru îndeplinire voia îndrumătoare a lui

Dumnezeu. După cum însă s-a dovedit, omul nu a înţeles niciodată că voia lui Dumnezeu nu este o condiţie sau o interdicţie, care poate fi încălcată sau evitată, dar este însuşi principiul dumnezeiesc al perpetuării vieţii, prezent şi în chipul său. Această neînţelegere, neascultare, i-a diminuat libertatea şi i-a adus moartea. Acelaşi lucru se întâmplă până în prezent cu orice om. Încălcând voia lui Dumnezeu ne punem în opoziţie cu noi înşine, pentru că ne formăm ca personalităţi fiind în contradicţie cu principiul dezvoltării libere.

Aşadar, libertatea poate fi cucerită numai revenind la acest principiu care a fost încălcat de primul om şi de toţi care l-au urmat. Condiţia libertăţii este înţelegerea, acceptarea şi trăirea (cunoaşterea) voii lui Dumnezeu.

     Odată cu apariţia societăţii omul şi-a sacrificat libertatea, pentru a-şi desăvârşi condiţiile de co-existenţă. Simţind necesitatea firească să se împrejmuiască cu semenii săi şi să se adapteze la prezenţa lor, a plătit cu libertate, chiar de la început, când comunitatea umană consta numai din două persoane: el şi ea. Recunoscând şi îndeplinind normele convieţuirii, se acomoda la o stare de spirit comună şi ceda din libertatea sa întru consolidarea intereselor obştii. Astfel, relaţiile umane şi necesitatea îmbunătăţirii lor i-a condiţionat libertatea, l-a determinat ca element integrant al unei libertăţi impersonale. Până la urmă, perfecţionând rânduielile vieţii în comun, omul şi-a pierdut pe neobservate şi irecuperabil libertatea.

În zilele noastre, ca şi oricând, libertatea poate fi simţită şi descoperită numai în adâncul credinţei. Cunoscând şi fiind conştient de rolul incomparabil al credinţei, oricare om din societate, care îşi doreşte şi caută libertatea adevărată, are totuşi de învins multe dificultăţi iniţiind dialogul său deschis şi sincer cu Dumnezeu. Din cauza unor grave boli de suflet de care suferă nu reuşeşte să se aprofundeze în credinţă, unde s-ar regăsi pe sine şi ar descoperi lumea în cele mai subtile legături ale realităţii. Orgoliul, egoismul, invidia şi alte vicii au devenit calităţi netăgăduite şi îl ţin într-o credinţă superficială, respectată formal şi din obişnuinţă, care nu este trăită cu inima.

Interiorizarea în credinţă cultivă capacitatea unică de a cunoaşte şi a contempla secvenţele împletite ale vieţii ca pe o imprimare a infinitului în clipa prezentului. Libertatea este permisul de intrare în minuscula unitate a timpului, în lumina ei imergentă, în proiecţia căreia tot mai pătrunzător este percepută realitatea. Iar pentru a-i reuşi, omul trebuie să corespundă, să nu fie împovărat de inutilităţi şi proprietăţi neadecvate după conţinut şi puterea de influenţă. Trupul şi sufletul trebuie curăţate (eliberate) de deşeurile care îl fac neştiutor, inconştient, violent, neiertător – supra-dimensional şi tulburat. Libertatea este uşoară, imponderabilă, iar sedimentele nocive ale plăcerilor şi păcatelor îl fac masiv şi greu. Sub presiunea lor se formează straturile cancerigene ale sufletului, care se abat şi asupra duhului, opunându-se lucrării lui. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor”(Mt.5,3).

                                                                                                               

Valeriu Ionaş, Repere ortodoxe în educaţie

Chişinău, Editura Labirint 2011Pag. 62-64

Filed in: Despre libertate

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress