Patimile şi falsa libertate

Din punctul de vedere al moralei creştine, orice fărădelege comisă este un tribut al păcatului. Căderea repetată în păcat a omului îi viciază firea şi îi formează deprinderea de a păcătui permanent – numită patimă. Recrutul patimii se supune necondiţionat dispoziţiilor ce i se dictează. Dar tot el poartă vina pentru toate câte i se întâmplă, pentru că orice racolare se produce prin contribuţia şi cu libera sa participare. Aşa, bunăoară, satisfacerea nesăbuită a poftei cheamă plăcerea. Caracterul plăcerii este dur. Are în sine o necesitate acută care cere mereu ca plăcerea să se repete şi să nu dispară. Această exigenţă presantă iese de sub control şi se infiltrează fără ştire în subconştient. De acum nu mai este deprindere, ci un stereotip de o putere mult mai mare, pentru că este cu neputinţă de conştientizat. Trecerea în subconştient o transformă în patimă, care este nu altceva decât o suferinţă ascunsă şi mistuitoare. Împătimitul nu mai răspunde necesităţii, dar la comanda stereotipului. Şi într-un moment se pomeneşte că este îngenuncheat. Comportamentul său este afecţiunea scoasă la plimbare. Lacomul nu se satură pentru că ascultă de plăcerea gustului şi continuă să mănânce chiar după ce s-a îmbuibat.
Desfrânatul nu vede femeia nici frumoasă, nici interesantă, dar o doreşte febril pentru că atractivitatea este în el, dar nu în ea. Fumatul ar fi nesuferit şi fumătorul nu s-ar complica într-atâta ca să nu-l poată lepăda, dar orice ţigară fumată nu mai are efectul celei dintâi. Aceasta este patima, care pretinde să i se dea mereu şi mult, dar nu restituie nimic în loc. Este răul care s-a întărit şi stăpâneşte mintea într-un mod imposibil de contracarat. Trupul cotropit al omului îi aparţine. Având adăpost în subconştient, unde purtătorul patimii nu poate ajunge, reuşeşte să rămână inaccesibil. De aceea patima este foarte greu de extirpat. În esenţa lui, acest rău, este dulceaţa seducătoare care acostează simţurile şi întunecă mintea, determinând-o să-şi piardă capacitatea primordială de a reproduce veridic lucrurile. Din împărăteasă a trupului mintea ajunge aservită unei puteri imperioase care stăpâneşte trupul. Ea nu are însă nevoie de mijloace auxiliare, livrate de simţuri, pentru că în ea însăşi este simplitatea şi toată bunătatea necesară, primite de la Dumnezeu. Mintea impregnată cu tot felul de pseudo-ajutoare, de forme şi imaginaţii îmbolditoare, este învăluită de negura necunoaşterii. Consecinţele le suportă omul care se crede liber, dar de fapt libertatea lui este un cifru al inoculării. În această capcană deseori cad intelectualii. Colectează şi se asigură permanent cu informaţie, socotind că importanţa şi utilitatea ei, odată şi odată, îi va face liberi. Dar, informându-se şi exploatându-şi la maxim simţurile, nu reuşesc decât să descopere înşelăciunea după ce i-a atras şi i-a făcut dependenţi de acţiuni perverse.

Orice patimă este precedată neapărat de păcat, care iroseşte pe de-a lungul darul libertăţii. Ca urmare, calea libertăţii este calea desăvârşirii spirituale, inversă celei a căderii în păcat. Ea este împresurată cu greutăţi şi suferinţe, şi, de aceea, nu întotdeauna este dorită. Iar acel care a ales s-o parcurgă trebuie să le tolereze şi să le accepte pe toate cele descoperite în fire de nevoinţa sa duhovnicească. Iar dacă nu-şi dă străduinţa să înţeleagă provenienţa suferinţei, pentru a o înlătura, rămâne într-o libertate decorativă, elaborată prin exerciţii inteligibile.

Numai pentru acel care pregustă libertatea suferinţa este ceva foarte relativ şi nu mai are importanţă majoră, căci nu-l afectează în mod deosebit. Dimpotrivă, ştie că este inevitabilă, apare atunci când începe să-şi dezrobească sufletul şi trupul de acumulările păcatului, de prisosul nefiresc. Eliberarea înseamnă desfacerea unor mecanisme (puteri) interioare, din fire, care generează necesitatea de a păcătui. Acestea îl şantajează şi îl ţin în robia păcatului. Acestea trebuie anihilate, pentru că cel care poate fi şantajat nu este liber în sine. „Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului”(Ioan 8,34). Luptând împotriva lor îşi cauzează anumite incomodităţi şi suferinţe. Dar trebuie să fie conştient de ele şi să le îndure cu răbdare şi smerenie, pentru a le depăşi. În caz contrar, lupta cu păcatul înrădăcinat în fire nu va fi consecventă şi eficace, dar va avea caracterul unei ocupaţii chinuitoare şi inutile.

Valeriu Ionaş, Repere ortodoxe în educaţie

Chişinău, Editura Labirint 2011Pag. 64-66

Filed in: Despre libertate

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress