E greu să întemeiezi o familie, dar şi mai greu e s-o păstrezi…

O femeie tânără şi drăguţă, stă în faţa mea şi plânge:

– Părinte, mi-i teamă…Vreau să am şi eu o familie, un soţ, copilaşi…Trec anii, am depăşit deja şi treizeci de ani şi e imposibil să-mi găsesc un soţ, imposibil! Bărbaţii sunt toţi nişte netrebnici, sau beau peste măsură, sau legăturile amoroase din viaţa lor nu au sfârşit. Părinte, mi-i teamă. Căci în marea lor majoritate au nevoie doar de legături care se încep şi se sfârşesc în pat. În genere e greu să găseşti un soţ, dar ca şi să mai aibă răbdare până la căsătorie e în genere ceva miraculos.
Şi atunci cum să trăiesc ca să fie o viaţă plăcută Domnului? Să merg la mănăstire? Dar nicicând nu am simţit o chemare spre viaţa monahală. Dar nimic nu e mai straşnic decât singurătatea. Cum să trăiesc, părinte?
Ea plânge…plânge amar, această tânără şi drăguţă femeie care nu simte că are nevoie şi de ea cineva. Şi nu găsesc cuvinte să o liniştesc.

Ce se întâmplă cu noi, spuneţi-mi?! O putem numi epidemie, sau o nebunie de masă – cum doriţi. Practic zilnic ascult mărturisiri despre o viaţă trăită alături şi apoi această „îmbolnăvire”, o îmbolnăvire nu a corpului sau psihicului, dar a sufletului. Mărturisiri despre faptul cum după 20, 30 de ani soţii devin monştri adevăraţi, iar soţiile nu femei, ci femele agresive, şi în ambele cazuri o pierdere a minţii şi a controlului asupra trupului, asupra simţurilor.

Şi tot mai multe istorii de acest fel.

Ei au trei copii, o casă trainică şi chiar şi o afacere. Şi iată că într-o zi o loveşte şi o doboară pe soţia sa în faţa icoanelor, înăbuşindu-i respiraţia „Mă jur în faţa icoanelor că te ucid!” Iar faţa sa e a unui om stăpânit de o furie necontrolată, iar ochii altfel decât demonici nici nu pot fi numiţi.

Cineva va spune, trebuie ascultată şi cealaltă parte implicată. Dar am ascultat şi pe cea de-a doua şi de-a treia…Dar tabloul e acelaşi – frica. Nu există o credinţă adevărată : în Dumnezeu, în viaţa veşnică, în demnitatea aproapelui. Şi iată că către patruzeci de ani, când s-a ajuns la anumite realizări, şi omul îşi dă seama că viaţa va continua cam tot pe acest traseu, dar mai încetinindu-şi ritmul şi mergând deja câte puţin şi spre bătrâneţe se ajunge la o panică…Şi pentru a o depăşi se caută salvarea în „senzaţii tari”. Şi diavolul aceste senzaţii ni le prestează, iar în ziua de azi într-o măsură care pe departe ne întrece dorinţele. O industrie întreagă de „plăceri” pe cele mai desăvârşite gusturi, care ne-a inundat existenţa şi mai având şi pretenţia de a se numi cu cuvântul „dragoste”.

– N-o mai iubesc! Ce să-i faci! – exclamă un domn deja destul de cărunt.

Iată aşa, a iubit, a iubit 25 de ani la rând şi iată acum nu o mai iubeşte. Ce să-i faci, de nu o mai iubeşte, nu o mai iubeşte. O aiureală adevărată. E drept că cel mai des anume bărbaţii îşi pierd controlul şi înfăţişarea umană. Parţial înţeleg de ce anume ei. Pentru femei grija de copii, familie are un rol foarte important în viaţă. E şi un refugiu pentru suflet aici. Pentru bărbat cel mai important e cariera, afacerea, avansarea…Şi dacă măcar parţial toate acestea au fost realizate, apare întrebarea – ce urmează?, pentru ce sunt toate acestea? Doar aşa cum cineva se obişnuieşte cu o maşină veche şi o locuinţă care abia de-i ţine adăpostul, tot aşa altcineva s-a obişnuit cu un „ Bently” şi o vilă în străinătate. Şi dacă parţial aceste obiecte de lux ne pot mângâia orgoliul, atunci nicidecum nu ne pot da şi o viaţă adevărată şi împlinită. Căci omul nu e doar trup, dar şi suflet şi …Dumnezeu. Şi dacă omul evită comunicarea cu Dumnezeu, el se privează de ceva foarte important, îşi mutilează singur sufletul, se transformă singur într-un călăreţ în această continuă sărbătoare a vieţii, numai că într-un călăreţ fără cap. Şi un astfel de călăreţ o poate lua în orice direcţie, şi o ia, dar e clar şi încotro.

Sunt multe legi şi canoane care ar trebui să ne trezească la adevăr, de am vrea şi să-l căutăm.
De exemplu la Sfântul Vasile cel Mare găsim canonul care prevede că dacă omul fără vreun motiv întemeiat şi-a distrus căsnicia, nu mai are dreptul la o a doua căsătorie, deoarece nu a păstrat ceea ce i-a încredinţat chiar Dumnezeu. Poate e cam dur, dar cel puţin ar trebui să-i trezească pe mulţi. Doar căsătoria e un dar, pe care ni-l dă Domnul. Un dar pentru păstrarea căruia e necesar să depunem efort, răspundere şi credinţă. Şi anume fără credinţă nu facem nimic. Căci dacă căsătoria e doar rodul oamenilor, atunci se poate destrăma la fel ca şi întemeia. Şi de ce nu ? Suferinţa, lacrimile, trădarea şi chiar copii – doar acestea toate sunt ale omului şi dacă nu există Dumnezeu…sunt doar nişte sentimente şi mai mult nimic. Un personaj literar zicea “Dacă nu există Dumnezeu, atunci eu sunt dumnezeu”. Şi deci pot face orice.

Şi aşa se distrug toate şi pier de parcă nici nu ar fi existat. Dar sufletul, conştiinţa proprie care e glasul lui Dumnezeu în fiecare dintre noi, nu ai cum să o amăgeşti. Şi iată că de dată aceasta mă întâmpină altă femeie înlăcrimată, o tânără studentă, care îmi mărturiseşte că are un copilaş de la un bărbat însurat, şi care nu mai vrea să o susţină financiar la fel de mult ca altădată, iar viaţa este foarte costisitoare. Şi ce e de făcut acum?

Cum vi se pare întrebarea? Şi ce aş putea să-i răspund?! De parcă mai înainte era totul foarte simplu, că nu e chiar neapărat să faci cum ţi-o cere Dumnezeu, că să ai frică de El e doar o poveste din bătrâni şi nu are nimic comun cu realitatea vieţii de azi.
Ne înconjoară numeroase ispite şi locuim conduşi de dictatura păcatului. Şi în robia aceasta ne predăm cu miile şi chiar sutele de mii. Şi mai menţionăm că suntem liberi. Sunt nişte judecăţi a maimuţei în faţa şarpelui ce e gata să o înghită. Şi iarăşi toate se întorc la lipsa credinţei. Nu putem exista cu adevărat de nu avem credinţă. Fără o credinţă lucrătoare, fără Ortodoxie! Doar e destul de simplu şi clar pentru fiecare. Noi nu ştim să ne oprim şi nu ştim ce e aceea cu măsură. Aşa cum altădată construiam comunismul cu o faţă antiumană, acum încercăm să nu trecem de vreo plăcere pe care ne-o poate da capitalismul, să luăm de la viaţă totul, totul ce se poate şi ce nu. Daţi-ne fericire pământească şi cât mai multă, iar noi o vom plăti cu orice. Şi nici familia nu ne va reţine, căci oricum e ceva plictisitor, dar noi vrem o viaţă adevărată!

Şi iată că deja nu numai bărbaţii uită de cele sfinte. Nici femeile nu mai vor să rabde greutăţile, neînţelegerile. Şi nu în cazurile extrem de grave, dar nici în micile probleme existente. Femeia începe a crede că viaţa ei trece fără rost, că frumuseţea ei se stinge, anii trec, şi în genere ea ar fi meritat mult mai mult decât are. De fapt motivul e acelaşi ca şi la bărbaţii care caută plăceri, trădând propria familie: viaţa trece atât de rapid şi atâtea încă nu au fost primite de la ea. „Să iau cât mai mult” Şi din nou înţelegi că baza acestei păreri, acestei dorinţe este doar egoismul şi iubirea de sine, lipsa credinţei şi a înţelegerii că nu există nimic mai important decât împăcarea cu Cel, fără de care nici nu există viaţa în toată plinătatea ei.

Se întâmplă că femeile se îndrăgostesc şi-şi părăsesc soţii, care adesea sunt chiar mai demni şi mai iubitori decât noul ales, poate doar mai puţin „de succes”. Dar cel mai des totuşi se întâmplă că motivul despărţirii şi distrugerii familiei este nemulţumirea de starea existentă, este faptul că nu se apreciază acel sfânt dar binecuvântat de Dumnezeu – familia. Şi dacă în urma acestei nemulţumiri şi nedorinţe de a mulţumi pentru această binecuvântare Domnului, femeia ar căuta doar un liman liniştit şi o nouă şansă de a-şi reface viaţa. Ea într-un fel nu mai vrea această linişte, dar iese la o adevărată vânătoare, şi nu o mai interesează de este deja a cuiva această „pradă” sau e liberă de o obţine. Trebuie neapărat să o obţină, să devină a ei. Altfel nu va mai fi fericită…

Odată am sfinţit apartamentul unei femei de o vârstă mijlocie. Soţul cu care a trăit mulţi la rând a plecat la prietena sa, cu care nu o dată a stat la masă şi şi-au destăinuit toate tainele, şi în care avea încredere desăvârşită. Aceasta iniţial şi-a părăsit propriul soţ, care nu o aranja „din careva motiv”, apoi a hotărât că soţul prietenii îi va fi cea mai bună „pradă”. Şi câte cazuri sunt asemenea.
Şi cât e de greu să vezi durerea acestor femei rămase cu această suferinţă şi trădare. Dar cel mai groaznic e că aceşti oameni care încearcă să-şi construiască fericirea pe nefericirea altora nici nu-şi dau seama despre propria ticăloşenie, căci dacă ar conştientiza cu adevărat şi-ar transforma viaţa într-un adevărat chin.
Dar să ne gândim şi ce „fericire” le aşteaptă pe aceste „vânătoare”. A obţinut „lucrul mult dorit”, dar viaţa trece şi tot mai mult ne face să ne convingem despre faptul că acestea au fost lucruri care nu numai că nu vor aduce fericirea, dar şi o adevărată suferinţă, căci au fost departe de a se zidi pe careva sentimente veşnice.

Tot mai des vin la biserică femei tinere care au legături „libere” cu bărbaţi căsătoriţi. Şi încă e bine când vin cu lacrimi de pocăinţă, de părere de rău şi o dorinţă de schimbare, dar adesea nici părere de rău şi nici căinţă, doar o constatare. Mă iau fiorii când îmi relatează aceste fapte şi încă cu zâmbetul pe buze.

Fetelor, dragilor!, oare nu înţelegeţi cât de rea şi urâtă este această viaţă cu un soţ străin. Oare nu înţelegeţi că vă distrugeţi propria viaţă?! Doar să distrugi o familie e un păcat strigător la cer.

– Dar eu nu distrug nimic,- îmi răspunde,- noi doar ne întâlnim uneori.

Şi o spune cu convingerea adevărată că nu face nimic grav, căci crede că să „distrugi” înseamnă să o aduci în pragul divorţului. Iar aceste întâlniri în ascuns nu au nimic cu distrugerea familiei. Unde să mai înţeleagă că doar dorind acel bărbat, doar apărându-i gândul deja a păcătuit, deja a adus o piedică în calea mântuirii acestei familii. Anume de la toate aceste fapte care par drăguţe şi romantice încep cele mai grave trădări, căderi şi nefericiri. Diavolul mereu se maschează cu ajutorul la ceva ce-l face mai atrăgător, dar e prea târziu când îi vezi faţa adevărată, dar deja eşti plin de noroi şi murdărie. Şi la fel sunt toate căderile.

– Dragele mele fete…bărbaţilor, soţilor şi soţiilor haideţi să avem grijă de propriile sentimente. Să ţinem minte că plăcerea cu care e mascat păcatul ne va aduce apoi doar lacrimi şi suferinţe. Aşa a fost şi va fi mereu.

– Iată spuneţi-mi…- îmi continui discuţia. – Mă iertaţi, cum vă numiţi?

– Ala (Svetlana, Tatiana…) – îmi răspunde tânăra fiinţă.

– Iată spuneţi-mi Ala, v-aţi dori să aveţi un soţ iubitor şi copilaşi drăguţi?

– Da.

– Aţi dori ca împreună cot la cot să vă construiţi propria casă, carieră, să depăşiţi împreună toate greutăţile şi să fiţi sprijin reciproc unul pentru altul ?

– Da , desigur – zice.

– Dar aţi dori ca peste vreo 25 de ani când poate nu veţi mai fi la fel de atrăgătoare, dar veţi simţi bucuria şi împlinirea de la existenţa propriei familii să apară în viaţa soţului dumneavoastră o asemenea Ala?

Tace…

– Aţi dori ca soţul să se întoarcă acasă departe după miezul nopţii, tot mai puţin să privească în partea dumneavoastră, în schimb tot mai mult să fie plecat în deplasări, ca la un moment să simtă nu că nici nu vă mai suportă.

– Nu – zice după o pauză.

– Atunci de ce faceţi altora ceea ce nu vă doriţi pentru sine? Doar e a atât de simplu. Aceasta şi este o lege lăsată nouă de Dumnezeu…una din acele care e necesară pentru o viaţă bună şi frumoasă.

– Dar la ei şi fără mine relaţiile erau încordate…

– Cu atât mai mult! Găsim în Evanghelie cuvintele „trestie strivită nu va frânge şi feştilă fumegândă nu va stinge.”. Adică însăşi Creatorul respectă libertatea omului, şi nu intervine între relaţiile dintre oameni pentru a ne lăsa să ne facem propria alegere. Doar se întâmplă că şi o adiere de vânt poate schimba balanţa într-o parte sau alta. Să salveze, sau să distrugă. Şi iată dumneavoastră interveniţi în această legătură dintre alte persoane, care poate fi foarte slabă la moment, dar care se bazează pe ani de căsnicie şi care mai putea şi reînvia. Oare nu înţelegeţi gravitatea acestui păcat?

Uitaţi-vă ce se întâmplă în jur! Toată lumea aceasta care nu vede păcatul care o domină, vrea să ne facă şi pe noi la fel. Ca să nu le mai indicăm şi să nu-i mai demascăm. Poate deja nici nu ar mai face-o nimeni dacă nu ar exista biserica. Anume ea mai numeşte lucrurile cu numele lor adevărate. Frumuseţea o numeşte frumuseţe, iar mizeria – mizerie. Ea mai îndeamnă sufletul căzut spre pocăinţă şi spre împăcarea cu Creatorul său.
Iar noi nu avem dreptul să ne predăm, trebuie să luptăm pentru fiecare familie, pentru fiecare părticică a ei.

Cu vreo jumătate de an în urmă a venit la biserică un bărbat. A făcut şi el nu puţine…după care soţia l-a părăsit luând şi copilul. Şi se pare că deja şi soţia după un timp îşi găsise pe cineva. Cu alte cuvinte, acesta ar fi sfârşitul, nu mai poate avea continuare. O altă istorie de destrămare a unei familie. Dar acestui bărbat brusc i s-a făcut teamă de ceea ce urma, a venit la biserică şi a hotărât cu ajutorul Domnului să lupte pentru salvarea familiei. S-a căit de viaţa sa, nu doar a mărturisit că a greşit, dar şi a hotărât să se schimbe cu desăvârşire. Deşi nu era primit de soţie nici pe pragul casei, deşi nu îşi putea vedea copilul nu deznădăjduia şi spera că cu ajutorul Domnul îşi va reuni familia. Îşi vedea copilul, dar nu putea să se apropie, îşi vedea soţia alături de alt bărbat, dar toată speranţa şi durerea i-o adresa Domnului. Doamne, doar ştii că mă căiesc, dă-mi să fiu din nou soţul acestei femei şi tată copilului meu…Căuta necătând la toate refuzurile căi de împăcare şi a …biruit.
Cu câteva zile în urmă s-a apropiat după Liturghie şi mi-a zis:
– Părinte, suntem din nou o familie!

Ce bucurie e pentru un preot să audă o asemenea mărturisire. Dar ce bucurie e în ceruri pentru întoarcerea unui păcătos, mai mare decât cea pe care ar putea să o aducă viaţa la 99 de drepţi.
Da, el şi-a distrus căsnicia, iar infidelitatea soţiei a adus de parcă punctul final în această istorie. Dar Dumnezeu e în stare şi din scrumul unei relaţii să reînvie ceea ce pare pierdut, de ar fi credinţă, de ar fi pocăinţă şi nu în ultimul rând dragoste. Cine doreşte caută posibilităţi – cine nu, motive, aşa ne spune un proverb. Cât de des căutăm să găsim motive pentru a ne dezice de povara greutăţilor familiare, neînţelegând că povara aceasta “uşoară este”. Şi motivele se găsesc. Şi se distruge încă o familie. Şi cât respect merită acel care şi atunci când nu mai vede şanse pentru salvarea familiei tot le caută…în propriul suflet, în căutarea soluţiilor de împăcare… în milostivirea Domnului. Şi nu-l va lăsa Dumnezeu, şi familia chiar şi aproape distrusă care abia se mai ţine pe un fir al credinţei, va fi salvată şi binecuvântată chiar de Dumnezeu, pentru răbdare, pentru credinţă şi speranţă în ajutorul Domnului. Este o cale de luptă pentru propria familie, o luptă a dragostei care ne va acoperi şi curăţi de multe păcate.
Nu cedaţi, nu cedaţi nici uşor, nici când e foarte greu. Nicicând! Luptaţi pentru familiile voastre cu ajutorul Domnului! Rămâneţi soţii şi mame, soţi şi taţi – în inimile voastre, în gândurile voastre, necătând la desfrâul lumii ce ne înconjoară. Şi pentru această stare şi luptă va veni şi harul şi binecuvântarea Domnului peste noi, şi vom înţelege că nu există nimic mai important decât familia noastră şi decât viaţa alături de Dumnezeu.

Articol apărut în original pe siteul:
www.pravoslavie.ru

preluat de pe www.ortodoxia.md

Filed in: Despre familie

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress