Biblia şi tatuajele

Non-conformismul, încadrarea în trenduri, caracterul şocant, toate acestea sunt departe de Legea iubirii lui Hristos cel răstignit şi înviat din morţi.

De multe ori oamenii se întreabă care este porunca Domnului cu privire la tatuaje. Nu există prea multe referinţe directe despre tatuaje în Biblie. Aceasta deoarece oamenii care practicau astfel de înscrisuri sau desene permanente pe trupurile lor nu aparţineau celor care primiseră Legea lui Moise. Erau oameni care aveau credinţe păgâne. Astfel, în Levitic, găsim scris: „Nu îţi tăia trupul pentru morţi şi nu-ţi marca pielea cu tatuaje. Eu sunt Domnul” (Levitic 19, 28).

Citatul de mai sus este mai mult decât evident. Dumnezeu spune nu unor asemenea practici. Dar oare de ce este condamnat acest act? Pentru a înţelege această poruncă trebuie să înţelegem cultura vremii. Dincolo de natura barbară a celor mai multe culture ale vremii, naţiunea israelită era o naţiune nou formată. Legea dată de Dumnezeu lui Moise era fundamentul pe care se suţinea această naţiune.

Poporul lui Israel era chemat să trăiască după un cu totul altfel set de valori, diferite de cultura violenţei, cuceririlor şi morţii, prezentă în alte culture învecinate. Prin tatuarea trupurilor lor, iudeii nu erau cu nimic diferiţi de păgânii care practicau de asemenea crime ritualice, violenţă „sacră”, ucidere în masă şi idolatrizarea patimilor stricătoare de suflet ale umanităţii. Acesta ar putea fi un motiv pentru care Dumnezeu porunceşte împotriva tatuajelor.

În cultura noastră, tatuajele nu mai aceeaşi semnificaţie cu cele din vremea lui Moise. În era harului, trupul este Templul Duhului Sfânt şi în el sălăşluieşte Hristos prin Euharistie. Dacă privim la motivaţiile tatuajelor, vedem că cei mai mulţi oameni vor să fie altfel decât alţii. Non-conformismul, încadrarea în trenduri, caracterul şocant, toate acestea sunt departe de Legea iubirii lui Hristos cel răstignit şi înviat din morţi.

Unii cred că tatuajele îl (o) vor face mai frumos (frumoasă). Acest lucru înseamnă dorinţa de a îmbunătăţi ceea ce a făcut Dumnezeu (cf. Psalm 138, 14). Ori, asta arată deseori complex de inferioritate şi nemulţumire cu propriul trup, dar şi nevoia de identitate, căutatea unui nou eu, mai interesant, specific celor care se află în criză de personalitate, neavând valori să le manifeste, încearcă să frapeze (şi în sensul etimologic) pe ceilalţi. Ori un tatuaj nu poate oferi decât o secundă de surpriză şi noutate, pentru a se scufunda pentru totdeauna în banal după ce l-ai văzut.

În lumea musulmană, creştinii îşi tatuează crucea pe mână pentru ca în cazul în care vor muri, să fie îngropaţi creştineşte. Acest lucru înseamnă însă şi dorinţa de a muri pentru Hristos şi de a-L mărturisi până la moarte, în eventualitatea că vor fi capturaţi de islamiştii radicali, pentru care creştin înseamnă ţintă sigură. În acest caz tatuajul poate însemna vocaţie de mucenic, dor de mărturisire până la moarte şi permanenţa iubirii Celui răstignit în om.

Aşadar, atunci când nu sunt mărturisitoare de credinţă, tatuajele sunt un înlocuitor nereuşit de personalitate, cultură, erudiţie, simţul umorului, bucurie, deschidere, credinţă, unicitate creativă. Ele sunt doar semnele unei căutări disperate a propriului eu, mereu mai fascinant, în locuri unde el nu a fost şi nu va fi niciodată.

Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.doxologia.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lăsaţi un comentariu

free counters