Tinerii, chemaţi să conştientizeze că Dumnezeu este desăvârşit şi că ne cheamă la desăvârşire

Dictatura plăcerii ca sexualitate şi a puterii ca bani se înstăpâneşte peste lume şi nu este deloc ceva trecător.

De multe ori ne întrebăm de ce tinerii nu sunt mai mulţi în Biserică? Bine, ei vin, însă stâlpii de neclintit ai unei Biserici sunt oamenii în vârstă, mai mult femeile decât bărbaţii. Tinerii sunt văzuţi mai mult la marile sărbători şi la evenimente din viaţa familială. Unde sunt tinerii în fiecare Duminică, ce găsesc ei de făcut mai bun decât Dumnezeiasca Liturghie? Explicaţia vine din ceva mult mai profund decât conflictul între generaţii. Ştim că tinerii de azi sunt sub o presiune enormă din partea media pentru a îmbrăţişa materia în orice aspect al vieţii. Dictatura plăcerii ca sexualitate şi a puterii ca bani se înstăpâneşte peste lume şi nu este deloc ceva trecător. Idealurile tinerilor de azi nu mai sunt fecioria, rugăciunea, liniştirea, dedicarea vieţii lui Hristos, studiul Scripturii şi al Părinţilor. Au fost înlocuite insidios cu frivolitatea, consumismul, carierismul, diplomaţia, arivismul, pariul.

Preoţia lui Hristos împărtăşită de Dumnezeu slujitorilor Săi este veşnică şi plină de har. Ea trebuie să răspundă mereu la întrebările oamenilor şi să le arate Calea cea veşnică, Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cum putem să deschidem minţile copiilor şi tinerilor pentru a primi Evanghelia, cum putem să o facem pe înţelesul lor, cum îi putem convinge despre valoarea sufletului lor nemuritor mai de preţ decât întregul univers? Cum le putem zugrăvi tinerilor viaţa veşnică, în ei în care pulsează puternic focul iubirii şi al unirii? Cum le putem spune tinerilor despre valoarea de Biserică vie a trupului omenesc, care nu trebuie profanat sau stricat prin patimi?

În cele ce urmează, vom încerca să găsim câteva pietre fundamentale ale clădirii credinţei în inima tinerilor. Copiii de azi nu mai trăiesc în ignoranţa infuzată forţat de imbecilităţile materialismului comunist, cei mai mulţi au studiat religia în şcoală şi cunosc multe despre Hristos şi Biserică. Un acut sentiment de precocitate asociat cu o pierdere sistematică de ideal îi defineşte pe mulţi. Anturajul, gaşca, grupul sunt entităţi (para)sociale în care credinţa în Dumnezeu nu mai e la modă, e ceva învechit cel mult, care trebuie respectat de câteva ori pe an, mai ales pentru entertainement-ul pe care-l conţine.

De prea puţine ori în inima tinerilor este sădită iubirea pentru Hristos, cel care a iubit tinerii, care a fost tânăr, a vindecat tineri, a înviat tineri din morţi, a avut ucenici tineri. Tinerii trebuie să vadă, să audă, să simtă şi să iubească Evanghelia ca pe ceva viu şi lucrător, esenţial pentru viaţa lor, căci Evanghelia nu este o literă moartă, ci Duhul Sfânt prezent care-l aduce pe Hristos în lume.

1. Simţul excelenţei. Tinerii sunt chemaţi să conştientizeze că Dumnezeu este desăvârşit, că ne cheamă la desăvârşire şi ne dăruieşte puterea îndumnezeirii. Creatorul tuturor le-a făcut pe toate „bune foarte” şi fiecare om, ca persoană unică şi nemuritoare, are o vrednicie plenară şi este iubit de Hristos în mod total şi definitiv. De aici, demnitatea fundamentală a fiinţei umane, alungarea disperării, a complexelor sau a trecutului întunecat şi hotărârea de a merge spre Înviere, prin durerile Crucii. Excelenţă înseamnă pentru preoţi şi calitate ireproşabilă a slujirii, rostirea clară a rugăciunilor, evitarea rutinei şi atenţia pentru fiecare credincios. Un preot îmi povestea că toată copilăria lui simţea o lene profundă de a se trezi dimineaţa la Liturghie. Acuma însă, se trezeşte ca trezit de înger cu mult înainte de slujbă, şoptind: „Acum vin, Iubirea mea!”. Dacă un preot nu reuşeşte să transmită această iubire nemuritoare pentru Hristos şi credincioşilor lui, nici aceştia nu se vor trezi prea uşor pentru a merge dimineaţa la Liturghie. Excelenţă înseamnă predică frecventă, clară şi înţelegătoare, atenţie pentru detalii, organizare de evenimente şi acţiuni filantropice, bibliofile, culturale, artistice şi mai ales teologice. Lipsa bugetului pentru acestea nu trebuie să devină o scuză: prezenţa şi stăruinţa preotului pentru a clădi un grup de tineri credincioşi va fi răsplătită.

2. Simţul acceptării. Tinerii se simt adeseori singuri sau excluşi, mai ales în comunităţi închise, de oameni în vârstă, protocronişti, dornici de a face observaţie sau anchilozaţi în complexe şi suferinţă. Mustrarea în Biserică, săvârşită de neaveniţi, este o reţetă sigură pentru alungarea tinerilor. Am citit odată pe un site de căsătorii numit miresici.ro diferite păreri şi opinii pe un forum. Peste tot, observaţiile acide, mustrarea amarnică, încruntarea pe post de competenţă mistică, taxele şi interdicţiile nejustificate, sunt catalogate ca fiind piedici în calea participării tinerilor la Biserică. Tinerii trebuie să se simtă acceptaţi, să fie primiţi cu dragoste, să li se explice dinainte regulile de urmat, să simtă efortul şi stăruinţa preotului în a-i întrepta. Discreţia fără laxism, iubirea fără forţare, grija fără înrobire, toate acestea sunt trepte spre clădirea unei relaţii de încredere între tineri şi preot. Sfântul Apostol Luca vorbeşte despre atmosfera Bisericii primare după revărsarea Duhului Sfânt: „Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte. Şi cu mare putere apostolii mărturiseau despre învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi” (Fapte 4, 32-33). Reuşeşte preotul să fie părinte şi prieten tuturor credincioşilor? În toate acestea discuţia, taifasul duhovnicesc, sfatul bun şi mai ales Spovedania sunt esenţiale. Şi încă ceva: zâmbetul poate deschide porţile inimi tinerilor către Dumnezeul bucuriei netrecătoare.

3. Simţul rugăciunii. Tânărul, dincolo de orice priorităţi şi criterii elective, trebuie să simtă că preotul în Biserică este omul care se roagă. Dacă preotul este rugător, atunci toate celelalte virtuţi vor înflori în el, însă dacă nu este rugător, toate celelalte: erudiţie, spirit organizatoric, elocinţă, inteligenţă, voce, se vor atrofia încet dar sigur şi se vor transforma în rutină. Preotul ortodox nu este însă numai cel care se roagă, ci mai ales cel care învaţă pe oameni cum, când şi de ce să se roage. Chemarea redundantă liturgic: „Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm” este definiţia vocaţiei preoţeşti: rugăciunea neîncetată împreună cu credincioşii.

4. Simţul adevărului. Iubirea preotului şi a comunităţii faţă de tineri trebuie însă scăldată în adevăr. Adevărul trebuie să fie criteriul fundamental de fiinţare al Bisericii lui Hristos. Acest lucru înseamnă că niciodată pentru raţiuni de popularitate să nu spui răului bine sau binelui rău. Zâmbetul plat sau fals, toleranţa faţă de păcatul repetat sau legiferat, spovedania de formă, înţelegerea ca prolegomenă a răului, clătinatul din cap („Bine, bine” cf. Psalmul 69), indiferenţa ascunsă sub masca blândeţii excesive, rutina ca apanaj al imoralităţii, toate acestea sunt profeţii concrete ale lipsei de vocaţie preoţească, care alunăgă tinerii din Biserică.

Cum aducem tinerii în Biserică?

de pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.doxologia.ro/

Filed in: Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: pr. lect. dr. Dorin Opriş Seri duhovnicești la biserica USM, invitat: pr. lect. dr. Dorin Opriş
Pelerinajului Tinerilor la a X-a ediţie – o mărturisire a credinței Pelerinajului Tinerilor la a X-a ediţie – o mărturisire a credinței
Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress