Mergând spre Înviere (Valentin Ceban)

“Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o
laudă în ceruri şi pe pământ ne îvredniceşte
cu inimă curată să te slăvim”

Iată că ne apropiem cu paşi mărunţi spre Luminatul Praznic al Învierii. Ziua mult aşteptă de toţi creştinii. Această Sărbătore este Ziua cea mai înalţătoare a creştinătăţii. De n-ar fi existat această zi zadarnică ar fi credinţa noastră. Aceasta este ziua când viaţa a biruit moartea, iar Raiul a biruit Iadul. Să mergem cu inimă curată spre Paştile cele Nouă şi Sfinte şi să ne curăţim simţirile. Dar, în primul rând, în drum spre Înviere trebuie să trecem neapărat prin Baia Pocăinţei şi să ne iertăm cu toţi cei care ne-au greşit. Ziua Învierii e cea mai curată zi a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mângâieri în lume, ziua în care s-a săvârşit cea mai mare minune, Ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Să mergem cu smerenie şi cu dragoste să ne împărtăşim din minunea Învierii Domnului şi să gustăm harul izvorât cu atâta bucurie şi mângâiere. Hristos e viu! Hristos trăieşte! Hristos a înviat! Să-l întâmpinăm pe Hristos cu cinste ca pe un Arhiereu fără de păcat ce a răscumpărat neamul omenesc prin Jertfa Sa de pe Cruce şi să mărturisim că Hristos este Dumnezeu adevărat pe care-L mărturisim împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. O Paștele cele frumoase şi sfinte spre care noi creştinii aspirăm de zi cu zi prin post, rugăciune şi milostenie. Pentru noi creştinii, Hristos este Învierea şi Viaţa, să săltăm de bucurie, că nu locuim printre morţi şi să nu mai căutăm pe Hristos prin morminte. Căci El este viaţa noastră, tăria şi puterea noastră şi El ne va învia şi trupurile noastre, ca să fim cu El în Împărăţia Tatălui, în fericirea cea veşnică. Hristos este Lumina lumii iar noi suntem razele Sale care propagă lumina şi căldura pe pământ. Fără Mântuitorul nu este Mântuire, El întotdeauna a luminat sufletele creştinilor care L-au chemat şi L-au rugat cu credinţă şi dragoste.
Omenirea întreagă să aştepte Învierea nu ca o amintire sau ca un eveniment istoric, ci trebuie să aştepte cu inimă calmă şi cu o dragoste necondiţionată faţă de aproapele şi să sărbătorească această zi prin rugăciune şi milostenie faţă de cei mai trişti ca noi. Frumoasă este Ziua când an de an se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim. Aceasta este cea mai mare minune din zilele noastre care ne demonstrează că Dumnezeu nu a uitat de noi păcătoşii, ci ne-a dăruit încă un an de viaţă şi de pocăinţă pe pământ. În drum spre Înviere trebuie să ne curăţim trupeşte şi sufleteşte şi când am ajunge în Ziua aceea să spunem fiecare unuia altuia “Hristos a înviat!” Căci aceasă Zi e cea mai minunată pe care creştinii cei care au postit şi cei care n-au postit o aşteaptă cu nerăbdare. Dar trebuie să fim atenţi la cum vom sărbători această zi pentru că în ultimul timp se pierde din valoarea creştinească a Sărbătorii. După părerea mea aceată Sărbătoare trebuie să o sărbătorim creştineşte şi harul lui Dumnezeu se va revărsa asupra noastră în mod miraculos.
Învierea Domnului reprezintă centrul de gravitaţie și axa lumii. Ea este baza pe care se sprijină întregul edificiu al religiei creştine, fundamentul credinţei, al spiritualităţii noastre. Praznicul Învierii întrece cu strălucirea solemnităţii serviciului său toate celelalte sărbători ale anului. Deci această zi să fie simbolul Învierii noastre şi să zicem: “O Paştile cele mari și preasfinţite Hristoase! O, Înţelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea! Dă-ne nouă să ne împărtăşim cu Tine mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale”.

Valentin CEBAN,
Seminarul Teologic Ortodox din Chşinău

Filed in: Activităţi ASCO

Articole relevante:

Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc) Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)
Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori” Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2738 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress