S-a încheiat Săptămâna Tineretului Ortodox

În seara zilei de vineri, la capela studenţească a Academiei Teologice, s-a săvârşit slujba Acatistului Sfinţilor Trei Ierarhi şi Te Deum-ul de mulţumire pentru buna desfăşurare a Săptămânii Tineretului Ortodox.
A urmat o discuţie de suflet la tema „Vieţile sfinţilor – modele ale desăvârşirii duhovniceşti” la care au participat Prot. Octavian Moşin şi Diac. Andrei Iraşcu.Au fost aduse sincere mulţumiri slujitorilor şi tinerilor implicaţi în organizarea activităţilor din această săptămână, fiind planificate alte activităţi pentru perioada de vară.
La final, tinerii prezenţi la întrunire au avut posibilitatea să discute şi cu Arhimandritul Ermoghen (Adam), duhovnicul Academiei Teologice, care le-a dat poveţe pentru o viaţă întru Hristos şi i-a binecuvântat la toate faptele bune.

Este de menţionat faptul că în perioada 7-11 mai s-a desfăşurat Săptămâna Tineretului Ortodox, fiind implicat mai mulţi slujitori şi seminarişti, în special corul Seminarului Teologic, şi a inclus întâlniri şi convorbiri duhovniceşti cu elevii şi tinerii din mai multe localităţi ale republicii.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Te rog să ai grijă de țară… Te rog să ai grijă de țară…
Chemarea femeii creștine este de a iubi și de a se face iubită Chemarea femeii creștine este de a iubi și de a se face iubită
Vă invităm la un spectacol consacrat femeii creştine la biserica USM! Vă invităm la un spectacol consacrat femeii creştine la biserica USM!
Liceul ”Socrate” din capitală în așteptarea Învierii Domnului Liceul ”Socrate” din capitală în așteptarea Învierii Domnului

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0871 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress