Homosexualitatea – patologie sau normă de viață?

La moment cea mai mediatizată temă rămâne  cea a homosexualilor și a Legii antidiscriminare. Oare această minoritate sexuală, e atât de importantă încât să o discutăm la fiecare pas?

Tot mai des se folosește termenul de homofob.  În dicționare, el este explicat ca: o fobie (aversiune sau teamă patologică) care se manifestă printr-o discriminare sau ură față de persoanele cu o orientare sexuală alta decât cea heterosexuală, în principal față de homosexuali.

Concluzionând, majoritatea cetățenilor noștri suferă de homofobie. Dacă normalitatea deja e considerată patologică, atunci suntem pierduți. ”Din cauza desfrâului a nimicit potopul viaţa pe pământ şi din cauza homosexualităţii, în special, a nimicit focul de pucioasă pe locuitorii Sodomei şi Gomorei (de unde şi denumirea păcatului, “sodomie”; iar în zilele noastre o pedeapsă şi mai groaznică decât a apei şi a focului, este pierderea conştiinţei păcatului în noua lume ce se profilează în viitor şi pierderea sănătăţii trupeşti prin îmbolnăvire cu virusul HIV”Extras din cartea “Adolescența – preludiu la poemul iubirii curate”, de Preot Prof. Ilie Moldovan.

Să fie clar, nu-mi e frică de homosexualitate, ci de impactul ei asupra societății. La școală ne-au învățat că familia e celulă a societății. O familie sănătoasă e atunci când e compusă dintr-o mamă și un tată, un bărbat și o femeie. Există ceva patologic aici?

 Dacă copilul a crescut cu frica de Dumnezeu, dacă acesta a ținut cont de toate prescripțiile bisericești, atunci fiți siguri că acest copil își va întemeia o familie sănătoasă.

Mulți dintre cetățenii noștri nu au fost de acord cu introducerea religiei ca obiect de studiu în școli, acum poftim, primiți roadele!  Dacă ar fi să căutăm un vinovat, acesta e fiecare dintre noi. Pentru că am permis să se ajungă până aici.

Homosexualitatea reprezintă un act grav împotriva vieţii însăşi. Pentru că un astfel de cuplu nu vor avea niciodată urmași. După ce i-a creat pe Adam și Eva, Dumnezeu le-a spus: “…creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi…” (Facerea 1:28).

Dacă schimbarea vine din partea tineretului, atunci cred că tot noi suntem cei care trebuie să oprim acest fenomen. Noi, trebuie să construim familii sănătoase. Noi trebuie să dăm naștere pruncilor și să-i creștem într-u credință față de Domnul.

Elena Briciuc, ASCO

Filed in: Articole de la tineri

Articole relevante:

Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Prot. Vasile Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Prot. Vasile Ciobanu
La mulţi ani, Iulian! La mulţi ani, Iulian!
Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress