Masterat: STUDII FILOLOGICE ŞI SPIRITUALITATE CREŞTINĂ în cadrul Facultății de Litere a USM

Facultatea de Litere se remarcă printr-o ambianţă intelectuală şi creatoare deosebită; atât profesorii, cât şi studenţii sunt oameni ai cărţii, ai lecturilor, ai studiului, la dispoziţia lor fiind biblioteca facultăţii, o sală de calculatoare, laboratoarele de specialitate.

Misiunea Facultăţii este de a pregăti specialişti de performanţă în domeniul filologiei, asigurându-le o bază teoretică şi aplicativă solidă, necesară şi oportună integrării lor în activităţile socio-profesionale.

Pentru realizarea acestei misiuni, promovând excelenţa în învăţământ şi cercetare, facultatea oferă, între altele, şi programul de master Studii  filologice şi spiritualitate creştină (descarcă programul).

Programul este menit să îmbine de o manieră erudită însuşirea la cel mai înalt standard a limbii şi literaturii române, precum şi aplicaţiile culturale, filologice, teologice şi morale extrase din patrimoniul intelectual, cultural universal, să deschidă noi oportunităţi atât pentru continuarea studiilor (doctorat), în vederea unei cariere academice, cât şi pentru desfăşurarea unei activităţi profesionale performante în mediul educaţional din Republica Moldova.

Pentru mai multe detalii: tel. 079481586, Preot Octavian Moșin

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Concert de colinde susținut de Corul „Buna Vestire” la Biserica USM Concert de colinde susținut de Corul „Buna Vestire” la Biserica USM
Vă invităm la un concert de colinde! Vă invităm la un concert de colinde!
A fost desfășurată Gala Voluntarilor ATOM A fost desfășurată Gala Voluntarilor ATOM
Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2018 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress