Înfruntarea îndoielii

Pe când eram mic şi sufletul nu-mi era acoperit de crusta păcatelor, foarte mult îl iubeam pe Hristos şi, purtând o cruce în mână, plin de bucurie, umblam prin pădure, cântam ca un monah, mă rugam şi vroiam să devin călugăr. Însă părinţii îmi ziceau că, până a primi călugăria, trebuie să-mi crească barba. Eram mic şi ei un pic mă luau în căruţă, spunând că dacă mă grăbesc trebuie să-mi pieptăn permanent obrajii, ca barba să crească mai repede. Eu, în simplitatea mea, credeam în aceasta şi mi-am zgâriat obrajii rău de tot!

Fiind în starea aceasta, într-o zi, am întâlnit în pădure un tânăr agronom, consătean de-al meu. Eram cu crucea în mână şi el, văzându-mă a întrebat:

– Ce ai acolo? Eu i-am răspuns:

– Crucea lui Hristos al nostru.

El, nefiind bine intenţionat, mi-a spus:

– Eşti un prostuţ, Arsenie! Nu crede în aceasta. Dumnezeu nu există. Toată religia aceasta este o invenţie a popilor, Noi am provenit de la maimuţă şi Hristos a fost un om simplu.

Zicând acestea, el s-a ridicat şi a plecat. Ideea distrugătoare a atacat sufletul meu nevinovat, umplându-l de nori grei şi negri. Rămânând în pădure singur-cuc, au început să mă macine îndoielile. „Poate, îmi spunea una dintre ele, Dumnezeu nu există şi eu zădarnic cred într-însul. Unele gânduri îmi spuneau ceva, altele altceva. Chinuit, indispus şi plin de disperare, L-am rugat pe Hristos, dacă există, să-mi dea vreun semn, care m-ar face să cred. Dar nu venea nici un răspuns.

Chinuit de această stare, m-am întins pentru a mă odihni. În acelaşi moment, sufletul meu pe atunci neatins de păcat a fost vizitat de un gând bun, plin de râvnă pentru Dumnezeu, şi mi-a spus: „Scoală-te imediat! Oare Hristos, Care a venit pe pământ nu a fost cel mai bun şi cel mai plin de har dintre cei care au trăit vreodată? Nu s-a găsit nici un om care ar fi văzut în El vreun rău. De aceea, nu e de nasul meu să clarific e Dumnezeu El ori nu. Fiindcă, El este cel mai bun dintre cei care au trăit pe pământ şi eu nu ştiu pe nimeni mai bun decât Dânsul, mă voi strădui, după posibilităţi, să mă aseamăn Lui şi să ascult întru totul de Cuvântul Evangheliei. Iar, dacă va fi nevoie, pentru harul pe care îl are, îmi voi da pentru El şi viaţa!”

Atunci mi s-au risipit toate gândurile necredinţei şi sufletul meu s-a umplut de o bucurie nemărginită, pentru că puterea acestui gând plin de râvnă a nimicit toate îndoielile. Şi, atunci după ce am crezut şi am hotărât, în măsura în care voi fi în stare, să-L iubesc pe Hristos, numai din râvnă, a urmat o minune cerească – L-am văzut pe Dumnezeu, – care a confirmat ceea ce mi-a insuflat gândul plin de râvnă. Atunci m-am gândit: „Acum oricine ar vrea poate să-mi spună că Dumnezeu nu există!”.

Părintele PAISIE AGHIORÂTUL

http://scara.md/

Filed in: Sfaturi tinerilor, Pilde şi povestiri

Articole relevante:

Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM
Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea) Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea)

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 4599 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress