Lupta ”anti-sistem” este străină de Duhul Bisericii

În urmă cu puțin timp am dezbătut faptul că micile concepții greșite de viață produc efecte mari în timp. Una din aceste concepții greșite, ce bântuie blogosfera ortodoxă de câțiva ani, este și lupta ”anti-sistem”. Mărturisesc că am ezitat foarte mult să abordez acest subiect deoarece este unul care stârnește mereu polemici, dar intenția mea nu este de a așeza vreo persoană la ”colțul imfamiei” ci de a combate conceptul care stă în spatele acestui curent și toate efectele lui negative.

Cine este ”sistemul” până la urmă?

În practică vorbim adesea despre diferite sisteme, cum ar fi sistemul nervos, sistemul solar, sistemul de canalizare, sistemul legislativ, sistemul de supraveghere video, etc., dar fiecare dintre aceste sisteme este alcătuit dintr-un ansamblu de elemente dependente între ele și care formează un tot omogen, toate elementele fiind definite în mod concret, identificabile. Sistemul nervos este alcătuit din țesut nervos, format din neuroni interconectați prin axoni și dendrite, sistemul solar este alcătuit din Soare, planete, sateliți naturali, comete, asteroizi, meteori și materie interplanetară, și tot așa. Observăm că fiecare dintre aceste sisteme este constituit din elemente certe, deci nu avem dubii despre ce ar putea însemna și ce nu ar putea însemna sistemele respective.

Problema de bază a conceptului de ”luptă anti-sistem” este că nu este definit, cel puțin nu în mod explicit. Astfel ”sistemul” este un termen impersonal, vag, prin care fiecare înțelege ce dorește: clasa politică, sistemul bancar, instituții naționale sau supra-statale, N.W.O., etc. Așadar, adresez o serie de întrebări: cine sau ce este ”sistemul” până la urmă? Un set de legi? Un cumul de instituții? Câteva grupuri de oameni cu influență politică și ecomonică? Dacă nu știi din ce este alcătuit ”sistemul” în mod explicit, cum poți fi anti-ceva ce nu cunoști? Cum poți lupta în practică împotriva a ceva ce nu este definit măcar în teorie? Mai mult decât atât, există o definiție unanim acceptată a acestui ”sistem”? Dacă da, atunci care este? Dacă nu, se pare că avem de-a face cu un concept-cal troian: arată interesant pe dinafară dar nu conștientizăm ce dospește înăuntru.

Oricâte definiții se vor da între timp, ridic în atenție un aspect, pentru eventuale critici aduse obiecțiilor mele: Din ”sistem” fac parte și oamenii, fie ei oricât de păcătoși? Dacă da, atunci a fi ”anti-sistem” înseamnă a fi implicit și anti-oameni. Dar asta ar fi o cădere din dreapta credință căci suntem datori cu iubirea de oameni și încă cu iubirea față de vrăjmași.1

Mergând în continuare pe ceea ce cunoaștem despre manifestarea curentului ”anti-sistem”, voi așeza…

”Lupta anti-sistem” față în față cu învățătura Bisericii

În Sfânta Scriptură, dumnezeiescul Pavel îi mustră pe evrei că ”în lupta voastră cu păcatul nu v-ați împotrivit încă până la sânge” 2. Deci lupta noastră este prin esență una împotriva păcatului. Tot sfântul Pavel îi îndemna pe efeseni să ”îmbrăcaţi armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva Începătoriilor, împotriva Stăpâniilor, împotriva Stăpânitorilor acestei lumi de întuneric, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în stihiile cereşti.”.3 Așadar, lupta noastră este una și împotriva diavolilor.

Dar în această luptă, părintele Arsenie Boca învață că ”nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obştea Bisericii, ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El în fiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: Cine vrea să se mântuiască cu întrebarea să călătorească; pentru că oricine s-a hotărât să iasă din calea păcatelor, sau din gâlceava fărădelegilor, se va trezi că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul: lumea, trupul şi diavolul.”4

– Cu diavolul ne-a arătat însuși Mântuitorul cum să luptăm, când a fost ispitit de trei ori și de trei ori l-a rușinat.5

– Cu pornirile pătimașe ale trupului luptăm prin post, rugăciune, metanii, spovedanie și primirea Sfintei Euharistii.

– Dar cine vrea să biruie lumea, adică pe toți cei care își duc viața după sfatul diavolului, ”e dator să ia arma rar folosită a iertării, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii acesteia. Cine vrea să biruie lumea se roagă Tatălui său în ascuns sau în gând, pentru orice fiu al lui Dumnezeu, oricât de întunecată purtare ar avea şi oricâte rele ţi-ar face. Căci răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns au mare putere înaintea lui Dumnezeu”.6

În toată tradiția Bisericii nu avem vreun exemplu care să acrediteze ideea unei lupte ”anti-sistem”, ci avem o întreagă bogăție de exemple care ne învață despre războiul nevăzut, despre lupta cu patimile, despre lupta cu slăbiciunile trupului, lupta pentru mântuire, deci o luptă dată în duh, după duhul Bisericii.

Dar iată că depășindu-se cadrul luptei definite de Biserică, s-a produs o mutație cu efecte majore la nivel duhovnicesc: fondul luptei nu mai este  împotriva patimilor și a uneltilor diavolului ci este unul impersonal, împotriva ”sistemului”. Iată cum toată râvna noastră își pierde direcția pe care o indică Biserica, intrând pe un teren străin. De aceea, nici rezultatele acestei lupte nu se lasă întârziate în planul duhovnicesc:

– nu mai analizăm cum ne influențează patimile și ispitele ci analizăm cum ne influiențează ”sistemul”.

– nu mai suntem atenți la păcatele noastre ci suntem atenți  la ce păcate mai face ”sistemul”.

– nu mai putem avea o viață condusă de pronia lui Dumnezeu, ci tot timpul trebuie să acționăm în funcție de cum ne atacă ”sistemul”.

– nu ne mai gândim la cât bine și câte minuni face Dumnezeu zi de zi în viețile noastre ci la cât rău face vrăjmașul diavol în lume.

Drept urmare nu mai avem vreo vină pentru problemele din societate ci ”sistemul” este de vină pentru toate, ca și cum ”sistemul” ar avea o voință unică care ”uneltește” împotriva noastră. Așadar, se personifică ”sistemul”, ca fiind dușmanul numărul unu al creștinismului, deși ”sistemul” este practic nedefinit de protagoniștii curentului. Această schimbare de fond a luptei arată că avem de a face cu o ideologie în plină desfășurare.

Însă nici n-ar fi fost imperios necesar să arăt diferența majoră dintre ”lupta anti-sistem” și războiul duhovnicesc, atâta timp cât ”ce naște din pisică șoareci mănâncă”. Și dacă ne vom apleca asupra surselor din care se citează informațiile despre ceea ce face și drege ”sistemul”, constatăm că acestea provin din occidentul secularizat, iar conceptul ”anti-sistem” este născut din mentalitatea neo-protestantă, a cărei trăsătură caracteristică este obsesia față de sfârșitul lumii. Informațiile sunt culese de pe celebrele canale ”anti-sistem”7, precum exaltatul Alex Jones, apoi sunt ”ortodoxificate” și prezentate sub stindardul ortodoxiei ca și cum asta ar fi vedere Bisericii asupra lumii. Iată cum, ”lupta anti-sistem” este străină de duhul Bisericii Ortodoxe, oricât de bune am presupune că au fost intențiile celor care au conceput-o. Așadar esența este una eterodoxă încă din fașă, iar acum culegem…

Roadele ”luptei anti-sistem”

Fiind o luptă ideologică de origine neo-protestantă, după cum am arătat mai devreme, manifestările și efectele ”luptei anti-sistem” nu pot fi altele decât cele tipice patologiei sectare:

a) dezbinarea între credincioși (ești fals ”anti-sistem”, ”faci jocurile sistemului”, ”eu duc adevărata luptă anti-sistem”etc.)

b) dezbinare/aversiunea față de ierarhia Bisericii (sinodul este ”vândut intereselor străine”, ”lipsit de har”, ”patriarhul este mason”8, etc.)

c) obsesia față de subiectul sfârșitului lumii (toate temele abordate converg către sfârșitul lumii și venirea iminentă a lui Antihrist9, ca și cum apocalipsa ar fi esența ortodoxiei iar antihristul personajul căruia trebuie să-i dăm cea mai mare parte din timpul nostru. De aici, bine spunea părintele Moise Iorgovan, că unii îl așteaptă pe antihrist nu pe Hristos.

Sfântul apostol Ioan ne îndeamnă să nu dăm crezare oricărui duh, ci să cercetăm duhurile ”dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.”10 iar Mântuitorul Hristos ne spune că proorocii mincinoşi se cunosc după roade, căci ”nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.”11. Și dacă suntem atenți la duhul în care se propăvăduiește ”lupta anti-sistem”, observăm lesne că este caracterizat de răzvrătire și agresivitate în limbaj. Iar roadele acestui duh, oriunde suflă, se concretizează în inflamarea spiritelor, tulburarea și dezbinare, odată între credincioșii mireni apoi între credincioși și ierarhie, ceea ce înseamnă că acest curent poartă în el sămânța răutății.

Poate că se vor stârni obiecții precum că ”lupta anti-sistem”, așa cum a evoluat până astăzi în spațiul virtual, este una dedicată rezolvării problemelor din societate. Desigur, se poate ca intenția să fie una bună, dar contează foarte mult modul în care se desfășoară această luptă. Sfânul Ioan Damaschin  ne învață că binele nu e bine, când nu se lucrează bine. Așadar, contează în mod decisiv și mijloacele prin care vrem să înfăptuim binele.

De altfel, ”lupta anti-sistem” nu ar fi avut atâta ”succes” dacă nu ar fi fost însoțită permanent de un ingredient extrem de popular, respectiv setea de senzațional. A vâna mereu subiecte cu caracter general negativ, a ”demasca” cu precădere răul din sânul Bisericii, înseamnă a tabloidiza ortodoxia, înseamnă a o prezenta în chip deformat și de aici rezultă o perspectivă deformată asupra întregii lumi: nu mai este ”Tata, la cârma lumii”, cum frumos spunea părintele Ilie Cleopa ci un grup de elite care hotărăsc după bunul plac destinul omenirii. Drept urmare avem de-a face cu direcția fatalistă pe care o dă această ideologie: ”nu se mai poate face nimic frate”. Dar această atitudine este una paralizantă pentru suflet, și mai ales una care descurajează implicarea creștinului  în societate, determinându-l să se rupă de ea. Însă tocmai prin această retragere a creștinilor se dă răului prilej de acțiune în societate! Din contra, Hristos Domnul ne spune că ”așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.”12 Dar cum să lumineze faptele noastre pe cei din jur dacă noi fugim de lume și o lăsăm să se păgânizeze? Creștinii sunt chemați să îndumnezeiască întreaga lume nu să o desacralizeze prin fugă.

Tot aici amintesc că eforturile ”luptei anti-sistem”, care sunt focalizate pe deconspirarea răului făcut de oameni, dau ortodoxiei o imagine de tribunal, de inchiziție, nu de spital duhovnicesc, de îndreptar sufletesc. Ortodoxia nu este doar bisturiu care desparte minciuna de adevăr ci și balsam dumnezeiesc care vindecă, care unește oameni, care creează comuniune. Dar unde este balsamul vindecător, în discursul ”anti-sistem”? Unde este dragostea față de păcătos, unde este răbdarea, blândețea și mai ales unde este tactul pastoral?

Un alt ingredient de bază al ”luptei anti-sistem” este apocalipsa online. Nu mai este nevoie de asceză îndelungată pentru a dobândi discernământ asupra mersului lumii, ci ai ”oportunitatea” de a da câteva click-uri ca să afli care este prognoza apocalipsei: în România, în Grecia, în Turcia sau peste o lună, peste jumate de an, peste doi ani, etc. Situația ar fi de râs dacă nu m-aș gândi la câtă pagubă sufletească se face cu utilizarea proorociilor pe post de predicții meteo. Ceea ce doresc să subliniez aici este faptul că prin aceste forțări ale proorociilor, ”lupta anti-sistem” cultivă o eshatologie denaturată: nu mai avem de a face cu o lume care urmează să fie transfigurată de venirea Mântuitorului Hristos ci accentul cade exclusiv pe degenerarea iminentă a lumii. Drept urmare totul este prezentat într-un duh alarmist și înspăimântător. Dar aceasta este o capcană care, pe lângă faptul că te lipsește de pacea lui Hristos, îți mângăie orgoliul că tu ești unul dintre puținii care mai stau tari pe baricade, că fără tine ortodoxia va avea mult de suferit și uite așa diavolul își umple desaga slavei deșarte.

Însă lupta ”anti-sistem” nu ar fi avut atât de mare impact dacă nu ar fi avut posibilitatea de a se dezvolta într-un mediu propice, respectiv anonimatul online. Să recunoaștem că anonimatul, pe cât ne este de comod și pe cât de mult ne protejează intimitatea personală, el poate fi mediul perfect al excercitării nestingherite a patimilor, căci ascuns la umbra anonimatului nimeni nu te poate trage la răspundere pentru agresivitatea în limbaj și pentru calomnie. Bunăoară, poți să ”răcnești” din tastatură câte vrei și împotriva cui vrei, poți să dai anateme, să pui etichete de ”eretic”, ”apostat”, ”mason”, ”vândut sistemului”, dacă nimeni nu te cunoaște, dacă nimeni nu știe cum arăți, dacă nimeni nu te identifică în mod personal, fizic. Însă altceva este să îți susții opiniile atunci când ești o persoană identificabilă oricând în societate. Lucrul acesta te determină să vorbești măsurat, cu grijă, pentru că ”mă cunosc oamenii” și ”am bun simț măcar de rușinea lor”. Așa se face că anonimatul oferă din păcate posibilitatea de a crea mărturisitori și justițiari virtuali, în timp ce realitatea îi arată a fi altfel.

Astfel, pe fondul anonimatului, ”lupta anti-sistem” a creeat în câțiva ani imaginea unei ortodoxii anti-sociale, cu perspective înguste, doar ”anti” și nimic ”pro”, adică (mai) nimic constructiv la nivel teologic, cultural, social, etc. Iată cum, oricât de duhovnicești ar fi mijloacele folosite în demersul ”luptei anti-sistem”, dacă ele servesc unei cauze străine de învățătura Bisericii, tot demersul cade în derizoriu. Prin ”lupta anti-sistem” avem în fapt exemplul unei ortodoxii confiscate pentru cauze străine.

Dar ”lupta anti-sistem” este populară și în mediile necreștine, singura diferență fiind că aici avem de-a face cu un discurs eminamente politic. Desigur, și aici se personifică ”sistemul”, care este dușmanul sine qua non,numai că în acest caz putem identifica sensul cuvântului ”sistem” ca fiind clasa politică. Ceea ce se urmărește în aceste medii este înlocuirea ”sistemului”,  deci a clasei politice actuale, cu alt ”sistem” plin de ”binefaceri”.  Totuși, dacă vom fi atenți, constatăm că avem de-a face cu același discurs captivant dar utopic, cu care s-a instalat comunismul în lume: ura de clasă și promisiunile de mai bine. Făcând o paralelă, în cazul nostru avem de-a face cu ura față de ”sistem”, exploatator ca și ”burghezia putredă” de odinioară, așa că ”sistemul” este înfierat cu ”dreaptă mânie proletară”. Nu cred că este nevoie să reamintesc care au fost în realitate ”binefacerile” comunismului.

Ceea ce avem noi nevoie nu este înlocuirea ”sistemului” prin disprețul față de oameni (ură), ci vegherea ca ”sistemul” să respecte legile, să fie funcțional și să se ghideze pe principiile creștine. Per ansamblu, marea majoritate a legilor din această țară sunt utile și aduc beneficii întregii societăți. Ceea ce avem noi de făcut este să înlăturăm legile anti-umane (ex: legislația avortului), și să veghem la respectarea celor care sunt în acord cu învățătura de credință.

Deși o vorbă spune că ”peștele de la cap se împute”, cei care formează conducerea unei societăți sunt născuți și formați tocmai în cadrul societății. Prin urmare, nu există conducere alterată iar poporul ”sfânt” căci există o legătură organică între calitatea morală a conducătorilor și cea a supușilor. Așadar, societatea trebuie să se înduhovnicească în ansamblul ei ca să poată da conducători capabili și morali. Altfel, avem conducătorii pe care îi merităm, după patimile comune care ne caracterizează. Societatea românească are datoria de a se angaja într-un efort de încreștinare și culturalizare constant, pe termen lung, dacă are pretenția unor conducători pe măsura trăsăturilor ei pozitive.

Pentru ieșirea din criză și pentru a pune bazele unei societăți mai drepte nu sunt de folos modelele ideologice căci în esența ei societatea este formată din oameni, iar intre oameni se stabilesc relații de diferite naturi: de la cele sentimentale până la cele confesionale, culturale, economice sau politice, însă aceste relații depind în mod capital de starea duhovnicească a oamenilor care interacționează între ei. Relațiile, oricare le-ar fi natura, sunt sănătoase dacă cei care le exercită sunt sănătoși sufletește sau devin dăunătoare datorită patimilor celor implicați. Fericitul mărturisitor Ioan Ianolide arată că ”păcatul  a  viciat  fiinţa  duhovnicească  şi  materială  a  oamenilor, pătrunzând  în  societatea  lor,  în  istoria  lor  şi  în  natura  lor.”13 Deci rădăcina tuturor relelor din societate este păcatul iar problemele din societate sunt expresia patimilor întregii societăți.  Așadar, noi trebuie să luptăm împotriva cauzei răului din societate, păcatul. Dar păcatul se manifestă la nivel ” individual,  comunitar  şi  politic”14. De aceea,  pentru a înfrunta forţele organizate ale păcatului, ”credinţa trebuie să fie mai lucrătoare, mai puternică şi mai convingătoare decât tentaţiile păcatului. Lupta se dă la modul individual, comunitar şi politic.” 15 Prin urmare trebuie să începem cu noi înșine.

La nivel individual avem asceza, rugăciunea, postul și Sfintele Taine. Dar, printr-o schimbare individuală autentică putem iradia schimbarea la nivel comunitar. Lucrul acesta ni l-a explicat cel mai bine, atât prin cuvânt cât și prin faptă, Sfântul Serafim de Sarov: ”Dobândește pacea, și mii de oameni din jurul tău se vor mântui”.

Cu toate acestea, oricât de buni am fi, răul nu va fi eliminat complet din societate atâta timp cât există oameni de conducere care aleg în mod liber să trăiască fără Dumnezeu și a căror conducere ne vizează în mod direct. Dar și aici avem mijloace de combatere a răului. Și în acest sens, avem o multidine de exemple de oameni înduhovniciți care ne învață care trebuie să fie…

Atitudinea creștinului față de problemele din societate

Este bine să înțelegem dintru început că oricare ar fi problemele societății, nimic nu se rezovă stând dospiți în spatele tastaturii. Din spatele unei tastaturi putem forma cel mult opinii dar fără implicare civică opiniile rămân neroditoare. Ceea ce ne trebuiește este o implicare activă în problemele societății, dar cu o vedere ortodoxă în spate. Și doar când ai o vedere ortodoxă asupra lucrurilor poți da o mărturie de credință, oricine ți-ar sta în față, fie vreun satrap de duzină fie un conducător de stat certat cu Dumnezeu.

După cum ne arată fericitul Ioan Ianolide, lupta creștină se dă nu numai la nivel individual ci și la nivel comunitar și politic. Un exemplu de luptă la nivel comunitar, este cel al părintelui mărturisitor Constantin Sârbu. Având în intenție să construiască o biserică pentru nevoile spirituale ale parohiei (comunității) încredințate, părintele a trebuit să lupte pentru dobândirea unui teren care era vizat și de  interese meschine: ”Bogătaşii voiau să construiască pe terenul acela blocuri şi magazine producătoare de venit personal, iar Casa Regală voia ca aşezămintele să aibă o biserică – aşa cum avea Spitalul Brâncovenesc – dar fără să facă ea nici o jertfă, ci numai să beneficieze şi să se împăuneze cu jertfa şi munca altora.”16

Pentru dobândirea acestui teren părintele Constantin povestește cum ”vreme de (aproape) cinci ani, din ianuarie ’38 până în ianuarie ’43, când am obţinut împroprietărirea, câte cheltuieli personale, câte procese, câte umilinţe am îndurat din partea bogătaşilor care mituiau Primăria şi a Casei Regale care intervenea ca pentru zidirea bisericii să se folosească terenul din spatele spitalului! Am făcut 50 de Memorii, pe care le scriam noaptea la maşină, iar ziua le înaintam forurilor superioare, cerând să ni se facă dreptate şi să se exproprieze terenul în favoarea bisericii. Dar zadarnic!”17

Apoi, continuă părintele, ”făcând al 51-lea Memoriu şi folosind o împrejurare prielnică, prin peripeţii şi drame pe care nu-i locul să le înşir aici, am obţinut rezolvarea terenului pentru construcţia bisericii prin Înalt arbitraj, compus din Patriarhul vremii, Nicodim, Ministrul de Interne, Primarul General al Capitalei, subsemnatul şi epitropii bisericii. Rezultatul a fost că am câştigat bătălia, obţinând la 1 ianuarie 1943 punerea în posesie a terenului pe care avea să se zidească Biserica Vergu, în urma unei aprige şi îndârjite lupte.”18

Iată cum dârzenia, îndeluga răbdare și tactul pastoral l-au ajutat pe părintele Constantin să câștige pe căi legale și morale lupta împotriva unui ”sistem” local corupt. Iar părintele nu a înfierat oamenii cu care a fost în opoziție, ci s-a rugat pentru ei, pentru îndreptarea lor. Și drept urmare, prin iubirea de oameni și munca jertfelnică, părintele Constantin a câștigat respectul și admirația doctorului Victor Gomoiu, ”adversar crunt al zidirii Bisericii Vergu”. Și mărturisește părintele Constantin cum ”spre sfârşitul anului 1947 mi-a declarat, cu ocazia vizitei pe care i-am făcut-o de Bobotează: „Eu, doctorul Gomoiu, savant, profesor universitar, preşedintele Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii, director general etc. (a început să-şi înşire toate titlurile) mă închin în faţa muncii Sfinţiei tale!”. Şi mi-a sărutat cu evlavie mâna, adăugând: „De astăzi înainte, orice cuvânt al Sfinţiei tale, la orice oră din zi sau din noapte, este poruncă pentru mine!””19

Însă la nivel politic lupta este și mai dură. Unul dintre cele mai cunoscute exemple de luptă împotriva factorului politic opresiv, este cel al fericitului părinte Gheorghe Calciu. Pe fondul deciziei regimului comunist de a dârma o serie de biserici din capitală, părintele Calciu hotărăște ”începerea unui nou ciclu de predici, șapte la număr, adresate tinerilor și în care urma să tratez toate problemele care ar trebui să frământe tineretul țării noastre Ideile de bază dezvoltate vor fi cele raportate la libertatea credinței, la combaterea ateismului și materialismului, atât ca ideologie de stat cât și ca atitudine individuală și protestul împotriva dărmării bisericilor”20. Și părintele povestește că scopul predicilor era de a trezi spiritul de opoziție ”practică, curajoasă, deschisă”21, pentru a contracara politica de stat atee. Și pentru această îndrăzneală, părintele a fost prigonit de mai marii lui, dat afară din învățământ, apoi arestat de autoritățile comuniste, dar cu toate acestea a salvat obrazul Bisericii și a format o întreagă generație de teologi curajoși, care să-l mărturisească pe Hristos îndiferent de vicisitudinile vremurilor. Nu a strigat părintele ”jos sistemul” din spatele vreunei scrisori anonime, nu a ieșit la protest cu mască pusă pe față, ci a ieșit dârz în fața represorilor și a condamnat deschis abuzurile de stat. Eforturile părintelui poate au părut nebunești și lipsite de utilitate atunci, dar în timp s-au dovedit a fi repere ancorate în veșnicie, după care să se ghideze generațiile viitoare.

Astfel de exemple sunt multe în istoria Bisericii: Sfântul Maxim Mărturisitorul care, deşi a fost un simplu monah, a înfruntat cu bărbăție pe împăraţii Eraclie şi Constantin al II-lea şi pe Patriarhul Pyrrhus, apărând Biserica de erezia monotelită; Sfântul Grigorie Palama care a luptat cu îndrăzneală pentru dreapta credinţă, fiind aruncat în temniţă de împărăteasa Ana de Savoia şi Patriarhul Calecas pentru „abateri dogmatice” şi „motive politice”, Sfântul Ioan Gură de Aur care a luat apărarea unei văduve față de abuzurile conducerii ”de stat”, a fost prigonit de împărăteasa Eudoxia și de patriarhul Theofil al Alexandriei, etc.

Niciunul din acești creștini nu a folosit calomnia ca armă, niciunul nu a luptat din anonimat, ci toți au venit cu o mărturie de credință fățișă, bărbătească, punându-și în joc existența și tot ce au avut mai scump pe pământ. De aceea, pe toți aceștia îi cinstim ca sfinți și mărturisitori ai ortodoxiei.

Iată câtă diferență este între atitudinile mărturisitorilor și atitudinile ”anti-sistem”! Pe de o parte avem asumarea curajoasă a inițiativelor de luptă împotriva răului din societate, pe de altă parte avem anonimatul care prin definiție nu își asumă identitatea și nu are nimic de pierdut. Pe de o parte avem lupta anevoioasă dusă prin mijloacele legale și duhovnicești, pe de altă parte avem lupta facilă exprimată prin blogging, dar luptă care nu are niciun raport cu instituțiile statului și deci nu poate rezolva problemele din societate la modul concret.

Observăm cum, modelul creștin de luptă împotriva răului din societate nu este ”ruperea de sistem” ci efortul de a-l îndumnezei. Dar asta se poate numai după îndumnezeirea propriei vieți, așa cum au făcut Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Maxim Mărturisitorul, părintele Gheorghe Calciu sau părintele Constantin Sârbu.

Concluzii

Faptul că ”lupta anti-sistem” a prins atât de bine arată că după mai bine de zece ani de existență, blogosfera ortodoxă încă nu s-a maturizat. Nu suntem ancorați puternic în viața Bisericii și în teologia Sfinților Părinți și de aceea îmbrățișăm cu ușurință idei de origine protestantă. Acum 10 ani poate că erau de înțeles exagerările față de subiecte ”noi” precum codurile de bare, pentru că încă nu era formată o comunitate vie, dinamică, cu implicarea activă a preoților, dar acum, după ce ierarhia Bisericii s-a implicat puternic în mediul online, cum este posibil să polarizăm în jurul vederilor pseudo-ortodoxe? Avem mii de preoți și teologi în țara aceasta care au autoritatea de a ne păstori, mai ales în problemele sensibile, deci nu avem lipsă de cârmaci în vremurile tulburi, ci avem lipsă de ascultare. Și de la lipsa de ascultare s-a ajuns și l-a lipsa de discernământ, căci până la urmă la asta se rezumă ”lupta anti-sistem”. Îndemn pe toți cei care au dat credit acestui curent să-și analizeze cu atenție direcția în care se îndreaptă și prin cuvintele Sfântului Pavel, vă îndemn și eu fraţilor,” pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu totul uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere.”

Dumnezeu să ne-ajute!

(Dan)

Sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro/

Filed in: Articole de la tineri

Articole relevante:

Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM
Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea) Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea)

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress