Sfântul Timotei și consumul de alcool

father_alcoholic_26116300În prima epistolă a Sfântului Pavel, către ucenicul său, Timotei, pe care îl prăznuim pe 22 ianuarie, întâlnim un sfat legat de consumul de vin, care a fost interpretat de către mulți în mod eronat: De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni (1 Timotei 5, 23).

În contextul unei societăți în care abuzul de alcool este o problemă serioasă, acest sfat cu caracter personal, pe care Sfântul Pavel i-l dă ucenicului său, ridică pentru mulți problema legitimității consumului de alcool. Deoarece se abuzează foarte ușor de alcool, abuzul ducând la dependență, se pune problema dacă creștinii nu ar trebui să fie încurajați să se abțină de la orice consum al acestuia. Când principiul de bază este convingerea că orice consum de alcool este interzis, atunci sfatul Sfântului Pavel ar putea ridica probleme.

Sfântul Pavel condamnă abuzul

Dar cuvântul Sfântului Pavel trebuie să fie înțeles în contextul altor sfaturi, din corespondența sa cu Timotei și Tit. De asemenea, trebuie să fie privit în contextul cultural și ca o expresie a unui principiu biblic central pentru trăirea creștină. Mai devreme, în epistola către Timotei, Pavel a enumerat, printre caracteristicile celor care vor fi conducătorii Bisericii, ca aceștia să nu fie bețivi (1 Timotei 3, 3) sau „nu dedaţi la vin mult” (1 Timotei 3, 8 ).

În sfaturile date lui Tit, preoții trebuie să fie exemple, neobișnuiți să bea (Tit 1, 7), și același exemplu trebuie să-l ofere și femeile în vârstă din Biserică fiind „nerobite de vin mult”(Tit 2, 3). În toate aceste porunci, accentul cade, în mod clar, pe moderație, pe consumul responsabil de alcool. Acest lucru este în conformitate cu un principiu central al vieții creștine, declarat de către Pavel în Efeseni 5, 18: Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul.În același sens, Sfântul Ioan gură de Aur spune că nu băutura este rea, ci beția.

Alcoolul-interzis tinerilor greci și romani

Pentru a putea înțelege sfatul Sfântului Pavel, este nevoie să analizăm motivele și contextul emiterii lui. În rândul romanilor și grecilor, consumul de alcool era interzis pentru femei și tineri. Astfel spune Platon: „Nu ar trebui să poruncim, prin lege, ca, în primul rând, băieții sa nu guste vin până la optsprezece ani? Apoi, trebuie să-i informăm că vinul va fi consumat cu moderație până la treizeci de ani”. Și printre romani, niciun rob, și nicio femeie liberă, nici vreun tânăr de calitate, nu consuma vin până la treizeci de ani.

Vinul-purificator al apei

În antichitate, apa bună de băut era greu de găsit. Apa era, de multe ori, contaminată cu agenți patogeni care îmbolnăveau oamenii și, uneori, ducea la deces. Atunci, unul din cele mai simple și mai eficiente moduri de a face apa potabilă, era acela de a se amesteca cu vin. Alcoolul din vin omoară bacteriile dăunătoare, făcând apa bună de băut.De la retorul grec Athenaeus, aflăm că grecii obișnuiau să amestece vinul cu apă: uneori o parte vin și două de apă, alteori trei părți de apă, pentru una de vin. Mai mult, locrienii (trib care locuia în centrul Greciei) pedepseau cu moartea pe oricine consuma vin neamestecat cu apă, în afara situației în care consumul în stare naturală era prescris de un medic. Și printre evrei, acest obicei era larg răspândit, amestecând trei părți de apă cu una de vin. Potrivit criticilor, din cauza acestui obicei, atunci când citim cuvântul „vin” în Biblie că ar trebui să-l înțelegem cu sensul de „apă purificată”.

De ce nu consuma Timotei alcool?

Din sfatul Sfântului Pavel, „nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin”, se deduce faptul că Timotei, în ciuda problemelor sale cu stomacul, nu consuma deloc vin, care i-ar fi ameliorat suferința. Discutând despre contextul în care a trăit Timotei, se pune întrebarea dacă acesta era prea tânăr pentru a consuma alcool. Din contextul primei epistolei adresate lui, aflăm că era tânăr (1 Timotei 4, 12). Dar, presupunând faptul că avea cel puțin optsprezece ani atunci când a devenit colaboratorul Sfântului Pavel, în jurul anului 51, atunci, în anul 65, când Sfântul Pavel îi scrie epistola, avea cel puțin 32 de ani. Deci, trecuse de limita de 30. Atunci, alta era cauza pentru care Timotei nu consuma alcool.

În lumina interdicțiilor împotriva consumului excesiv de alcool, sfatul lui Pavel către Timotei, „nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin”, implică faptul că Timotei era un postitor desăvârșit, nepunând băutură alcoolică în gura sa. Respingerea totală a alcoolului pare să fi avut consecințe dăunătoare pentru sănătatea lui. Deci Pavel, păstrând avertismentele sale împotriva consumului abuziv, îl sfătuiește să bea „puțin vin”. Prin aceasta, el reflectă pur și simplu folosirea obișnuită a vinului în lumea antică, mai ales în scopuri medicinale și nu îndeamnă la consum de alcool, așa cum unii au înțeles. Efectele sale benefice ale vinului împotriva afecțiunilor stomacale, ca tonic și ca anihilator al efectelor apei impure, erau recunoscute pe scară largă în Antichitate și sunt confirmate de medicina modernă. E posibil ca opinia lui Pavel cu privire la această chestiune să fi fost susținută de sfatul colaboratorului său Luca, doctorul cel iubit (Coloseni 4, 14).

Sursa: http://www.doxologia.ro/

Filed in: Despre beție

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress