A avut loc cea de-a şasea ediție a Pelerinajului Tinerilor

poza-084

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, pentru al şaselea an la consecutiv s-a desfășurat Pelerinajul Tinerilor având ca punct de pornire biserica “Întâmpinarea Domnului” din incinta Univeristății de Stat din Moldova și destinație finală mănăstirea “Sf. Iacov Persul” din satul Sireți.

La eveniment au participat circa 400 de persoane, liceeni, studenţi  şi oameni de bună credinţă.  Pe parcursul traseului, creștinilor care au pornit din Chișinău li s-au alăturat credincioși din satele din apropiere, precum Trușeni, Vatra, Cojușna.

Anul acesta pelerinii au fost însoţiţi şi de una din cele mai de preț sfințenii din Biserica Universităţii, icoana cu chipul Maicii Domnului ”Ivirita”, pictată la Sf. Munte și dăruită capelei școlii duhovnicești la 1896.

Un moment impresionat la pelerinajului a fost şi participarea bătrânicăi Alexandra, care la binecuvântata sa vărsta de 80 de ani nu doar a participat la pelerinaj alături de cei mai tineri, dar şi din puţinul ei a hotărât să aducă mănăstirii un dar – un ieduţ.

Ajunşi la mănăstire, participanţii la pelerinaj au fost întâmpinaţi, în dangătul clopotelor, de către obştea sfîntului aşezământ în frunte cu părintele stareţ, arhimandritul Porfirie (Dobrea). Mai târziu creștinii s-au închinat la sfintele moaște din mănăstire, au mulțumit Domnului pentru că au ajuns la destinație fără ispite și au participat la o agapă frățească, organizată prin bunăvoința obștii monahale și a creștinilor sin satul Sireți.

Fiecare pelerinaj, în special cel realizat pe jos, ar trebui să ne amintească de calea lui Hristos spre Golgota. Este un drum care presupune o modestă jertfă raportată la Marea Jertfă înfăptuită de Dumnezeu, Care acceptă Crucea spre iertarea păcatelor noastre. Deşi un drum te istoveşte trupeşte, în schimb, te poate întări lăuntric. Cel, care merge cu râvnă pentru Mântuitorul, se alege şi culege alese roade sufleteşti.
Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO, Pelerinaje

Articole relevante:

Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO Sesiune de formare pentru voluntarii din ASCO
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress