Corul Buna Vestire din parohia Sălcuța la cel de-al 23-lea an de veste bună

6279_1318407526_211Se știe că pentru a ajunge cu adevărat la inima, sufletul și conștiința omului, e nevoie de foarte multă muncă și dăruire de sine. Acest adevăr se desprinde și de pe chipurile unor copii și tineri care de ani buni își dăruiesc clipele frumoase ale anilor de școală unei activități mai rar întilnite prin localitățile noastre.

Este vorba despre membrii colectivului artistic Buna Vestire din satul Sălcuța, raionul Căușeni, ai corului care poartă numele frumoasei sărbători de astăzi. Și nu este un cor obișnuit, este o adevarată mîndrie pentru întreaga țară și în special pentru satul nostru, fiind cel care vestește tot ce e frumos și sfînt, aducînd lumină în sufletele și casele oamenilor.

Corul “Buna Vestire” și-a început activitatea în anul 1992 sub egida părintelui Nicolae Jelihovschi, care pînă în prezent poartă aceasta cruce, una deloc ușoară, dar care întotdeauna a adus rezultate remarcabile. Acest colectiv este susținătorul slujbelor religioase la Biserica din sat, activînd din anul 1996 și în cadrul Liceului Meșterul Manole. Din 2006 poartă titlul onorific de colectiv artistic model și cîstigă un șir de distincții la cele mai importante concursuri de muzică corală din țară, dar și de peste hotare, astfel încît astăzi colectivul numără circa 40 de membri, talentați și adorați de multă lume.

În acest an, ziua de 7 aprilie nu a fost una obișnuită pentru satul și liceul nostru, pentru că membrii corului “Buna Vestire” și-au sărbătorit 23 de ani de activitate.

Și fiindca suntem în Săptămîna Patimilor, dar și într-o perioadă de pregătire specială pentru sărbătoarea Învierii Domnului, după ce a participat la Sfînta Liturghie, corul”Buna Vestire” a prezentat în fața colectivului de profesori și elevi ai liceului un program de muzică sacră, care a amintit de mîntuitoarele suferințe ale Mîntuitorului pe cruce, de moartea și îngroparea Sa. Atitea emoții și trăiri duhovnicești s-au văzut în fiecare, încît cei prezenți n-au mai reușit să-și stăpînească lacrimile. A fost o zi nemaipomenit de frumoasă, cu tot cerul posomorît de afară, care va rămîne mult în sufletul și în memoria celor care au trait-o cu adevărat.

Ne rugăm lui Dumnezeu să binecuvinteze acest sat, această școală și acești copii împreună cu dascălii lor. Sărbătoarea Învierii să le aducă lumină, pace și multă, multă credință. Iar parintelui Necolae îi suntem recunoscători pentru munca și stăruința lui zilnică. Să-l aibă Domnul sub ocrotirea și grija Lui, asa încît să-L poată vesti mulți ani înainte.

Doina Grăjdean, elevă

Corul Buna Vestire. Repertoriu coral pascal. Domnul rugandu-se…

Posted by Nicolae Jelihovschi on 7 Aprilie 2015

 

 

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Tabere de vară la Mănăstirea Curchi Tabere de vară la Mănăstirea Curchi
,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu” ,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu”
„Familii creștine” „Familii creștine”
„Calea către Hristos” „Calea către Hristos”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress