Avem o societate bolnavă care trebuie vindecată

Interviu cu Octavian Moşin, preot la Biserica Universităţii de Stat, preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din R. Moldova

— Sunteţi duhovnicul mai multor tineri, dat fiind faptul că slujiţi într-o biserică universitară. Cum sunt tinerii din ziua de astăzi şi cum încercaţi să-i susţineţi în calitate de preot?

— Cred că cea mai frumoasă vârstă este tinereţea. Pe de o parte, e o vârstă plină de vlagă, cu realizări şi elan, iar pe de alta – supusă riscurilor, deoarece este lipsită de experienţă. Misiunea noastră este să-i ajutăm pe tineri în acest firesc proces de creştere şi afirmare. Tinerii sunt diferiţi. Comunicăm în special cu cei aflaţi pe calea credinţei, care frecventează biserica. Avem tineri care vin zilnic la biserică – la studii sau la rugăciune, dar sunt şi tineri care trec pe lângă biserică şi îşi fac semnul crucii. Unii, însă, trec cu o ţigară în mână, indiferenţi pe lângă locaşul sfânt.

Aş răspunde cu cuvintele părintelui Teofil Părăian, care zicea că este un mare duhovnic cel la care oamenii vin, iau sfaturi şi îl urmează, şi este rău duhovnic cel la care oamenii vin, dar nu-i urmează sfaturile. Duhovnic de nimic e cel de care lumea nici nu vrea să audă. Şi în cazul nostru, contează cu cine comunicăm. Oricum, suntem optimişti, pentru că tinerii de astăzi sunt buni. Adesea îi apreciem doar după aparenţele exterioare, observând că sunt mai neobişnuit îmbrăcaţi sau cu un comportament mai deosebit decât cel pe care l-am avut noi cândva. Uneori îi credem needucaţi, dar nu este adevărat. E suficient să discuţi cu tinerii şi să vezi că au valori, au credinţă, chiar dacă se poartă altfel. Trebuie să înţelegem că aşa este pulsul vieţii.

Cât despre ajutorul din partea noastră, Biserica nu poate interveni în viaţa omului atâta timp cât el nu solicită acest lucru. Încercăm să-i ajutăm pe cei care vin după un sfat, după o îndrumare şi care se încred în puterea şi ajutorul lui Dumnezeu. Ajutorul nu vine de la preot, vine de la Domnul, noi fiind doar pe post de îndrumători.

—Cu ce probleme se confruntă astăzi familiile tinere din R. Moldova?

—Avem bucuria să oficiem peste 300 de cununii şi peste 200 de botezuri într-un an bisericesc. Atunci când se apropie cineva cu intenţia de a întemeia o familie, încercăm să cercetăm fiecare caz în parte. În acest sens, am instituit catehizarea, adică iniţierea tinerilor în cele sfinte şi dumnezeieşti. E un lucru dificil de realizat, deoarece nu este practicat în toate parohiile, dar e necesar ca tinerii să vină cel puţin la o spovedanie, să ne cunoaştem şi să discutăm. Astfel, în urma acestor discuţii şi a spovedaniei, depistăm numeroase lacune şi impedimente ale tinerilor la căsătorie. Uneori persoanele nu sunt botezate, sunt de altă credinţă sau necredincioase, pot fi rude de sânge etc. Încercăm să evităm aceste probleme din start şi să monitorizăm fiecare familie care primeşte Taina Cununiei. Multe persoane nu sunt responsabile de această Taină, pe care o primesc din îndemnul părinţilor, că aşa se practică sau aşa e tradiţia, şi atunci încercăm să le explicăm ce înseamnă cununia şi cum se cuvine să-ţi rânduieşti viaţa ca familie creştină.

A fi căsătorit, sub aspect religios, înseamnă a renunţa la sine, pentru că bărbatul aparţine femeii, femeia — bărbatului, ambii lui Dumnezeu şi celor din jur. E un jug plăcut, binecuvântat, depinde, însă, cum este primit.

În acelaşi timp, familiile de astăzi se confruntă şi cu alte probleme, deoarece căsătoria nu mai este privită ca o taină, fiind percepută de unii ca o acţiune comercială, un contract. În astfel de cazuri urmează să-i ajutăm să înţeleagă că viaţa nu este nimic altceva decât jertfă sau dăruire. Dacă omul conştientizează acest lucru, viaţa de familie nu este atât de grea. Aceştia rezistă, mai ales în primii ani de căsnicie, când sunt supuşi cel mai des riscului de a divorţa.

Uneori vedem egoismul părinţilor, care privesc copiii ca proprietatea lor privată şi nu-i lasă să fie independenţi. Din astfel de motive, mulţi pleacă din casa părintească, preferă să stea cu chirie, doar să fie de unii singuri, în libertate. Şi goana după aşa-zisul trai decent, dar cu multe cerinţe, este un obstacol, tinerii fiind nevoiţi să se despartă. E un fenomen dureros şi foarte periculos în primii ani de căsnicie – dacă soţii nu sunt împreună, familia nu se zideşte aşa cum trebuie de la bun început. Apoi, tinerii sunt uneori egoişti sau foarte pătimaşi. Aceste calităţi reprezintă pentru mulţi obstacole în menţinerea familiei. În asemenea cazuri, încercăm să intervenim, dar îi cooptăm şi pe părinţi şi, în special, pe naşi. Or, naşii trebuie să fie responsabili de viaţa tinerei familii. Ei nu ar trebui luaţi pentru o seară-două, ci ca persoane care s-ar implica activ în viaţa tinerilor şi ar fi exemple pentru ei. Totodată, tinerii trebuie învăţaţi să reziste ispitelor tinereţii. Aşa cum fierul se căleşte prin foc şi devine mai tare, exact aşa şi familia se căleşte prin greutăţi.

—Care e cea mai sensibilă problemă a tinerelor familii?

—Infertilitatea. Conform statisticilor, fiecare a 5-a familie de la noi este infertilă. E îngrijorător, deoarece arată că ne naştem nu tocmai sănătoşi din punct de vedere reproductiv. Avem o societate vicioasă, iar patimile îşi spun cuvântul.

—Cum se implică statul şi societatea în soluţionarea acestor probleme?

—Sunt instituţii abilitate, care ar trebui să se ocupe de aceste probleme. Ar trebui consolidate eforturile tuturor actorilor, inclusiv ale Bisericii, în calitate de partener de încredere în depăşirea problemelor familiilor. În ultimul timp, slujitorii sunt incluşi în grupurile multidisciplinare pentru soluţionarea diverselor probleme legate de familiile vulnerabile, de copiii cu comportament deviant etc. Acest fapt bucură şi nădăjduiesc că va aduce şi roade.

—De ce, totuşi, numeroşi părinţi îşi abandonează copiii?

—Probabil, prima problemă e una internă, din familie, or, acestea nu mai sunt integre şi unui singur membru îi vine greu să se descurce cu copiii. A doua problemă sunt viciile – alcoolismul, narcomania şi, nu în ultimul rând, contextul din ţară.

—Ce părere aveţi despre cei care îşi abandonează copiii din lipsa mijloacelor financiare?

—Cred că nu trăim atât de greu încât să ne abandonăm copiii. În viaţa asta nu-i sărac cel care are puţine, ci cel care nu ştie să-şi gestioneze şi să-şi aranjeze viaţa precum trebuie. Haideţi să analizăm cauzele sărăciei, deoarece aceasta nu este o virtute în sine, după cum şi bogăţia nu este un păcat în sine. Contează cauza care te-a determinat să ajungi sărac sau căile pe care ai ajuns bogat. Situaţia de la noi nu este atât de precară, încât să nu ai o bucată de pâine sau să nu ai din ce exista. Oamenii sunt receptivi. Acest lucru l-am observat în campaniile pe care le-am organizat. Când aud că cineva e flămând, bolnav şi nu are ce mânca, îi întind această mână de ajutor.

—Cum poate ajuta Biserica aceste familii?

—Nu am avut cazuri când la biserică să fi venit cineva care să ne spună că doreşte să-şi abandoneze copilul invocând astfel de motive. Persoanele supuse riscului sunt monitorizate de către asistenţii sociali, dar atunci când depistăm cazuri dificile şi alarmante, încercăm să intervenim.

Mai des ne confruntăm cu cazuri în care femeile dobândesc o sarcină nedorită şi pun problema avortului, şi de multe ori le zic, nu unei singure femei, să nască copilul şi să mi-l dea mie, numai să nu săvârşească acest păcat. Dar toate care au născut nu au mai avut curajul să abandoneze copilul, pentru că este vorba despre ceva al tău, ceva sfânt. Nu te poţi despărţi de copilul tău. Ne confruntăm, însă, şi cu cazuri în care copiii sunt abandonaţi şi încercăm să-i susţinem.

—Dar familiile despărţite în urma migraţiei cum pot fi ajutate?

—Mai bine de doi ani, la îndemnul credincioşilor plecaţi peste hotare, am creat portalul Moldova Ortodoxă, www.ortodox.md, care are între 15 şi 35 de mii de vizitatori şi până la 100 de întrebări zilnic, iar discuţiile le purtăm, în special, cu conaţionalii noştri stabiliţi peste hotare. Există o serie de probleme în urma fenomenului migraţiei – cuplurile nu mai sunt împreună şi au de suferit atât soţii, cât şi copiii. Cei stabiliţi în alte ţări suferă psihologic, deoarece sunt departe de casă şi nu toţi se pot integra acolo unde se află. Biserica are rolul de a-i susţine prin toate mijloacele şi de a-i încuraja. Unii, pur şi simplu, au nevoie de o discuţie, alţii nu sunt ascultaţi sau înţeleşi de către cei din jur, alţii ajung deprimaţi şi încercăm să comunicăm pe calea întrebărilor şi răspunsurilor prin intermediul reţelelor de socializare şi al portalului, unde postăm articole încurajatoare, cum ar fi: Ce este dragostea? Ce înseamnă răbdarea? Cum să înfrunţi greutăţile? etc. Astfel, le oferim hrană spirituală şi încercăm să ne rugăm pentru ei. Celor care revin acasă le recomandăm să se regăsească pe lângă o biserică sau o mănăstire.

—Care, în opinia dvs., sunt elementele cele mai dificile ale migraţiei forţei de muncă din R. Moldova?

—Migraţia e o mare pierdere pentru stat, dar în orice pierdere găsim şi un câştig. Pierdem forţa de muncă, pierdem oameni care ar face lucruri mari. Rămân doar copiii, tinerii şi cei vârstnici. Eu cred că este vorba de un val care în curând va trece. Cei de la 16 ani în sus se văd departe de casă şi vor să se rupă de această ţară. Eu cred că nu este un fenomen tocmai corect şi că ar trebui să schimbăm ceva. Şi pentru asta ne rugăm, ca oamenii să înţeleagă că ei sfinţesc locul, nu locul îi sfinţeşte. Nu te poţi simţi împlinit şi fericit decât acasă şi alături de cei dragi. Ne rugăm ca oamenii să revină acasă. Atunci când cineva pleacă peste hotare şi este ataşat de biserică, cere binecuvântare în acest drum, pentru că orice lucru important se face cu binecuvântarea Celui de Sus, dar suntem cu gândul că vor reveni şi se vor manifesta acasă.

Poţi rămâne şi în ţară, căci situaţia nu este atât de gravă, doar că cerinţele şi pretenţiile noastre sunt uneori exagerate. Noi, slujitorii, privim lumea în alte culori şi considerăm Biserica ca o şcoală în care învăţăm sau reînvăţăm nişte lucruri; este un spital, unde omul dobândeşte sănătate trupească şi sufletească. Am vrea ca întreaga societate să fie ca o biserică, unde oamenii s-ar ajuta reciproc, s-ar iubi şi ar trăi în acelaşi duh. Atmosfera din biserică vrem s-o aducem în societate, şi atunci nu aşteptăm pasiv credincioşii să păşească pragul bisericii, ci mergem şi în diverse instituţii. Avem o societate bolnavă, însă ea nu trebuie omorâtă, ci ajutată, vindecată şi luminată. A renunţa e foarte uşor. Dar trebuie de muncit, căci în alte părţi şi timpuri a fost poate mult mai greu şi mai rău. Suntem optimişti, or avem rădăcini sănătoase, un trecut glorios, avem o moştenire, şi datoria noastră e să valorificăm ceea ce am moştenit.

—Povestiţi-ne cum sunt cei trei copii ai Dvs.

—Copiii mei sunt toţi egali şi diferiţi în acelaşi timp. Avram, de 8 ani, este ager, Sabina, de 7 ani, e mai înceată, iar cel micuţ, David, se bucură de viaţă.

—Cum petreceţi dimineţile şi serile în familie?

—Dimineaţa nu este timp şi suntem grăbiţi. Copiii merg la şcoală. Am ales o şcoală unde se predă religia, ca să primească o educaţie religioasă. Eu sunt prins la ore şi în diferite slujbe, iar seara ne regăsim în familie. Verific agendele copiilor, iar la cină discutăm şi analizăm ce a fost bine şi ce a fost rău în fiecare zi. Ne trezim cu rugăciunea şi ne culcăm cu ea, acest lucru fiind ceva firesc în casă.

—Cum petreceţi sărbătorile împreună?

—Sărbătorile le petrecem la biserică, deoarece orice sărbătoare religioasă începe în biserică. Eu nu oblig copiii să meargă la biserică. I-am lăsat să ajungă ei singuri la ideea că este necesar să meargă la biserică, iar acum pedeapsa este să nu meargă. Încercăm să le arătăm că pentru a te regăsi în biserică trebuie să fii curat, împăcat cu toată lumea, să fii în ascultare, să iubeşti. Este vorba de un proces delicat şi încercăm să fim foarte atenţi, ca nu cumva să-i traumatizăm pe această filieră sau să intervenim prea mult, pentru că Dumnezeu ne-a dat două daruri: libertatea şi conştiinţa. Am avut foarte multe exemple când copiii au fost aduşi la biserică cu forţa şi făceau ceea ce îşi doreau părinţii. Copiii nu trebuie să facă ceea ce vor părinţii, ci ceea ce simt ei. Credinţa nu este elementul care se impune, ci o liberă alegere. În familia noastră Dumnezeu este pus în capul mesei şi atunci toate le raportăm la El.

—Cum aţi decis să înfiaţi doi copii şi prin ce greutăţi aţi trecut?

—Este foarte uşor de a lua un copil, raportat la creşterea şi educarea acestuia. Fiecare părinte fără copii arde de nerăbdare să aibă un copilaş alături, care-l încălzeşte, îl mângâie şi aduce o bucurie în familie. În acelaşi timp, euforia trece peste câteva săptămâni sau luni şi vine povara. Trebuie să fii pregătit moral de această realitate. Or, copilul intră în casă la vârsta lui, cu specificul lui, cu ceva străin duhului familiei şi trebuie readus în familie, astfel încât familia să fie un tot întreg. Acest lucru este destul de delicat şi se întâmplă în câteva luni, dacă depunem efort în acest sens. Faptul că copilul a intrat în familie nu înseamnă că a intrat şi în viaţa şi sufletul tău. În cazul familiei noastre, Avram s-a acomodat mai repede şi s-a conformat uşor regulilor casei, iar Sabina se ataşează mai lent, dar mai durabil. Aceşti copii au intrat timp de jumătate de an în familia noastră, dar după jumătate de an aveam impresia că sunt de-o viaţă cu noi.

—Care sunt dificultăţile şi provocările pe care trebuie să le depăşească o familie atunci când adoptă un copil?

—Prima problemă e faptul că părinţii sunt cam pretenţioşi şi au nişte cerinţe exagerate. Ei vor să le fie pe deplin sănătoşi copiii, să-şi cunoască rădăcinile. Unii nu au răbdare şi, după un timp, abandonează aceşti copii. Cunosc o familie care s-a luptat timp de un an de zile ca să adopte o fetiţă, iar peste jumătate de an a înapoiat-o. Nu au rezistat fiindcă simţeau că fetiţa nu se supune regulilor casei şi nu intră în familie. Nu toţi copiii sunt conformişti. Familiilor mai fragede, la vreo 20 de ani, le este mai uşor şi nici nu se grăbesc, iar cei care au sub 50 de ani atunci când înfiază nu mai rezistă, sunt consumaţi cu copiii lor biologici şi cu viaţa lor de zi cu zi. Problema, totuşi, e în noi şi nici nu poate fi vorba de copii, cu mici excepţii.

—Cum îndemnaţi familiile de la noi să adopte copii?

—Dacă depistează că, după un an de zile, nu pot avea copii, să nu depună eforturi exagerate sau să cheltuiască averi întregi pentru a concepe un copil pe orice cale. Nu toate metodele pe care le propune ingineria medicală sunt creştine. Şi sfatul pentru cei care înfiază este să nu ia doar un copil, ci de la trei în sus. În cazul copiilor noştri, în doi este mai uşor, căci te scutesc pe tine, ca părinte, de multe, jucându-se şi comunicând între ei, iar când apare al treilea, trebuie să se împartă. Cei mai mari deja îl învaţă pe cel mic, sunt nişte educatori pentru el. E suficient să-l creşti pe primul copil, iar el îi va creşte pe ceilalţi.

—De ce, totuşi, multe familii de la noi nu au copii? E infertilitatea sau nedorinţa la mijloc?

—Din cauza vieţii intime dezordonate, a contraceptivelor şi avorturilor. În marea majoritate a cazurilor, familiile nu pot avea copii tocmai din această cauză. Organismul uman a devenit atât de bolnăvicios, încât din 100 de sarcini 80 se pierd fără a observa acest lucru.

—Ce îi sfătuiţi pe părinţii care îşi doresc un copil, dar, din păcate, nu îl pot avea?

—Să nu deznădăjduiască, să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu şi să facă tot ce le stă în puteri ca cel puţin un copil să intre în viaţa şi în familia lor. Şi rugăciunea e un factor forte în acest sens. Când te rogi Domnului, El îţi dă nişte soluţii optime, pe care nici nu le-ai fi putut intui.

—Recent aţi susţinut în România conferinţa „Familii infertile. Remedii duhovniceşti”. Cum v-a primit publicul? Cu ce lecţii de viaţă v-aţi întors acasă?

—Publicul m-a primit bine, m-am întâlnit şi cu slujitori care nu au copii de ani buni, şi mă bucură faptul că oamenii vin, se interesează, cer sfaturi. Mă bucură faptul că societatea şi persoanele apropiate îi încurajează pe cei care se află în astfel de situaţii. Au fost prezente peste 60 de persoane interesate de subiectul infertilităţii, cu care am discutat câteva ore. Am văzut că acolo e o realitate similară cele de aici: mulţi nu vor o perioadă să aibă copii, pentru ca mai apoi să şi-i dorească foarte tare, mulţi ajung să divorţeze din cauza acestei probleme, alţii luptă pentru a da naştere unei vieţi şi după aceea nu au grijă de educaţia copilului. Am observat aceleaşi probleme ca şi la noi, dar şi familii optimiste, liniştite şi cu nădejde în Domnul. Atunci când ai credinţă în Dumnezeu, astfel de probleme le depăşeşti altfel. Aceasta este lecţia cu care m-am întors – că ceea ce e cu neputinţă pentru oameni, e posibil cu ajutorul lui Dumnezeu.

—Aveţi un blog, octavianmosin.info. De unde v-a venit ideea creării acestui blog şi care e publicul cititor?

—Blogul nu este un lux, ci un instrument de lucru. Acum trei ani, am făcut două lucruri. După ce am observat că unele dintre cele peste 5000 de cărţi adunate din anii studenţiei se prăfuiesc şi nu am acces la ele, am angajat un bibliotecar, care le-a introdus în baza de date. Am făcut ordine în cărţi, astfel încât mă pot orienta eu printre ele şi le-am expus şi într-o colecţie a Bibliotecii USM, numită Biblioteca de carte religioasă, la care au acces studenţii, masteranzii şi enoriaşii. Exact acelaşi lucru am încercat să-l fac şi cu toate publicaţiile şi activităţile mele. Le-am sistematizat şi le-am plasat pe blog în format electronic. Aşa îmi vine foarte uşor să mă orientez, iar publicaţiile nu mai trebuie să le caut prin mape, deoarece le găsesc pe masa electronică de lucru. Politica noastră din ultimii trei ani constă în a concentra toată informaţia bisericească pe un portal. Şi astfel am lansat portalul ortodox.md, de care am amintit.

Şi dacă pe blogul meu am în jur de 100 de vizitatori zilnic, numărul vizitatorilor portalului se ridică la zeci de mii, iar cei interesaţi sunt, în special, tineri.

—Ce credeţi despre implicarea preoţilor în campaniile electorale?

—Am o părere negativă despre acest comportament.

—Dar despre preoţii care nu respectă Taina Spovedaniei?

—E inadmisibil. Nu am întâlnit preoţi care ar divulga Taina Spovedaniei. Canoanele bisericeşti prevăd oprirea din slujbă a unui astfel de preot.

—Ce părere aveţi despre preoţii care consumă alcool?

—Alcoolul e o ispită pentru toţi, inclusiv pentru preoţi, şi încercăm să-i ajutăm prin sfintele rugăciuni. Totodată, există centre de reabilitare, chiar şi pentru contingentul bisericesc. Preoţii se mai pot recupera pe lângă o mănăstire, pe lângă o biserică sau un centru specializat. Şi preotul este supus aceloraşi ispite ca şi toţi oamenii şi are nevoie de aceeaşi vindecare.

—Ce credeţi despre cultele care sprijină terorismul?

—Biserica nu acceptă curente religioase ostile societăţii şi marea problemă este că astăzi statul nu mai monitorizează activitatea cultelor religioase. Orice cult religios se înregistrează ca organizaţie obştească şi nimeni nu mai verifică statutul sau activitatea organizaţiei. E un haos total în această privinţă. Cât despre problema terorismului, statul trebuie să fie foarte atent, ca nu cumva să înregistreze curente antistatale. Pentru asta, e nevoie de specialişti care ar analiza şi investiga în profunzime scopul acestor culte religioase.

—Câteva gânduri bune pentru cititori.

—Trebuie să fim optimişti şi cu multă nădejde, pentru că aşa ne învaţă Biserica. În acelaşi timp, trebuie să fim şi realişti. Viaţa nu este nici ieri şi nici mâine. Viaţa este astăzi şi trebuie să trăim cu ziua de astăzi. Adică astăzi să facem tot ce stă în puterile noastre, să fim cu toată lumea împăcaţi şi, în primul rând, cu Cel de Sus.

—Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Ana–Maria Veveriţa, http://www.zdg.md/
Filed in: Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM
Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea) Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea)

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 4862 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress