Părintele Maxim Melinti în discuție cu tinerii la biserica Universității de Stat

IMG_2096În seara zilei de 4 noiembrie, protoiereul Maxim Melinti, dr. în istorie, parohul bisericii din s. Ghidighici s-a întâlnit cu tinerii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.

Tema propusă pentru această întâlnire a fost: „Ortodoxia – între Evanghelie și tradiție populară?’.

Pr. Maxim le-a vorbit tinerilor despre faptul că deși suntem creștini, numeroase superstiții și tradiții populare ne conduc viața. De multe ori pentru creștinul care nu este străin de biserică, „învățăturile băbești” sunt mai importante decât credința și învățătura de veacuri a bisericii. Astfel „frica de Dumnezeu” se transformă în „frică de superstiţii”, acestea ajung să fie ridicate la rang de religie, purtăm aţe roşii pentru alungarea deochiului, dar nu avem cruciulițe la gât, ne conducem după obicieuri auzite pentru ziua cinstirii unui sfânt, dar nu ne îndreptăm pașii către Biserică pentru a-i cere mijlocirea în rugăciune și a-l cinsti cu adevărat.

Este important ca raţiunea, mai ales în cazul tinerei generaţii,  să învingă aceste false credinţe, căci de altfel riscăm să pierdem credința adevărată după obiceiuri eronate, care nu au nimic în comun cu adevărul pe care trebuie să-l cunoaștem.

Parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului”, prot. Octavian Moşin, i-a mulţumit invitatului din numele tuturor pentru dragostea de a se afla în această zi în mijlocul tinerilor din ASCO, oferind în numele acestora un mic ajutor finciar pentru biserica în construcție din s. Ghidighici.

Filed in: Noutăţi, Seri duhovnicești

Articole relevante:

Ion GAJIM, a fost numit de Preasfințitul Episcop PETRU, Președinte al Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret Ion GAJIM, a fost numit de Preasfințitul Episcop PETRU, Președinte al Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret
Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni
Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii
Slujbă arhierească la capela USM Slujbă arhierească la capela USM

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress