Duminica după Botezul Domnului la biserica Întâmpinarea Domnului, USM

IMG_3468Duminică, 24 ianuarie 2016, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM a fost a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

În cuvântul de învăţătură, pr. Octavian le-a vorbit celor prezenţi despre pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cu privire la începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos. Părintele paroh a amintit despre importanţa pocăinţei pe calea dobândirii Împărăţiei Cerurilor şi i-a îndemnat pe credincioşi să se întoarcă spre Dumnezeu, prin rânduielile Bisericii, şi mai ales prin unirea cu Hristos în Sfintele Taine. Totodată părintele i-a îndemnat pe cei prezenți nu doar la frecventarea slujbelor bisericești, ci și la participarea cu adevărat la sfânta liturghie, prin primirea Sfintei Euharistii și unirea cu Hristos, nu doar o unire imaginară, ci una reală, deoarece noi credem că prin această Sfântă Taină ne împărtăşim în mod material cu adevăratul Trup şi Sânge ale Domnului.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

S-a încheiat Tabăra bucuriei din cadrul bisericii USM S-a încheiat Tabăra bucuriei din cadrul bisericii USM
Binecuvântare pentru o nouă promoție a Academiei de Poliție Binecuvântare pentru o nouă promoție a Academiei de Poliție
Tabără de vară la biserica USM pentru 80 de copii Tabără de vară la biserica USM pentru 80 de copii
Bucurii pentru copiii din s. Cruglic Bucurii pentru copiii din s. Cruglic

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2018 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress