Duminica iertării la Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM

IMG_5024Creștinii ortodocși au mers la biserică pentru a trăi o duminică cu o semnificație triplă: Duminica izgonirii lui Adam din rai, Duminica lăsatului sec de brânză și Duminica iertării. În această zi dinaintea Postului pregătitor pentru sărbătoarea Învierii Domnului credincioșii își cer iertare unul de la altul, incercând să intre în post împăcați cu cei din jur, cu sine și cu Dumnezeu.

În cadrul predicii s-a amintit despre semnificația postului, cum se ține acesta, care întrebări apar cel mai des pe marginea subiectului. S-a remarcat importanța râvnei, dar și potrivirea efortului după posibilitățile fiecăruia. Astfel postirea nu urmărește să ostenească trupul peste putință, ci să-l slăbească un pic, încât să-i permită sufletului să se înalțe. Postul nu este regim alimentar, ci include numeroase alte elemente: rugăciunea, milostenia, înfrânarea.

Această perioadă ar trebui să fie una a bucuriei, a atenției pentru cel de alături. Suntem în stare să facem o mulțime de lucruri pentru aproapele nostru (un bătrân, un bolnav, un neputincios, o familie cu mulți copii, un orfan), pentru că lucrurile simple sunt capabile să aducă bucurii mari. Postul este un îndemn la simplitate, la renunțare față de tot ce este de prisos.

Vorbind despre pregătirea pentru Postul mare, am observat mulți credincioși care s-au împărtășit astăzi, care nu au amânat întâlnirea cu Hristos și atunci ne dăm seama că viața întreagă ar trebui să fie post și rugăciune. Așadar perioada în care intrăm nu urmează să ne dea peste cap tot programul, ci să ne ajute să facem o schimbare în relația noastră cu Dumnezeu, cu cei de alături, o schimbare în direcția apropierii de cele sfinte, de Cel care este ,,Calea, Adevărul și Viața’’.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Tabere de vară la Mănăstirea Curchi Tabere de vară la Mănăstirea Curchi
,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu” ,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu”
„Familii creștine” „Familii creștine”
„Calea către Hristos” „Calea către Hristos”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress