În zilele de post este păcat să nutrești sentimente erotice?

prietenie_cc22d9849a049f– În aceste zile de post este păcat să nutreşti sentimente erotice?

– Nu! În primul rând, nu există sentimente erotice, apoi, sentimentele nu sunt păcate! Ele sunt puteri ale sufletului pe care le folosim în slujba lui Dumnezeu sau în slujba păcatului!

Când spui „să nutreşti sentimente erotice”, probabil te referi la impulsuri şi dorinţă erotice. Nici acestea nu sunt păcate. Ele sunt inerente firii omeneşti. E păcat doar dacă primeşti pofta în inima ta… Adică dacă te îndulceşti cu gândul, dacă îţi provoci plăcere cu ajutorul imaginaţiei. Însoţirea dorinţei de gând e păcat. Dorinţa simplă, impulsul, nu e păcat. Ele sunt mişcări ale sufletului din partea neliberă, nesupusă voinţei libere şi te anunţă că tare ţi-ar plăcea să iei în braţe o fată. Atunci poţi să alegi, fie te laşi purtat, trăit de impuls, fie îi spui:

„Te cred, dar n-am ajuns la nuntă şi mai suntem şi-n post. No, culcă-te!” Şi se culcă. Îi mai cânţi un Axion, aşa, şi adoarme.

Aveţi credinţă, aveţi încredere că Domnul e cu noi, El e în iadul din noi şi îndată ce strigăm la El, El ne ridică, uite-aşa ne ia de mânuţă – ca pe Adam şi pe Eva –  şi ne scoate. Asta e şansa noastră! Şi ne scoate pe toţi. Are o mână cu care poate să ne prindă pe fiecare de mânuţă… Numai să vrem noi, numai să alegem noi să jertfim plăcerea aceea făgăduită de păcat.

Îndrăzniţi!

Din Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, Vol. II, Editura Doxologia, 2009, p. 66-67

Filed in: Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

„Cine a ajuns până aici, este un învingător” „Cine a ajuns până aici, este un învingător”
Tabăra Voluntarilor de pe lângă Mănăstirea Hâncu Tabăra Voluntarilor de pe lângă Mănăstirea Hâncu
Călătorie de suflet la mănăstirea Zăbriceni Călătorie de suflet la mănăstirea Zăbriceni
Ion GAJIM, a fost numit de Preasfințitul Episcop PETRU, Președinte al Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret Ion GAJIM, a fost numit de Preasfințitul Episcop PETRU, Președinte al Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 1763 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress