Circulară

mitr
În atenţia Preasfinţiţilor Arhierei, Protopopi şi Slujitori din cuprinsul Mitropoliei Moldovei!

Cea de-a şasea săptămână a Postului Mare (18-24 aprilie) este declarată Săptămâna Tineretului Ortodox, în care sunt preconizate diverse activităţi cu şi pentru tineri.

Slujitorii şi responsabilii din Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret au planificat această perioadă, propunând rugăciuni, conferinţe, seri duhovniceşti, concursuri ş.a. la tema „Mergând spre Înviere”. Sunt planificate pelerinaje şi întruniri ale tinerilor la nivel regional.

Aceste iniţiative urmează să culmineze în ziua praznicului împărătesc Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Astfel, după slujba praznicală vă rugăm să îndemnaţi tinerii din fiecare parohie să iasă cu stâlpări în stradă, să meargă pe la casele credincioşilor şi să vestească bucuria sărbătorii, precum şi apropiata Înviere.

Nădăjduim, că prin această Săptămână vom retrezi tinerii noştri pentru adevăratele valori creştine, pentru o viaţă în duhul Evangheliei şi-i vom ajuta să conştientizeze semnificaţia Patimilor şi a Învierii Domnului.

Fie ca această Săptămână să devină una tradiţională, a deşteptării, a pregătirii tinerelor vlăstare pentru sărbătoarea sărbătorilor – Sf. Paşti!

Cu dragoste întru Hristos,
 
Vladimir,
 
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove
Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Seri duhovnicești la USM: Mitropolitul Visarion Puiu în slujba Bisericii și a învățământului Seri duhovnicești la USM: Mitropolitul Visarion Puiu în slujba Bisericii și a învățământului
Dumnezeu creează viaţa, avortul o omoară Dumnezeu creează viaţa, avortul o omoară
Studiu biblic: tema discuției “Fericirile” Studiu biblic: tema discuției “Fericirile”
Atelier de cruciulițe Atelier de cruciulițe

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2018 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress