Sfânta Liturghie – spațiul întrupării reale a lui Hristos în om și a omului în Dumnezeu

13062841_595233083972301_1914193394_oInvitat : Gheorghe Butuc, profesor Seminarul Teologic, Galați 

Invitați de peste Prut

Seara duhovnicească din 20 aprilie a adus bucuria unor oaspeți din România, de la Galați – pe Claudiu Balan și Gheorghe Butuc, prof. la Seminarul teologic, Galați.

Intr-o săptămână neordinară pentru tinerii ortodocși, tema discuției a vizat ,,miezul’’ ortodoxiei – Sf. Împărtășanie.

Postul este dor de Dumnezeu

Pornind de la faptul că postul este dor de Dumnezeu, invitatul serii a venit cu apelul către apropierea ,,cu frică, cu credință și cu dragoste’’ de Hristos cât mai des posibil.

Fiind un subiect controversat, profesorul a răspuns la numeroase frământări ale creștinilor, bazându-se pe cuvintele Sfintei Scripturi. Astăzi creștinii găsesc multe scuze pentru a nu gusta din Trupul Mântuitorului (nevrednicia, superstiții, prejudecăți, neîndeplinirea pravilei etc.) Dar mai presus de aceste bariere este căutarea întâlnirii cu Hristos.

Prin post ne golim de noi ca să ne umplem de Hristos

Puțină înfometare ne ajută să privim cu alți ochi lumea, iar finalitatea postirii este Împărtășirea, chiar dacă suntem conștienți de păcatele noastre.

Veșnicia noastră dacă nu începe de aici, când să înceapă ?

Nu putem găsi motive care să ne țină departe de Hristos, o zi trăită fără de Dumnezeu este una ratată. Deși nu putem stabili anumite reguli valabile pentru toți, pentru că omul nu este un șablon, îndemnul către Împărtășire se adresează tuturor. Făcută sub o asumare responsabilă, această Taină ne oferă posibiltatea de a deveni potir al lui Hristos. Orice Liturghie fără Împărtășire nu își atinge finalitatea.

Într-o manieră convingătoare, plină de blândețe, prof.Gh.Butuc a încercat să-i convingă pe cei prezenți despre necesitatea de a schimba actuala modalitate de împărtășire (o dată sau de câteva ori pe an). Această schimbare treptată solicită o lucrare comună creștini – preoți pentru a fi părtași la masa întinsă de Hristos.

Mulțumim oaspeților pentru bunăvoință și nevoința unui drum lung.

Cebanu Ecaterina

Filed in: Uncategorized

Articole relevante:

Tabere de vară la Mănăstirea Curchi Tabere de vară la Mănăstirea Curchi
,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu” ,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu”
„Familii creștine” „Familii creștine”
„Calea către Hristos” „Calea către Hristos”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress