Adu-L pe Dumnezeu în viața ta, fă-L părtaș vieții tale

92Vreau să-L descopăr și să mă apropii mai mult de Dumnezeu, însă uneori simt că nu pot. Cum să procedez ca să reușesc?

Dacă ai vrea să te împrietenești cu un băiat sau cu o fată, ai ști ce să faci? Cred că majoritatea ar răspunde: nu. Dar sigur toți ar încerca ceva. Încearcă, insistă! Dumnezeu de obicei Se ascunde, căci așa fac iubiții, se mai ascund. De ce? Dumnezeu nu are nevoie să-I dovedim Lui iubirea. Însă Dumnezeu are nevoie să ne dovedim nouă înșine iubirea, să ne întărim, să ne statornicim într-o astfel de iubire. Vrea o iubire înflăcărată, nu: „Eu aș veni la tine, dar dacă tu nu ieși afară… nu mai vin nici eu”. Insistă, dacă vrei!

Dumnezeu este Persoană reală, concretă, Care mă iubește și pe Care o iubesc. Cu cât știu să-mi exprim mai profund și mai des această iubire, cu atât sunt mai aproape de El. Puteți să tratați rugăciunea ca pe o întâlnire, puteți să tratați și Spovedania tot așa. Puteți să tratați toată viața voastră ca pe o întâlnire, ca pe o relație cu Dumnezeu – pentru că asta va fi, până la urmă: relație veșnică cu Dumnezeu, relație de iubire în care vom evolua neîncetat. Dumnezeu este prezent, vorbesc cu El, și nu este oricine, ci este Cel care mă iubește atât de mult, încât S-ar răstigni încă o dată numai pentru mine. Adu-L în viața ta, fă-L părtaș vieții tale, căci, altminteri, cum să te facă și El părtaș Vieții Lui?

Selecții din dialogul dintre Protos. Hrisostom C. și tinerii aflați la Putna

sursa putna.ro

Filed in: Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM Viața Sfântului Andrei între mit și realitate – tema serii duhovnicești la USM
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei – între mit și realitate
Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM Adevărata bucurie vine din prisos de omenie: Campania „Eşti cât dăruieşti” la biserica USM
Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea) Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Arhim. Iov (Cristea)

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0029 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress