Tinerii Prieteni ai Bisericii – seri duhovniceşti la biserica USM

13223490_604444559717820_2029609902_oÎn ziua de miercuri, 11 mai, la întâlnirea cu tinerii a fost invitat diaconul Andrei Enache, care a abordat tema: “Tinerii Prieteni ai Bisericii”.

Părintele diacon le-a vorbit tinerilor despre faptul că Biserica nu sunt doar clădirile și cărămizile, dar sunt toţi acei credincioși care reprezintă “cărămizile duhovniceaşti” ale acestei comunităţi creștine, fiind uniți prin credința în Mântuitorul Hristos și dragostea ce o poartă pentru aproapele şi pentru Dumnezeu.

Iar tinerii sunt prietenii Bisericii şi a Lui Dumnezeu. Asemenea celor care au mers după Hristos, i-au fost alături, l-au ascultat și au împlinit învățăturile Lui, au lăsat în urmă tot ce aveau, averi, oameni dragi, s-au alipit de pieptul Lui și au fost într-un gând și cuget cu El, și-au dat viața pentru mărturisirea credinței, au propăvăduit cu bărbăție și cu jerfire de sine.

Astfel, diaconul Andrei, i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi răspundă fiecare în parte dacă suntem şi noi prieteni ai Lui Dumnezeu, dar al Bisericii?

Iar în continuare părintele diacon le-a vorbit tinerilor despre proiectele de voluntariat şi necisitatea implicării în activitatea lor. Voluntariatul – precum și actele de binefacere, şi orice alte activiăţi făcute cu altruism, dedicație și dăruire de sine, fără a aștepta o recompensă, o remunerare ori apreciere, reprezintă fapte care pornesc dintr-o inimă sinceră, dornică de a ajuta pe cineva, având intenția de a alina tristețea ori suferința aproapelui, sau de a restabili un echilibru în viața societății, toate acestea sunt fapte bineplăcute Lui Dumnezeu, pentru că se regăsesc şi în ,,Fericirile” pe care noi toți le cântăm la Sf.Liturghie, dar puțini încearcă să înţeleagă ce repreyintă ele, dar şi mai puţini cu regret le aplică în practică.

Filed in: Seri duhovnicești

Articole relevante:

Tabere de vară la Mănăstirea Curchi Tabere de vară la Mănăstirea Curchi
,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu” ,,Departe de casă, aproape de Dumnezeu”
„Familii creștine” „Familii creștine”
„Calea către Hristos” „Calea către Hristos”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress