Iubirea, momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul

230380.pNimeni nu este fără de greşeală, căci exisă în noi „ceva”, care ne „plimbă” pe valurile vieţii, când încolo, când încoace. Omul contemporan suferă, pătimeşte, trăieşte o stare de victimă, dar totodată involuntar sau nu, face şi pe cei din jur victime ale stărilor sale. Conflictele, stresul, stările confuze nu se limpezesc decât atunci când fiinţa noastră suflă spre Hristos, când facem curăţenie în ceea ce suntem noi în adâncuri şi scoaem tot răul din labirintul firii noastre.Baza sufletului omului, atât din punct de vedere psihologic cât şi duhovnicesc, este iubirea, iubirea întru Hristos. Căci în Hristos suntem creştini, în Hristos devenim oameni şi în Hristos ne unim toţi oamenii cu Dumnezeu. Orice om de pe pământ are o picătură de har, în care se observă, câtuşi de puţin, prezenţa lui Dumnezeu. Prin iubire ne poziţinăm corect faţă de ceilalţi. Iubirea este cea care protejează pe om de cursele vrăjmaşului.

Socot că iubirea adevărată, curată, nu are definiţii, căci de cele mai multe ori definiţiile unor cuvinte frumoase îi secătuiesc substanţa, savoarea, frumuseţea, farmecul, încântarea, puterea, energia, lumina. Iubirea se trăieşte şi atât. Cuvântul în sine, rostit rotund şi cu deschidere, acoperă cu îndestulare toată încurcătura ce îl cuprinde atunci când este tristă. Şi dacă iubirea e trăită şi împărtăşită cât mai des cu putinţă, definiţia e gata. Fără iubire şchiopătăm negreşit în sine, dar şi în relaţia cu ceilaţti, aşa cum frumos spunea un părinte.
Iubirea nu are sfârşit, ea este o continuă ardere a sufletului, este o candelă veşnic aprinsă, este glasul şoptit care se aude doar în urechile celor care ştiu că lumea nu ar fi ajuns aici dacă sentimentul frumos nu ar fi existat în sufletele celor care au ars pentru a lumina calea plină de întuneric a timpului, este acea stare de veghe continuă ce ţine sufletul în viaţă chiar şi după topirea trupului. Născută din har, nu din facere, acest foc dulce nu ţine cont de vremuri, de restriştii, de bunăstare, ci doar de beatitudinea implinirii frumuseţii lui Dumnezeu pe pământ. Căci unde dragoste nu e, nimic nu e, iar sufletul este mai sărac, trupul trece mai greu prin viaţă, fără bucuria pe care numai spiritul acesteia ţi-o poate dărui.

Iubirea este sensul tuturor lucrurilor, existând peste tot în Creaţie, fiind unul din numele lui Dumnezeu. Jertfa pe cruce, din iubire făţă de om, a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru refacerea comuniunii între om şi Dumnezeu, este pentru veşnicie pilda cea mai vie şi înfricoşătoare de iubire necondiţionată, curată şi deplină. Din iubire Dumnezeu a trimis pe Duhul fânt, Mângâietorul care ne învaţă iubirea. Dacă Dumnezeu ar uita un singur gest, nu ar mai fi dragoste deplină. Ori de câte ori jertfim sinele nostru pentru aproapele săvârşim o răstignire a eului, care ne spală de zgura egoismului. E drept, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele, dar merită. Un exemplu de deschidere şi jertă în iubire este şi monahul acela care ruga ca toţi oamenii să intre în Rai şi pe el să-l lase afară, la poartă, să-i păzească pe cei dinăuntru.

Cine iubeşte se tranformă, se deşartă în persoana faţă de care îşi manifestă acest sentiment minunat. Iubirea nu are limite, sau mai bine zis iubirea în Dumnezeu nu are limite. Iubirea în Hristos şi cu Hristos îţi dă dreptul să faci ce vrei, cum spunea Feiricitul Augustin. De ce? Pentru că în Hristos suntem liberi, Hristos nu îngredeşte, patimile sunt cele care ne înlănţuie şi ne depărtează, ne despart de adevărata iubire nemuritoare. Iubirea te învie, te schimbă, te transformă, te jertfeşte pe altarul inimii într-o permanentă liturghie a iertării din care suntem datori neîncetat să ne împărtşim. În iubire eşti mereu acoperit de aripa unui înger ce îţi picură în inimă, în minte şi în viaţă harul Duhului Sfânt. Dostoievscki spunea undeva că frumosul va salva lumea, aş îndrăzni să afirm că iubirea este cea care va salva lumea, ea rezolvă totul. Şi tot el afirma că:” Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru lumea cealălaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni nici nu poate iubi pe cineva şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urîtul, se lasă în voia patimilor şi spitelor trupeşti şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?”

Pe lângă echilibru interior, bucurie şi pace sufletească, iubirea este momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul… Şi când te gândeşti că aici pe pământ sufletul atinge doar puţin iubirea, căci dulceaţa Iubirii o vom gusta deplin în veşnicie!

sursa Ieromonah Hrisostom Filipescu; Puţine cuvinte, multă iubire; Editura PIM, Iaşi, 2013

Filed in: Sfaturi tinerilor

Articole relevante:

Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu Citiţi Sfânta Scriptură, ea vă învaţă cum să trăiţi. Discuție cu Protoiereul Nicolae Ciobanu
Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Protoiereul Nicolae Ciobanu
Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc) Doar lucrurile care sunt făcute în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu pot fi numite valori adevărate – Discuţie cu arhim. Augustin (Zaborosciuc)
Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori” Seri duhovnicești: Arhimandrit Augustin (Zaboroșciuc) – “Despre adevăratele valori”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress