Din start, cu daruri și zâmbete

La Todirești, magia sărbătorilor de iarnă continuă. Asta, pentru că tineri voluntari din localitate au adus bucurie în case și zâmbetul pe buzele unor oameni necăjiți.

Este vorba de acțiunea creștină a Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova, care are o filială și la Todirești, aceasta fiind proaspăt fondată în sat.

Tinerii s-au mobilizat și, mână de la mână, au oferit daruri unor familii social-vulnerabile. Coordonatorul filialei de la Todirești, Victor Listru, are doar 15 ani și este elev la gimnaziul din localitate.

”Noi am mers la câteva seminare, la diverse activități și, în cele din urmă, circa zece tineri cu vârstele cuprinse între 13 și 17 ani am hotărât să facem ca asociația să funcționeze și la noi în sat”, povestește tînărul.

Zis și făcut. Prima activitate a fost cu succes. Tinerii au mers, pe data de 15 ianuarie, la trei familii din Todirești, desfășurând astfel campania ”Dăruiește un zâmbet de Crăciun”.

Celor mici le-au dăruit colete cu jucării, dulciuri, fructe și hăinuțe. De asemenea le-au adus vestea Nașterii lui Hristos prin frumoase colinde.

”Campania va dura până pe data de 21 ianuarie. Ne dorim să mai colectăm diverse lucruri necesare pentru familiile defavorizate. Până acum, nu am dorit să implicăm pe nimeni, a fost dorința și activitatea noastră”, a subliniat Victor Listru.

De notat că filiala Todirești a Asociației Tinerilor Ortodocși din Moldova este formată din câte zece membri și zece voluntari.

sursa expresul.com/

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Ion Gumenâi, conf. univ. dr. hab. în istorie Seri duhovnicești la biserica “Întâmpinarea Domnului”; invitat: Ion Gumenâi, conf. univ. dr. hab. în istorie
Cercetătorul Emil Dragnev: ”Programul iconografic este o carte în culori, care are început, conținut și ne îndreaptă spre veșnicie” Cercetătorul Emil Dragnev: ”Programul iconografic este o carte în culori, care are început, conținut și ne îndreaptă spre veșnicie”
Spune ce ai trăit în cadrul Pelerinajului Tinerilor Spune ce ai trăit în cadrul Pelerinajului Tinerilor
„Tinerii în fața noilor provocări”. Discuție cu Protoiereul Vasile Ciobanu „Tinerii în fața noilor provocări”. Discuție cu Protoiereul Vasile Ciobanu

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 7692 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress