O întâlnire de suflet cu Pr. Octavian Moșin în cadrul Clubului Studențesc Leadership Educațional, USM

Miercuri, 22 februarie 2017, la Facultatea Psihologie și Științe ale Educației, USM, s-a desfășurat prima ședință a Clubului Studențesc de Opinii și Dezbateri Psihopedagogice Leadership Educațional din acest an. Părintele Octavian Moșin, preot-paroh Biserica USM ,,Întâmpinarea Domnului”, Conf. universitar și Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, a fost Invitatul special al acestei întruniri.

Părintele le-a vorbit celor prezenți, studenți și profesori, despre importanța conlucrării cu aproapele ca un principiu fundamental pentru creșterea profesională și spirituală. Dezvoltarea noastră e necesar să fie un traseu comun, în care vom evolua cooperând cu alții, altfel ea devine una egoistă și interesată.

Familia, armonia interioară sunt factori esențiali pentru creșterea în carieră. Dacă ne vom îngriji de plinătatea acestora, bunăstarea profesională nu se va lăsa așteptată, a opinat părintele.

Tot d-lui a vorbit despre faptul că profesiile de psiholog, pedagog implică o mare misiune și sunt imperative pentru societatea actuală. În acest context, li s-a relatat studenților despre activitatea pe care o coordonează de mai bine de un deceniu, în calitate de Președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși.

În cadrul acestei Asociații, tinerii sunt implicați în diverse activități sociale. Acest aspect a provocat interesul celor prezenți, dornici de a se angaja în calitate de voluntari, pentru a-și dezvolta competențele în domeniul psihopedagogic.

La final, părintele a primit mai multe întrebări, la care a răspuns cu entuziasm, arătându-și deschiderea și dorința să se mai întâlnească cu studenții.

A consemnat Nadejda Butnari

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Călătorie de suflet la mănăstirea Zăbriceni Călătorie de suflet la mănăstirea Zăbriceni
Ion GAJIM, a fost numit de Preasfințitul Episcop PETRU, Președinte al Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret Ion GAJIM, a fost numit de Preasfințitul Episcop PETRU, Președinte al Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală pentru Tineret
Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni Tabără de vară la Mănăstirea Suruceni
Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii Tinerii de la ASCO deja cresc și educă copii

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress