Rămâneți tineri!

Suntem în toiul Săptămânii Tineretului Ortodox.

Cred că Dumnezeu ne vrea pe toți tineri, deci plini de viață.

În tinerețe ne credem și ne vedem tineri pentru o veșnicie.

”La 20-21 de ani nu te gândeşti ce va fi peste zece ani, ce va fi peste cincisprezece ani. Eşti tânăr, eşti puternic şi crezi că totul ţi se cuvine, şi totul este simplu şi uşor pe Internet şi pe Facebook, dar viaţa adevărată nu este asta.” (Dr. Ionel Cioată).

Viața presupune nu doar entuziasm, altruism, vioiciune…, ceea ce este propriu tinereții. Viața urmează să includă și abnegație, înțelepciune, responsabilitate…

”Osteneala tinereții este odihna bătrâneții.” (Sf. Isaac Sirul).

Să luptăm cu ispitele tinereții și să ne trudim pentru a dobândi virtuțile necesare luminării vieții.

În acest drum al desăvârșirii e periculos să fim singuri. E nevoie de un îndrumător.

”Tânărul are nevoie de un povăţuitor duhovnicesc, care să-l sfătuiască şi de care să asculte, ca să călătorească cu siguranţă duhovnicească, fără primejdii, fără frică şi fără să se împotmolească. Fiecare om, cu cât creşte, cu cât înaintează în vârstă, cu atât dobândeşte experienţă şi de la sine, şi de la alţii. Un tânăr nu are această experienţă. Unul în vârstă foloseşte experienţa dobândită de la sine şi de la alţii pentru a-l ajuta pe tânărul neexperimentat să nu facă gafe. Atunci când tânărul nu ascultă, face experienţe cu sine însuşi. În timp ce, dacă ascultă, va avea câştig.” (Sf. Paisie Aghioritul).

Să râvnim o permanentă tinerețe prin poftă de viață curată, prin lucrarea virtuților, prin gustarea din Tainele Bisericii.

Vă rog mult, trăiți astfel încât să nu îmbătrâniți! Trăiți cu Hristos!

Episcopul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan

Filed in: Noutăţi, De la suflet la suflet

Articole relevante:

Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a X-a
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Hîrbovăț a găzduit Întîlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova
Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017 Participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ITOM 2017
Pentru a-l ajuta pe un tânăr, trebuie să fii visător ca și el, să fii sincer cu el și să-l iubești Pentru a-l ajuta pe un tânăr, trebuie să fii visător ca și el, să fii sincer cu el și să-l iubești

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2017 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress