Săptămâna Tineretului Ortodox în Protopopiatul Drochia

Ziua de marți, 27 martie, a presupus o conferință tematică la Colegiul de Studii Integrate din or. Drochia.

Evenimentul a demarat la biserica ”Sf. Irh. Nicolae” din oraș, unde PS Ioan, vicar mitropolitan, dimpreună cu părintele protopop Pavel Vuluță și un sobor de preoți, au săvârșit un Te Deum la începutul Săptămânii Tineretului Ortodox în raionul Drochia.

A urmat conferința ”Viața și iubirea” în cadrul Colegiului din oraș, la care au participat cadre didactice și studenți. Episcopul Ioan s-a adresat celor prezenți cu un mesaj legat de viața curată a tinerilor, precum și la dragostea nepătimașă a acestora.

Preotul Octavian Moșin, prezent la conferință, s-a referit la imnul dragostei expus de către Sf. Apostol Pavel.

Directoarea Colegiului, Angela Croitor, a mulțumit din partea celor prezenți pentru truda celor care au conferențiat, menționând că de când în instituție predă disciplina istorie un preot, în persoana pr. Andrei Perju, se simte o atmosferă pozitivă, învățăceii fiind mai responsabili și ordonați din punct de vedere moral-spiritual.

”Prin acest eveniment, desfășurat la colegiu, dăm start unui șir de întâlniri și discuții cu tinerii. Simțim o împrospătare duhovnicească, deoarece fiecare întâlnire cu ei reprezintă o nouă revelație, dar și provocare pentru noi, maturii”, a menționat părintele protopop Pavel Vuluță.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Seri duhovnicești la USM: Mitropolitul Visarion Puiu în slujba Bisericii și a învățământului Seri duhovnicești la USM: Mitropolitul Visarion Puiu în slujba Bisericii și a învățământului
Dumnezeu creează viaţa, avortul o omoară Dumnezeu creează viaţa, avortul o omoară
Studiu biblic: tema discuției “Fericirile” Studiu biblic: tema discuției “Fericirile”
Atelier de cruciulițe Atelier de cruciulițe

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2018 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress