”Tinerii în căutarea dragostei” – Săptămâna Tineretului Ortodox (26 martie – 1 aprilie)

În atenţia centrelor eparhiale, protopopiatelor şi parohiilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei!

Cea de-a şasea săptămână a Postului Mare (26 martie – 1 aprilie) este declarată Săptămâna Tineretului Ortodox. În această perioadă sunt preconizate diverse activităţi cu şi pentru tineri.

Responsabilii Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, dimpreună cu slujitorii din cuprinsul Mitropoliei, sunt îndemnați să desfășoare: servicii divine, conferinţe, seri duhovniceşti, concursuri etc. având genericul ”Tinerii în căutarea dragostei”.

Activități mai de amploare sunt preconizate în 7 centre raionale, menite să mobilizeze tinerii în activități ziditoare de suflet.

Săptămâna va culmina cu praznicul împărătesc Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim. Astfel, după slujba praznicală vă rugăm să îndemnaţi tinerii din fiecare parohie să iasă cu stâlpări în stradă, să meargă pe la casele credincioşilor şi să vestească bucuria sărbătorii, precum şi apropiata Înviere.

Fie ca prin această Săptămână să retrezim tinerii pentru adevăratele valori creştine, pentru o viaţă în duhul Evangheliei. Să-i ajutăm să conştientizeze semnificaţia Patimilor şi a Învierii Domnului, sporind în credinţă şi în sfinţenie, în bucurie și fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și folosul Bisericii dreptmăritoare.

Informații suplimentare privind organizarea și implicarea în diverse activități ale Săptămânii Tineretului Ortodox, precum și distribuirea informației corespunzătoare, vedeți pagina: www.tineretulortodox.md sau telefonați: 00373/ 79481586 – prot. Octavian Moșin.

Cu dragoste întru Hristos,
+ VLADIMIR,
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Te rog să ai grijă de țară… Te rog să ai grijă de țară…
Chemarea femeii creștine este de a iubi și de a se face iubită Chemarea femeii creștine este de a iubi și de a se face iubită
Vă invităm la un spectacol consacrat femeii creştine la biserica USM! Vă invităm la un spectacol consacrat femeii creştine la biserica USM!
Liceul ”Socrate” din capitală în așteptarea Învierii Domnului Liceul ”Socrate” din capitală în așteptarea Învierii Domnului

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2018 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress