Lecţia săptămânii: „Ia-ţi Crucea ta şi mergi!”

Săptămânal la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) au loc următoarele întruniri:

Miercuri, ora 18.00 – slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură;

Miercuri, ora 19.00 – discuţii cu tinerii la diverse teme duhovniceşti.

Din 1 octombrie vor avea loc cursuri gratuite de studiere a limbii engleze (înscrierea până la 30 septembrie la tel.: 022/577825).

Lecţia săptămânii: „Ia-ţi Crucea ta şi mergi!”

Miercuri, 28 septembrie, ora 19.00, la biserica „Întâmpinarea Domnului”, USM, va avea loc discuţia tematică: „Ia-ţi Crucea ta şi mergi!”

Subiectul va fi abordat de preoţii Octavian Moşin şi Maxim Radu-Tataru.

Sunt invitaţi toţi doritorii!

Filed in: Activităţi ASCO, Seri duhovnicești

Articole relevante:

Alături de copiii mai triști ca noi din or. Sângerei Alături de copiii mai triști ca noi din or. Sângerei
Volumul “Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița” a fost lansat în cadrul serilor duhovnicești desfășurate la USM Volumul “Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița” a fost lansat în cadrul serilor duhovnicești desfășurate la USM
Cuvântul este dătător de putere, în măsura în care intrăm în comuniune cu cuvântul Cuvântul este dătător de putere, în măsura în care intrăm în comuniune cu cuvântul
Lansarea volumului „Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița” Lansarea volumului „Mănăstirea Căpriana cu Schitul Condrița”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 2019 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress