Hrană lăuntrică de la mic la mare

Câteva mii de credincioşi au trăit o bucurie aparte în cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox. Au fost vizitate un şir de instituţii din muncipiul Chişinău, precum şi din alte raioane ale republicii.

Grupul ţintă au fost copiii. Astfel, în cinci grădiniţe s-au împărţit iconiţe şi s-a învăţat cântarea pascală „Hristos a Înviat”.

Au avut loc întâlniri cu elevii din 25 de instituţii de învăţământ din capitală, precum şi din localităţile învecinate Ghidighici, Vatra, Durleşti, dar şi din raioanele Ialoveni, Orhei şi Nisporeni.

Au fost vizitate trei spitale municipale, discutându-se cu numeroşi bolnavi, împărţindu-li-s cărţi de rugăciuni ale bolnavului şi fiind miruiţi cu ulei sfinţit.

Să fie toate întru Slava Domnului şi spre zidire sufletească.

Filed in: Noutăţi, Activităţi ASCO

Articole relevante:

Lansarea cărții de versuri creștine „Oratio mentis”, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” Lansarea cărții de versuri creștine „Oratio mentis”, la Biserica „Întâmpinarea Domnului”
Seară duhovnicească la Biserica Universității de Stat: lansarea cărții „Oratio mentis” de Raisa Plăieșu Seară duhovnicească la Biserica Universității de Stat: lansarea cărții „Oratio mentis” de Raisa Plăieșu
”Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă…” – Pelerinajul Tinerilor la cea de-a XIII-a ediție ”Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă…” – Pelerinajul Tinerilor la cea de-a XIII-a ediție
Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a XIII-a Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a XIII-a

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 8305 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress