Admiterea la programul de master Istoria și Cultura Religiilor

Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova anunță admiterea la programul de master interdisciplinar Istoria și Cultura Religiilor. Astfel, studenții care au finisat ciclul I (licență) din diverse domenii, pot aplica la acest program de masterat, în cadrul căruia se studiază Istoria Creștinismului, Sf. Scriptură, Patristica, precum și raportul dintre creștinism și celelalte religii mari ale lumii.

În cadrul programului se regăsesc teologi, pedagogi, psihologi, dar și persoane din alte domenii, care sunt interesate de studiul religiilor.

Depunerea actelor pentru persoanele ce pretind la un loc bugetar este între 2-20 iulie. Informații suplimentare la nr. de telefon: 079481586 – pr. Octavian Moșin.

Filed in: Noutăţi

Articole relevante:

Mesajul dinainte de moarte al Înaltului Pimen către tinerii României: Stați aproape de Biserică și de Eminescu! Mesajul dinainte de moarte al Înaltului Pimen către tinerii României: Stați aproape de Biserică și de Eminescu!
Să sprijinim sistemul medical în lupta cu COVID-19! Să sprijinim sistemul medical în lupta cu COVID-19!
Asociația Studenților Creștini Ortodocși susține instituțiile medicale din Criuleni Asociația Studenților Creștini Ortodocși susține instituțiile medicale din Criuleni
Sincere felicitări pentru Lucia Cozonac! Sincere felicitări pentru Lucia Cozonac!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress