Revederea foștilor membri ASCOM în cadrul unei seri duhovnicești

În preajma Zilei Internaționale a Studenților, la biserica USM s-a ținut o seară duhovnicească, cu genericul “Tinerii între a vrea și a fi”.

Totodată, la eveniment au fost invitați foștii membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Republica Moldova.

Preotul Octavian Moșin, președintele ASCOM, a vorbit despre tinerețe și provocările tinerilor de astăzi.

Au urmat gândurile și trăirile celor prezenți, care au trecut prin această asociație studențească.

Zeci de familii s-au format în urma acestor întruniri duhovnicești, alți tineri s-au împrietenit, iar unii tocmai aici l-au descoperit pe Hristos.

Au urmat și câteva cântări de suflet interpretate de Oltea Boldureanu.

La final, s-a decis identificarea foștilor studenți, care ar împărtăși cele trăite în cadrul ASCOM, pentru a definitiva un volum aniversar al asociației, precum și identificarea unor modalități de intensificare a activităților în cadrul organizației studențești.

Filed in: Activităţi ASCO, Seri duhovnicești

Articole relevante:

Revederea foștilor membri ASCOM în cadrul unei seri duhovnicești Revederea foștilor membri ASCOM în cadrul unei seri duhovnicești
GÂNDURI PENTRU TINERI (cu prilejul Zilei Internaționale a Studenților) GÂNDURI PENTRU TINERI (cu prilejul Zilei Internaționale a Studenților)
Seară duhovnicească: ”Tinerii între a vrea și a fi” Seară duhovnicească: ”Tinerii între a vrea și a fi”
Consiliere duhovnicească pentru persoanele aflate în dificultate Consiliere duhovnicească pentru persoanele aflate în dificultate

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress