Faptul că avem astăzi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, e o dovadă incontestabilă că Scripturile au fost scrise pentru a fi citite, pentru a crede și, mai ales, pentru a fi trăite, adică a fi puse în practică. De altfel, Mântuitorul Hristos amintește în multe rânduri momente și cuvinte ale Vechiului Testament, punând în valoare lectura Scripturii. Domnul Hristos recomandă, fără doar și poate, lectura Scripturilor ca unele ce vorbesc despre El. Mântuitorul, deși nu avea nevoie propriu-zis de lectură, a învățat în sinagogi și a citit din cărțile sfinte.
Părintele Nicolae Steinhardt, într-un cuvânt al său, lămurește că Ortodoxia nu te vrea prost, neinstruit, ignorant. „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. Cum de-ar fi putut proslăvi prostia Cel care ne dă sfatul de a fi mereu treji ca să nu ne lăsăm surprinși de satana?” Tot monahul de la Rohia completează: „Creștinismul neajutorat și neputincios este o concepție eretică deoarece nesocotește îndemnul Domnului („Fiți dar înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii”) și trece peste cuvintele Sfântului Pavel („nu fiți fără minte”, „tu fii treaz în toate”, „să fie treaz la minte”)”.
Tradiția Bisericii vorbește și ea despre lectura și cartea bună. Cartea este, de fapt, transcrierea cuvântului rostit în gând și impactul ei este mai mare pentru că se adresează, în timp și spațiu, unui număr mai mare de persoane decât cuvântul rostit și netranscris.
Cartea bună e cea care laudă virtutea, nu viciul
Cartea ne poate duce la mântuire, ca pe Fericitul Augustin, care s-a convertit citind Sfânta Scriptură la auzul minunat al îndemnului „Tolle et lege!” (Ia și citește!). Dar tot cartea ne poate prăbuși și în infern. Dante a întâlnit în infern o pereche disperată care i-a spus că sunt osândiți pentru că au citit împreună câteva pagini care i-au târât în prăpastie. Tradiția ortodoxă accentuează necesitatea unui îndrumător în lectura Scripturii, pentru ca „cine citește, să înțeleagă” (Matei 24, 15). „Cum aș putea să înțeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva” (Faptele Apostolilor 8, 31), răspunde famenul egiptean Apostolului Filip care-l întrebase dacă pricepe cele ce citește de la proorocul Isaia. Fără îndrumător, pe credinciosul simplu îl poate ajunge cuvântul lui Hristos, care spune că „vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22, 29). Un iscusit duhovnic va ști ce să recomande fiilor săi duhovnicești. Ce se potrivește unora, nu se potrivește altora. De altfel, există o măsură a fiecăruia dintre noi, iar cărțile ziditoare de suflet se recomandă și ele în funcție de măsura fiecăruia. Pentru a primi cărțile duhovnicești, avem nevoie de „minte și inimă de duh”, trebuie să fim oameni duhovnicești. Avem nevoie și de rugăciune pentru a citi cu folos, pentru ca Hristos să ne deschidă mintea și să pricepem Scripturile.
Chiar dacă nu zugrăvește viața în Hristos, o carte poate fi bună dacă nu contravine moralei creștine. Lectura profană ne este îngăduită și recomandată, cu condiția să nu fie vătămătoare din punct de vedere sufletesc. Cartea bună e cea care laudă virtutea, nu viciul; cartea bună e cea care înnobilează omul. Sfântul Vasile cel Mare în „Omilia către tineri” recomandă oamenilor din vremea aceea să culeagă din literatură, chiar și din cea păgână, amintindu-l pe Homer, anumite elemente valoroase și folositoare creștinilor, asemenea albinei care culege din floare numai nectarul. O carte bună te poate distra, adică poate avea rol recreativ, dar în primul rând ea trebuie să instruiască și să educe. Dacă nu o face fățiș, este foarte bine, căci noi, oamenii, primim greu predici și sfaturi.
