Toți copiii au așteptat cu nerăbdare finalul anului școlar pentru a se putea bucura de mult-așteptata vacanța de vară. O modalitate de petrece timpul liber pe perioada vacanței o reprezintă participarea la diferite tabere, având ocazia de a efectua excursii și drumeții, de a fi antrenați în activități educative şi în diferite competiții sportive.
În perioada 10-13 iulie 2017 la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Curchi, şi-a desfăşurat activitatea tabăra pentru copii “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ediția a doua, la care au participat copii între 8 și 12 ani din mai multe localităţi ale ţării.
Tabăra a fost organizată cu binecuvântarea PS Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, în parteneriat cu Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret.
În timpul acestor câteva zile copiii au fost implicaţi în activităţi şi jocuri care încurajează spiritul de echipă, dezvoltă abilităţile de comunicare şi socializarea în grup. Totodată copiii au participat la starturi vesele și multe alte activități menite să-i dezvolte și să descopere în ei noi talente. Nu au lipsit drumețiile, jocurile și concursurile în aer liber, cadrul natural fiind unul deosebit de atractiv.
Pe lângă jocurile interactive, copiii au participat la Sfânta Liturghie în cadrul căreia au fost împărtăşiți cu Sfintele Taine. În ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, copiii au prezentat două scenete, care au relatat despre viaţa şi activitatea acestor stâlpi ai Bisericii noastre. Iar în seara aceleiaşi zile s-au bucurat de un rug de tabără.
Tabăra a fost coordonată de arhim. Iov (Cristea), nevoitor al acestei sfinte mănăstiri, Natalia Lozan, redactor al portalului și revistei ”Altarul Credinței”, Veaceslav Iordachescu, metodist coord. în Direcţia metodică a Mitropoliei Moldovei, Nadejda Butnari, lector universitar, USM, şi Chişleac Cristina, studentă la Colegiul de pedagogie “Alexei Mateevici”.
Într-o societate tot mai dominată de comunicarea virtuală, în care copilul a devenit din ce în ce mai mult robul unui ecran (al televizorului, al calculatorului sau al telefonului mobil), taberele organizate de Biserică sunt adevărate oaze de normalitate. Activităţile incluse în programul acestei tabere le-au dat prilejul copiilor să îşi dezvolte noi abilităţi şi să îşi descopere noi talente, dar mai ales să înveţe lecţia convieţuirii în logica firescului creştin, aceea de a fi în comuniune cu cei din jur. Prin clipele petrecute în mediul natural şi prin îndeletnicirile care le-au îmbogăţit mintea şi sufletul, copiii s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, însuşindu-şi, totodată, şi lecţia iubirii aproapelui.
Nădăjduim, ca aceste zile de tabără petrecute în tihna mănăstirii Curchi, în inima bătrânilor codri, să rămână în amintirea copiilor ca momente pe care le vor rememora cu emoţie.
Aducem mulțumire tuturor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a activităţilor acestei tabere, îndeosebi PS Episcop Siluan, pentru sprijinul şi ajutorul acordat şi implicarea mănăstirii Curchi în educarea tinerelor vlăstare ortodoxe.
Sectoarele Sinodale Mănăstiri şi Viaţă Monahală
şi Activitate Pastorală pentru Tineret