Convorbiri duhovniceşti cu învăţăceii LT „Ştefan cel Mare” din or. Drochia

La iniţiativa protopopiatului Drochia, în Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din centrul raional a avut loc o întâlnire duhovnicească cu elevii claselor liceale.

Genericul a fost „Normalul anormal din societatea de astăzi” şi a fost invitat părintele profesor Octavian Moşin, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi.

Cu un mesaj de salut către cei prezenţi au venit preoţii Elisei Vuluţă şi Andrei Perju, implicaţi în predarea disciplinei opţionale Religie în instituţiile din oraş.

Părintele Octavian Moşin s-a referit la principalele pericole ale tinerilor de astăzi şi a venit cu sfaturi practice privind îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti.

Părintele protopop Pavel Vuluţă a împărtăşit tinerilor impresii în urma revenirii din pelerinajul la locurile sfinte din Ierusalim şi s-a axat pe minunile legate de aceste locuri biblice.

La final, slujitorii au discutat cu pedagogii şi elevii, planificând şi alte întâlniri de suflet cu aceştia.

Cei prezenţi au primit o carte cu gânduri creştine pentru tinerii de astăzi şi iconiţe aduse din Ţara Sfântă.

Filed in:

Articole relevante:

Zvon de Sfinte Melodii – un festival al sufletului la IPLT „Alexandru cel Bun” Sîngera Zvon de Sfinte Melodii – un festival al sufletului la IPLT „Alexandru cel Bun” Sîngera
O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 0013 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress