Ştefan – Mucenicul dintâi

Emisiunea SEMNE – “Mucenicul dintâi” de Rafael Udrişte Mucenicul dintâi Sfântul mare mucenic arhidiacon Ştefan, prăznuit pe 27 decembrie, este cel dintâi martir creştin.

Ales de Sfinţii Apostoli între cei 7 diaconi care rosteau rugăciunile si care frângeau pâinea la Sfânta Împărtăşanie, cade victimă unui proces mincinos şi este ucis cu pietre, situaţie provocată de climatul politic şi religios frământat de numeroase crize, al Ierusalimului din primul secol creştin. Documentarul propune telespectatorului portretul acestui mărturisitor, făcător de minuni cu chip de înger, cum îl descriu sinaxarele, al cărui sacrificiu fundamentează mistic şi semnifică teologic jertfa creştină în numele lui Hristos. Invitaţi: părintele Amfilohie, mănăstirea Diaconeşti, judeţul Bacău, părintele Cornel Savu, mănăstirea Plătăreşti, judeţul Călăraşi, părintele Titus Dumitrică, parohia Sf. Gheorghe, Olteniţa, Ioan Popa, iconar, Andrei Vlădăreanu, revista “Lumea Credinţei”, Ştefan Ruxanda, revista “Atitudini”. Imaginea: Sorin Chivulescu, Florin Ioniţă, Lucian Olteanu Realizator: Rafael Udrişte Reportaj-documentar difuzat la TVR 1, SEMNE, 27.12.2008

Filed in: Uncategorized, Arhiva Video, Emisiuni creștine

Articole relevante:

Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire Un drum al zidirii și apropierii celor în devenire
Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European Întâlnire de suflet cu tinerii în cadrul Clubului Cultural European
Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării Discuție de suflet cu studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării
Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?” Prelegere publică la tema “Libertatea: dar sau risc?”

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress