Iubirea de Dumnezeu și iubirea de sine. Discuție cu Pr. Mihail Tihonov

Îl iubim pe Dumnezeu când ascultăm şi împlinim cuvântul Lui, când ne conducem viaţa după voia Lui, când suntem milostivi aşa cum El este milostiv cu fiecare dintre noi. Îl iubim pe Dumnezeu, când tindem să ne asemănăm cu El. Însă de multe ori iubirea de sine ne distruge relația noastră cu Dumnezeu, pentru că pentru noi devin mai importante plăcerile şi bucuriile acestei lumi. Cum putem să-l iubim mai mult pe Dumnezeu, încercând să ne luptăm cu iubirea de sine, a reprezentat tema discuțiilor purtate de părintele Mihail Tihonov cleric al bisericii “Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din capitală cu tinerii. 

Pentru a ne apropia de Dumnezeu, pentru a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie să tindem ca iubirea pe care o purtăm faţă de noi înşine, să o redirecţionăm faţă de aproapele. Iubirea de sine este piedică spre iubirea de Dumnezeu. De ce nu ne iubim unii pe alţii? Pentru că nu-L iubim pe Dumnezeu. Ne iubim doar pe noi înșine. Și când te iubești doar pe tine însuți, nu mai poţi să iubeşti cu adevărat pe altcineva.

Trebuie să tindem să-L iubim în primul rând pe Dumnezeu și pe aproapele, să ne începem orice zi cu cuvintele: “Doamne, ajută-mi să trăiesc nu pentru mine, ci pentru tine.” Iar când vedem că ne lipseşte acest dar al dragostei de Dumnezeu şi de semenii, nu ne rămâne decât calea pocăinţei. Prin pocăinţă ne plângem păcatele săvârşite ca urmare a lipsei dragostei. Prin pocăinţă recunoaştem eşecul nostru în iubire, căderile noastre din iubirea faţă de Dumnezeu şi de semenii noştri. Cerând iertare, Dumnezeu, ne ridică şi ne întăreşte, dăruindu-ne din puterea Sa de a iubi.

Având drept suport numeroase pilde şi exemple, atât din cărţile prezentate, cât şi din viaţa proprie, părintele a abordat aspecte relevante referitoare la subiect. Întrebările celor prezenți și-au găsit răspuns în cadrul discuției.

 

 

Filed in: Noutăţi, Seri duhovnicești

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress