O seară de suflet în parohia Zamcioji, Străşeni

În cadrul Săptămânii Tineretului Ortodox,  în parohia Zamcioji, Străşeni, s-a desfăşurat o seară duhovnicească cu genericul “Prietenia, darul Domnului pentru oameni”. La invitaţia parohului bisericii ,,Acoperemântul Maicii Domnului”, pr. Ioan Manole, a răspuns prot. Iulian Raţă, președintele Sectorului Sinodal Activitate Misionară, Antisectară și Antischismatică, care le-a vorbit celor prezenţi despre prietenia adevărată, care este un dar de la Dumnezeu.

Pr. Iulian a venit cu mai multe exemple de prietenie prezentate în Sfânta Scriptură, îndemnându-i pe cei prezenţi la o legătură sufletească bazată pe iubire, sprijin şi ajutor reciproc.  A avea prieteni nu este întocmai cu a avea prieteni adevăraţi. Prietenii adevăraţi sunt cei care ne fac viaţa mai frumoasă, ne sunt aliaţi de nădejde în lupta cu necazurile şi încercările vieţii.  Prietenia se arată nu prin vorbe, ci prin fapte, prin compasiune, prin trăirea sufletească. Prietenul adevărat este acela care se bucură de bucuria prietenului său şi se întristează de necazul lui.

Cei prezenţi au avut posibilitatea de a-i adresa invitatului întrebări, iar la final cu toţii s-au bucurat de dulciuri oferite din partea bisericii.

Filed in:

Articole relevante:

Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic Activități de Săptămâna Tineretului Ortodox la Cruglic
Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina Săptămâna Tineretului Ortodox în satul Peresecina
Mărturisindu-l pe Hristos în afara sfântului locaș Mărturisindu-l pe Hristos în afara sfântului locaș
Episcopul Ioan a participat la săptămâna tineretului ortodox, organizată la IPLT „Petru Rareș” din municipiul Soroca Episcopul Ioan a participat la săptămâna tineretului ortodox, organizată la IPLT „Petru Rareș” din municipiul Soroca

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© 8504 Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress