Dacă faci o oră şi jumătate de la Chişinău în direcţia sudică, poţi să ajungi pe meleagurile Sadacliei, unde soarele e mai cald, cîmpiile mai vesele de la floarea soarelui şi pădurile mai verzi, pentru acolo avea să fie punctul destinat pentru a-mi petrece două zile de neuitat.
La intrare în pădure jucau două echipe de băieţi. Erau dezbrăcaţi pînă la mijloc, gălăgioşi şi foarte entuziasmaţi. Scorul era 1 la 1, probabil de aceea erau atît de îngrijoraţi. Am urmărit un pic jocul alături de un părinte monah, căci şi el era interesat de joc. Băieţii se străduiau din toate forţele. Apoi am aflat că juca „Real Madrid” şi „Barcelona”.
Am mers mai departe prin pădure şi am dat de o poiană largă, dar umbrită şi bine amenajată pentru trai. Locurile pe unde mergeam erau însemnate cu steguleţe – pentru a fi precizate hotarele. În faţa noastra erau instalate vreo zece corturi de diferite mărimi – şi mari şi mici. În faţa corturilor, terenul liber era destinat pentru activităţi, erau săpate în pămînt două mese, în dreapta terenului un scrînciob atîrna legat de un copac, iar în stînga undeva mai departe era locul destinat pentru o tiroliană.
În jurul nostru alergau copilaşii şi se stropeau cu apă. Cîţiva dintre ei erau adunați în jurul unei fete mai mari şi învăţau cum să acorde primul ajutor în cazuri de urgenţă.
Mai aproape de mine şi părintele monah cu care am venit în vizită, pe un copac, era atîrnată o stofă albă pentru proiector, iar mai sus de el, pe copac, stătea o icoana. Era icoana Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, ales patron duhovnicesc al Asociaţiei Tineretului Ortodox din Sadaclia, a cărui conducător este părintele diacon Adrian Macari.
Astfel, am ajuns la tabăra de vară a ATOS-ului, organizată timp de o săptămînă de către părintele Adrian în pădurea de la Sadaclia, la vreo zece minute pe jos de mănăstirea Chistoleni. Tabăra întrunea 37 de copii de diferite vîrste: de la preşcolari pînă la liceeni.
Să fiu sinceră, anume diferenţa de vîrste m-a speriat un pic, dar pentru că am venit tocmai în a patra zi de tabăra, toţi erau împăcaţi şi nu exista vreun conflict pe seama vîrstei. Cei mai mari aveau grijă de cei mai mici, fetele împleteau cosiţe una alteia şi au învăţat să cedeze pentru a evita conflictele.
Acolo am aflat despre activităţile lor de zi cu zi, despre rugăciunea comună de dimineaţa, înviorarea, ascultarea la mănăstire, starturile vesele, lecţiile educative ţinute de părinte şi altele.
Părintele era singurul matur care avea grijă de toţi cei 37 de copilaşi. El era şi tătic, şi medic, şi bucătar şi educător, şi profesor şi simplu un prieten de nădejde pentru toţi cei prezenţi acolo. Cred că timp de un minut era chemat de cel puţin 5 ori. Părintele a dat dovadă de răbdare şi dragoste cu fiecare copil. Nimeni nu era lipsit de atenţie. Cînd cei mai măricei cîntau cîntece la foc, cei mai mici erau organizaţi într-un grup la desene animate. Era atît de plăcut să-i priveşti pe toţi organizaţi la un loc.
Tinerii au prezentat cîteva teme pentru cei din tabără şi anume cum să supraviețuim în condiții naturale, despre daunele dependenței de internet şi tehnică, despre cultură ecologică şi cum să avem grijă de mediul înconjurător, iar la final, un oaspete venit la tabără, a ţinut un master-class la reprezentarea prin pictură a frumuseţii naturii. Copiii erau veseli şi împliniţi la fiecare lecţie.
Deşi am stat alături de ei doar două zile, am rămas impresionată pe întreaga vară. În prima zi am participat la jocul „Găsirea comorilor” în care tinerii şi copiii erau împărţiţi în echipe şi aveau să treacă 5
probe: la matematică, logică, memorie, sport şi artistism, pentru a găsi spre sfîrşit comorile – pietricele vopsite în galben şi ascunse în padure, care puteau fi găsite doar cu ajutorul unor indicii. Harta era desenată de părinte şi urma să fie citită de fiecare căpitan de echipă.
Fiind responsabilă de proba de artă, literatură şi credinţă, în timpul jocului copiii mi-au cîntat, mi-au recitat poezii, mi-au răspuns la întrebări legate de credinţa noastră. Eram emoţionată să ascult şi poeziile de grădiniţă ale Emiliei de 6 ani. Fiecare trecea proba după aptitudinile sale.
Cînd a înnoptat, părintele ne-a invitat pe toţi în cîmp să privim cerul înstelat. Ne-am aşezat toţi pe iarbă în cerc, iar Vadim povestea tot ce ştia el despre stele şi constelaţii. Cerul era atît de aproape, iar stelele mult mai strălucitoare decît le ştiam eu pînă acum.
Cînd ne-am întors în tabără, Ion ne-a cîntat la chitară cîntece de suflet şi haiduceşti, pe care toţi le-au îndrăgit îndată. A doua zi fetele deja ştiau cuvintele pe de rost.
Cea mai mare distracţie în tabără era tiroliana care se întindea pe o distanţă de peste 30 de metri şi la care se făcea un rînd de copii, de-ţi părea că toţi vin la mîncare. Apropo, la mîncare la fel se întindea un rînd – fiecare venea cu farfuria şi lingura sa, pe care o spălau de sine stătător la robinetul improvizat pe teritoriul taberei. Îmi plăcea să-i văd atît de responsabili.
A doua zi, pe cînd eram şi eu în tabără, era ziua de naştere a Ninei. Ea împlinea 12 ani. Dimineaţa, Dumitru i-a adus un buchet de flori, iar toţi din tabără i-au cîntat „Mulţi ani” şi şi-au îmbrăţişat cu drag prietena. Cu acest prilej şi părintele Adrian, alături de părintele Valerian, paroh al bisericii din satul Sadaclia, împreună cu care slujește, au venit cu o surpriză – dulciuri şi o pungă – cadou. Astfel ziua Ninei a devenit o adevărată sărbătoare.
Părintele i-a dăruit fiecăruia cîte o parte din inima sa, aceasta se vedea din relaţia lor. I-a învăţat rezistenţa, răbdarea şi respectul pentru ceilalţi. Le-a povestit despre scopurile de viitor ale ATOS-ului. I-a încurajat şi le-a sprijinit ideile.
Sper pe viitor, să auzim multe lucruri frumoase ale Asociaţiei de tineri ortodocşi din Sadaclia. Cu o astfel de dedicaţie pentru copii, vom putea schimba ceva în societate, să devenim mai buni, să încălzim inimi, să încurajăm oameni şi să întărim credinţa.
Natalia Plugariov
