Lansarea expoziției de creație a copiilor “Talentele depășesc secolele”

Sâmbătă, 9 decembrie, Teatrul „Licurici” a găzduit vernisajul unei expoziții cu lucrări foarte frumoase, create de copiii  de la Centrul Social de creaţie pentru copii şi tineret “Sf.Filaret cel Milostiv”, de pe lângă biserica “Sf. Nicolae” din com. Costeşti, r.Ialoveni.

Această expoziție este prilejuită  împlinirii a 10 ani de activitate a centrului “Sf.Filaret cel Milostiv”. Cu această ocazie, profesorii coordonatori și protoiereul Vasile Ciobanu au selectat numeroase lucrări ieșite de sub mânuțele pricepute ale micilor artiști, pe care le-au cuprins într-o minunată expoziție retrospectivă.

„Datorită existenței acestui centru timp de zece ani, beneficiarii au participat la mai multe expoziții naționale, dar și internaționale, iar cei care au venit la centrul nostru la întemeierea lui, sunt astăzi profesori pentru cei mai mici, alegându-și domenii de activitate datorită acestui centru. Este un început pentru acești copii și sunt sigur că vor face lucrări și mai frumoase când vor fi mai mari.

Ne-am propus mereu să formăm o comunitate a copiilor, pentru ca să se cunoască, să se împrietenească şi să-și formeaze priceperi şi deprinderi, să descopere lucrurile frumoase, pe care le pot face. Vrem să le arătăm că sunt capabili să facă ceva bun și de calitate. Iar bucuriile copiilor sunt și pentru noi bucurii, lumină şi dragoste”, a declarat părintele Vasile Ciobanu, coordonatorul proiectului.

În cadrul expoziției au fost expuse lucrările copiilor confecționate în cadrul atelierelor de creație de pictură, ceramică, lemnărie și artă decorativă.  Doritorii o pot vizita până la 15 ianuarie 2018, fiind o sursă de inspirație pentru toți micuții, dar și părinții acestora.

A consemnat Natalia Lozan

Filed in:

Articole relevante:

O întâlnire de suflet la Biserica USM O întâlnire de suflet la Biserica USM
Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani Săptămâna Religiei în L.T. ”Liviu Damian” din or. Râșcani
Tinerii însetați de cele sfinte Tinerii însetați de cele sfinte
Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea! Gânduri către tineri: ziua a IV-a. Păstrați tinerețea!

Spune-ţi părerea

Publică comentariul

free counters
© Tineretul Ortodox. All rights reserved.
Proudly designed by Theme Junkie. | Локализация темы wordpress